Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6679/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6679/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 22546/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 6679

Ședința publică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V.-C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea sesizarii formulata de petentul I. DE POLITIE JUDETEAN B. cu sediul in municipiul Buzau,.-10,judetul Buzau in contradictoriu cu intimata D. G. domiciliata in municipiul Buzau,Fundatura Griusorului nr.1,judetul Buzau, având ca obiect înlocuire amendă contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. C. din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Buzau .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca dosarul se afla la primul termen de judecata iar cererea petentului este scutita de plata taxei judiciare de timbru,dupa care instanta vazind ca nu mai sunt probe concludente de administrat si exceptii de invocat îl apreciaza in stare de judecata si da cuvintul pe fond.

Procuror I. C. pune concluzii de admitere a sesizarii asa cum aceasta a fost formulata .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sesizarea inregistrata sub nr._ din 27.07.2012 petentul I. DE POLITIE JUDETEAN B. cu sediul in municipiul Buzau,.-10,judetul Buzau in contradictoriu cu intimata D. G. domiciliata in municipiul Buzau,Fundatura Griusorului nr.1,judetul Buzau,a solicitat instantei pronuntarea unei hotariri in care sa dispuna inlocuirii sanctiunii contraventionale amenda 1000 lei aplicata prin procesul verbal de contraventie . nr._ din 21.07.2009 cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii municipiului Buzau,judetul Buzau.

In motivarea sesizarii petentul arata ca intimata nu a achitat amenda contraventionala ce i s-a aplicat.

In dovedirea cererii petentul a depus la dosar inscrisuri .

Analizind actele dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._ din 21.07.2009 intimatei i-a fost aplicata o amenda in suma de 1000 lei conform Legii nr.61/1991 R.

Primaria municipiului Buzau,judetul Buzau care urma sa executa sanctiunea l-a somat pe intimat sa achite amenda contraventionala,dar acesta nu a facut-o.

Aceiasi Primarie constata ca intimatul este insolvabil situatie in care sesizeaza petentul pentru a formula actiune la Judecatoria Buzau in vederea inlocuirii cu munca in folosul comunitatii.

Intimata legal citata nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intimpinare.

Temeiul legal al sesizarii petentului este art. 39 indice 1 din OG nr.2/2001.

Avind in vedere situatia retinuta si prevederile legale invocate instanta apreciaza ca sesizarea petentului este intemeiata.

Astfel conform art.mai sus citat in situatia in care contravenientul nu achita amenda atunci aceasta se inlocuieste cu munca in folosul comunitatii.

Din proba cu inscrisuri administrata de petent rezulta ca intimata este insolvabila si nu are posibilitatea sa achite amenda ce i s-a aplicat.

In consecinta instanta va admite sesizarea petentului si va dispune inlocuirea sanctiunii contraventionale amenda 1000 lei cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii municipiului Buzau,judetul Buzau pe o perioada de 250 ore.

Vazind ca cererea petentului este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform legii nr.146/1997 privind timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulata de petentul I. DE POLITIE JUDETEAN B. cu sediul in municipiul Buzau,.-10,judetul Buzau in contradictoriu cu intimata D. G. domiciliata in municipiul Buzau,Fundatura Griusorului nr.1,judetul Buzau, având ca obiect înlocuire amendă contraventionala.

Dispune inlocuirea sanctiunii contraventionale amenda 1000 lei aplicata intimatei prin procesul verbal de contraventie . nr._ din 21.07.2009 cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii municipiului Buzau,Judetul Buzau reprezentata prin Primarie in cuantum de 250 ore.

Cu drept la recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Aprilie 2013.

P. GREFIER

Red./Dact. IVC/26.04.2013 / 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6679/2013. Judecătoria BUZĂU