Plângere contravenţională. Sentința nr. 6305/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6305/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 24388/200/2012
DOSAR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR 6305
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 15.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. M.-R.
GREFIER – Z. C.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. P., cu domiciliul în oraș Voluntari, ..12, ..2, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratura petentul a depus la dosar cerere de amanare a judecarii cauzei, după care:
Instanta respinge cererea de amanare formulata de petent avand in vedere ca a treia cerere de acest fel, avand in vedere ca aparatorul ales avea obligatia de a se consulta cu petentul anterior formularii cererii de chemare in judecata.
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând-o ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile si reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe, la 28.08.2012, sub nr_, petentul M. P. a formulat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., plangere contraventionala, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr_ din 13.08.2012.
În motivarea cererii, petentul a arătat, sintetizând, că a fost sanctionat contraventional, intrucat la data de 13.08.2012, in timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr de inmatriculare_, pe Soseaua Nordului din municipiul Buzau, a fost inregistrat de aparatul radar cu viteza de 130 km/h, pe un sector de drum unde viteza maxima admisa era de 70 km/h.
A considerat ca nu a circulat cu aceasta viteza si ca procesul verbal este nelegal si netemeinic.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile OG 2/2001 si HG 1391/2006.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că procesul verbal este legal și temeinic, viteza cu care a circulat petentul, respectiv 130 km/h, la data de 13.08.2012, ora 17,02, pe Soseaua Nordului din Municipiul Buzau, cu autoturismul cu nr de inmatriculare_ unde limita maxima de viteza admisa pe sectorul de drum respectiv este de 70 km/h, fiind înregistrată cu un aparat radar verificat metrologic, agentul de poliție are calitate de politist rutier si detine atestat operator radar.
În drept, a invocat dispozițiile art.115 și 118 din C.pr.civ.
Instanța a administrat, la propunerea ambelor părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, contravaloarea a 9 puncte amendă și cu aplicarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată si cu avertisment pentru nerespectarea dispozitiilor art 147 din ROUG 195/2002.
S-a reținut în fapt că petentul a condus autoturismul cu nr de înmatriculare_ pe raza localitatii B., pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 70 km/h fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 130 km/h si nu avea asupra sa toate documentele cerute de lege.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului verbal instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.
În primul rând, instanța, din oficiu verificând forma procesului verbal de contravenție, reține că agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OUG 2/2001 și art. 2 din OUG 195/2002. De asemenea, instanța constată că procesul vebal constestat cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001.
În al doilea rând, referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.
Potrivit art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei de a depăși cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit art 49 din OUG 195/2002 Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere.
Potrivit art. 98 alin. 4 lit d) din OUG 195/2002 republicată, clasa a IV a de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării de la nouă până la 20 puncte de amendă, fiecare punct reprezentând 10% din nivelul venitului minim pe economia națională.
Obligația de a respecta viteza legală este cuprinsă și în regulamenul de aplicare al OUG 195/2002, aprobat prin HG 1391/2006, care, la art 121 prevede: conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Potrivit art 147 pct 1 din ROUG 195/2002 conducatorul de autovehicul sau tramvai este obligat sa aiba asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de inmatriculare sau de inregistrare si, dupa caz, atestatul profesional, precum si celelalte documente prevazute de legislatia in vigoare.
De asemenea, la dosar există copie după buletinul de verificare metrologică nr._ din 26.08.2011 din care rezultă că aparatul radar era omologat și verificat metrologic.
Față de aceste aspecte, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cat și sub aspect obiectiv, sancțiunea fiind legal aplicată, existând și mențiunea posibilității achitării a jumătate din minimul special al amenzii în 48 de ore de la comunicare.
Față de cele expuse, instanța constatată că procesul verbal este legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține următoarele:
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, consideram ca una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. În situatia in care agentul nu a constatat personal fapta contraventionala prezumtia de temeinicie nu poate functiona, intrucat nu isi gaseste ratiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt inzestrate cu aceasta caracteristica este increderea in faptul ca organul emitent, autoritatea(agentul, in aceasta situatie) consemneaza exact faptele pe care le constata, fara alte adaugiri sau denaturari ale realitatii. Este evident ca aceasta ratiune nu se regaseste in situatia in care fapta nu este constatata personal. In sprijinul acestei afirmații se poate aduce si argumentul ca si Codul Civil trateaza diferit mentiunile constatate personal din actele autentice față de celelalte mențiuni. Așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor părților, situația de fapt în cauza de față a fost constatată personal de către agentul constatator.
În cauza de față instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.
Astfel, din buletinul de verificare metrologică nr._ din 26.08.2011, rezultă că aparatul radar era omologat și verificat metrologic, funcționând în mod corect. Examinând planșa foto se constată că, la data de 13.08.2012, la ora 17.02’19”, autoturismul condus de petent a fost depistat circulând cu viteza de 130 km/h.
Imaginea foto îndeplinește cerințele art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05/ 2005, așa cum a fost aceasta modificată și completată prin modificările Ordinului nr. 301/2005, publicate in Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din 06.08.2009, evidențiindu-se în cuprinsul ei data și ora măsurătorii, valoarea vitezei și imaginea autovehiculului al cărui număr de înmatriculare este vizibil.
Cu privire la cealaltă contraventie instanta retine ca aceasta a fost constatată in mod direct de agentul constatator, iar petentul nu a contestat-o in niciun moment.
Față de împrejurarea că materialul probatoriu administrat în cauză coroborează mențiunile din procesul verbal atacat, instanța dă curs constatărilor personale ale agentului constatator și le reține ca fiind reale.
Pentru aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului. De asemenea, având în vedere că viteza cu care circula petentul era una extrem de mare, având în vedere natura drumului pe care-l parcurgea petentul și faptul că acestă faptă a fost săvârșită pe raza unei localități, instanța consideră că fapta acestuia denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism cât și pe ceilalți participanți la trafic. Astfel, instanța consideră că urmarea produsă de fapta petentului este producerea unui extrem de ridicat grad de pericol social atât pentru pietoni, alți șoferi cât și pentru petent însuși, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate. De altfel, instanța consideră că fapta de a circula cu o viteză atât de mare față de cea legală nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a petentului, ci doar consecința unei lipse de interes vădite a acestuia față de dispozițiile legale și față de siguranța traficului.
Sancțiunea complementară intervine de drept odată cu săvârșirea faptei de către petent, astfel încât orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.
Față de cele expuse anterior, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Față de cele expuse anterior, instanța va respinge acțiunea formulată de către petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de petentul M. P., cu domiciliul în oraș Voluntari, ..12, ..2, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr_ din 13.08.2012, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.04.2013
PresedinteGrefier
M. M.-ROBERTZAHARIA C.
Tehnored MMR
4 ex/13.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7135/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|