Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 5851/200/2012
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU-JUDETUL BUZAU
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR._
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 02.10.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
P.: B. M. A.
GREFIER: U. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul U. M.-V. domiciliat in sector 5, București, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.-POLITIA MUNICIPIULUI BUZAU-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012, emis de către intimat si societatea de asigurare, A. romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group S.A. cu sediul in București, .. 7, .> La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul U. M.-V. si intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B.- Politia Municipiului Buzau-Serviciul Rutier.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual,dupa care
Instanța, având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă și în baza rolului activ, admite, pentru petent, proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, conform art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, si avand in vedere solicitarea partilor de solutionare a cauzei, in baza art. 242 C.p.c. în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 17.02.2012 sub nr._, petentul U. M. a formulat plangere impotriva procesului-verbal de contraventie .> CP nr._/31.01.2012, incheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., solicitand anularea procesului verbal de contraventie.
In motivarea cererii, petentul a aratat ca, in fapt, la data de 31.01.2012, orele 20.20 a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe .. Buzau, pe banda de langa trotuar, iar in parallel cu el, pe banda de langa axul drumului circula autoturismul cu numarul de inmatriculare_ condus de numitul Cimpoiasu M. G., care a incercat sa se incadreze pe banda de langa trotuar, ce pe care se afla el, dar nu s-a asigurat. Vazand intentia acestui conducator, pentru a evita coliziunea cu acesta, a inceract sa-l evite, a derapat si a intrat in coliziune cu portile metalice ale garajului imobilului cu nr. 506.
A mai aratat ca numitul Cimpoiasu M. G. si-a recunoscut vinovatia si impreuna au chemat organele de politie, ocazie cu care agentul constatator a intocmit procesul verbal de contraventie, fara a consemna prezenta martorilor Cimpoiasu M. G. si I. M.. A precizat ca in procesul verbal conestat nu a fost consemnata situatia reala de catre agentul de politie.
Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar potrivit art.36 O.G.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art.15 lit.i Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
In sustinerea plangerii, petentul a depus la dosarul cauzei, in copie, urmatoarele inscrisuri: carte de identitate petent, proces verbal de contraventie contestat, certificat de inmatriculare
Intimatul a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii ca netemeinica si nelegala.
In sustinerea cererii, intimatul a aratat ca, la data de 31.01.2012, reclamantul, in timp ce conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare_, pe .. Buzau, din directia Vernesti ctre centru, pe banda nr. 1, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, respective carosabil acoperit cu gheata, a pierdut controlul asupra volanului si a derapat, inrand in coliziune cu portile garajului imobilului 506.
Intimatul a mai aratat ca se opune audierii martorilor prevazuti de art.189 alin.1 pct.1 si 2 C.proc.civ.
In drept, au fost invocate dispoz.art.115-119 C.proc.civ.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
In sustinerea cererii, intimatul a depus la dosarul cauzei, raportul ag. pr. P. B.,declaratia numitului U. M. V. si a numitului P. I.
Instanta a solicitat petentului, prin citatie, sa precizeze de ce probe intelege sa se foloseasca in cadrul acestui process, dar acesta nu a raspuns, motiv pentru care instanta a incuviintat pentru petent si pentru intima proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanta in baza rolului active, a dispus citarea asiguratorului
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie .> CP nr._/31.01.2012, s-a retinut
incalcarea art.123 lit e din R.O.U.G. nr.195/2002, cu aplicare art.101 alin.1 pct 9 din O.U.G. nr.195/2002 Rep., contravenientul fiind sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 268 Ron, echivalentul a 6puncte-amenda.
Potrivit art. 101 alin.1 pct 9 din O.U.G.nr.195/2002 Rep., constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni, fapta conducatorului de autovehicul sau de tramvai, privindnereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament;
Analizând legalitateaprocesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității (exprese, absolute) de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la temeiniciaprocesului verbal de contraventie, instanta retine ca petentul nu a facut dovada contrara celor retinute in sarcina sa, sarcina ce ii revenea, dupa cum rezulta din art.129 C.proc.civ. si art.1169 C.civil.
Din declaratiile date atat de petent ca si de numitul P. I., reiese ca petentul a pierdut controlul autoturismului pe care il conducea la acel moment, a derapat si a intrat in poarta cu numarul 506, rezultand avarierea autoturismului sau, a portilor garajului si a autoturismului cu numarul de inmariculare_ .
Potrivit art.123 lit e din Hot. Guv. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 Rep. prevede: Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații: e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
F. de sustinerile petentului referitoare la faptul ca derapat, in conditiile in care a incercat evitarea unui alt autoturism, instanta constata ca aceste sustineri nu au fost dovedite de catre petent, necoroborandu-se cu niciun mijloc de proba administrat in cauza.
Avand in vedere imprejurarile savarsirii faptei - locul si momentul savarsirii acesteia, gradul de pericol social al faptei savarsite, instanta apreciaza ca sanctiunea contraventionala aplicata petentului a fost corect individualizata, amenda fiind stabilita in cuantumul minim prevazut de art.101 alin.1 coroborat cu art.98 alin.4 lit.b din O.U.G.nr.195/2002 Rep., respectiv 4 puncte amenda.
Pentru aceste motive, instanta, in temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, urmeaza sa respinga ca neintemeiata, plangerea contraventionala formulata de catre petent impotriva procesului verbal de contraventie intocmit de intimat si sa mentina procesul verbal de contraventie contestat și măsurile luate prin acesta.
Potrivit principiului disponibilitatii, conform art.129 alin.6 C.proc.civ., instanta urmeaza sa ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea formulată de petentul U. M.-V. domiciliat in sector 5, București, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.-POLITIA MUNICIPIULUI BUZAU-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2013.
Președinte, Grefier,
B. M. A. U. R.
Red.BMA/Tehn.B.M.A./10.10.2013/4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 2613/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 840/2013.... → |
---|