Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 29387/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.10.2013

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. B.-C.

GREFIER: G. A. – L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta T. E., domiciliată în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că acțiunea se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 25.09.201, prin C. Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare (filele 18-22), după care,

Verificându-și din oficiu competenta, instanța, în temeiul art. 1591Cod proc. civ. raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod proc. civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri și planșa foto, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 15.11.2012 petenta T. E. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 24.10.2012, solicitând în principal anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

În fapt, petenta a arătat în esență că prin procesul verbal . nr._ din data de 24.10.2012, a fost obligată la plata amenzii în cuantum de 250 lei.

La data de 01.11.2012 a găsit în cutia poștală plicul sigilat ce conținea procesul verbal de constatare a contravenției.

A invocat faptul că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece nu a fost semnat de agentul constatator, conform art. 17 din OG 2/2001.

Petenta a mai precizat că neachitarea la timp a rovinietei s-a datorat unei neglijențe și nu a fost un fapt intenționat, situație care se poate observa și din modul în care a achitat taxele de drum în ultimii ani.

În drept, nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.

În baza art. 242 alin. 2 C.proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, la data de 25.09.2013 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A menționat faptul că petenta nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator, aceasta nedepunând la dosar, în fond, dovada că la data săvârșirii contravenției deținea rovinietă valabilă.

A mai precizat că procesul verbal i-a fost comunicat petentei în mai puțin de 30 de zile de la data constatării contravenției și implicit a întocmirii procesului verbal.

În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar: planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică, autorizația de control a agentului constatator și dovada comunicării procesului verbal de contravenție.

În drept au fost invocate disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Ordinul MTI nr. 769/2010 și C.proc.civ.

A solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 pct.2 C.proc.civ.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către petentă: procesul verbal de contravenție contestat, dovada comunicării acestuia, roviniete CNADNR, copie CI, și de către intimată, actele mai sus menționate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 24.10.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 22.10.2012, ora 07:58, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientei, descrierea faptei savârsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Referitor la critica petentei privind lipsa semnăturii agentului constatator, instanța nu o poate primi, constatând că procesul-verbal a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001, de agentul constatator I. G. S., angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului depus la fila 22 din dosarul cauzei, emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, precum și ștampilat, or conform art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”

Dispozitiile art.9 alin.2 din Legea nr.455/2001, prevăd că semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă, iar sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse, or în speță,petenta nu a făcut nicio dovadă pentru a răsturna prezumția de valabilitate a semnăturii electronice.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.

În speță, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că petenta a circulat, într-adevăr, la data de 22.10.2012, ora 07:58, cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă, aspect recunoscut și de aceasta și probat prin planșa foto atașată la fila 21 din dosar.

Așadar, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere împrejurările săvârșirii contravenției.

Astfel, instanța constată ca fiind adevărat faptul că petenta nu deținea rovinietă pentru autoturismul său la data săvârșirii contravenției, însă fapta sa are un grad de pericol social redus, în condițiile în care a recunoscut fapta și a înțeles care sunt consecințele săvârșirii acesteia, probând că a achitat în mod regulat taxele de drum, atât anterior, cât și ulterior săvârșirii faptei contravenționale, conform dovezilor de la fila 8 din dosar.

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta T. E., domiciliată în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Dispune transformarea amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul verbal . nr._/24.10.2012 întocmit de intimată, în sancțiunea „avertisment”.

Atrage atenția petentei asupra gravității faptei săvârșite și îi pune în vedere ca pe viitor să nu mai săvârșească fapte de natură contravențională.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. B. C.

G. A.-L.

Red. A.B.C./Tehn. G.A.L./4 ex./14.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU