Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 5346/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 23 octombrie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: A. C.

GREFIER: F. L.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, promovată de petentul P. M., domiciliat în Buzau ., . jud. Buzau, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, . 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit petentul P. M. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, plângerea, este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, la dosar s-a depus de catre intimata ,certificatul calificat privind semnătura titularului și autorizația de control a agenților constatatori, planșele foto cu înscrisurile atașate, generate de camera video tip ANPR, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.1591 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

J U D E C A T A

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 15.02.2012 petentul P. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, solicitând anularea procesului verbal.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

În fapt, petentul a arătat că a fost sancționat pentru că a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă. În fapt, petentul a arătat că dorește respectarea legii, iar în acest sens a achitat permanent rovinieta cu excepția unei perioade pentru care a fost amendat de mai multe ori pentru aceiași faptă, deși nu a avut șansa de a se îndrepta după prima greșeală, pentru că nu a sesizat că nu are rovinieta, iar procesele verbale au fost întocmite la 5 luni după săvârșirea contravenției.

Petentul mai arată că a achitat deja amenda aplicată pentru aceiași contravenție prin două procese verbale și a achitat și despăgubirea stabilită prin aceleași procese verbale de contravenție și că imediat ce a sesizat că este în greșeală și-a achiziționat și rovinieta.

Având în vedere situația financiară din această perioadă, pensia mică și problemele de sănătate, petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție.

În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție, copia procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012; copia procesului verbal de contravenție . nr._/03.10.2011, Chitanța . nr._ din 01.11.2011 eliberată de Primăria Municipiului B., de achitare a sumei de 125 lei cu titlu de amendă stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.10.2011, Chitanța . nr._ din 04.10.2011 eliberată de Primăria Municipiului B., de achitare a sumei de 125 lei cu titlu de amendă stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2011, Ordinul de încasare numerar nr._ din 04.10.2011 eliberat de BCR SA, de achitare a sumei de 118,22 lei cu titlu de despăgubire stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2011, Ordinul de încasare numerar nr._ din 05.12.2011 eliberat de BCR SA, de achitare a sumei de 121,01 lei cu titlu de despăgubire stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.10.2011, acte de stare civilă, certificatul de înmatriculare a vehiculului și rovinieta seria_ cu valabilitate 14.10._12 .

Intimata a depus la dosarul cauzei Certificatul calificat privind semnătura titularului și Autorizația de control a agentului constatator și planșa foto cu înscrisurile atașate, generată de camera video tip ANPR, folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare .

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 11.01.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul P. M. a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 23.07.2011, ora 14.31 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 120,34 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, constată că plângerea a fost introdusă la data de 15.02.2012, în termenul legal de 15 zile de la data înmânării.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului așa cum rezultă din carte de identitate a acestuia.

Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului la data de 23.07.2011, ora 14.31, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._, fapt recunoscut și de petent.

Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În concluzie, față de condițiile concrete ale cauzei, expuse mai sus, instanța apreciază ca excesivă aplicarea unei noi sancțiunii a amenzii petentului, în raport de pericolul social al faptei sale, de obligațiile legale ce îi incubau, de faptul că petentul a achiziționat rovinieta, la data de 14.10.2011, dar și de faptul că acesta a achitat deja două amenzi contravenționale dar și două tarife de utilizare așa cum rezultă din Chitanța . nr._ din 01.11.2011 eliberată de Primăria Municipiului B., de achitare a sumei de 125 lei cu titlu de amendă stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.10.2011(fila 8), Chitanța . nr._ din 04.10.2011 eliberată de Primăria Municipiului B., de achitare a sumei de 125 lei cu titlu de amendă stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2011(fila 8), Ordinul de încasare numerar nr._ din 04.10.2011 eliberat de BCR SA, de achitare a sumei de 118,22 lei cu titlu de despăgubire stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2011 (fila 9), Ordinul de încasare numerar nr._ din 05.12.2011 eliberat de BCR SA, de achitare a sumei de 121,01 lei cu titlu de despăgubire stabilită prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.10.2011 (fila 9).

În consecință, instanța va admite plângerea petentului, în parte și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu „avertisment”, potrivit art. 21 alin. 3, raportat la art. 7 din O.G. 2/2001.

Prin această modalitate de sancționare a contravenientului, instanța apreciază că se pot realiza și scopurile educativ și preventiv ale sancțiunilor contravenționale, urmând să i se atragă atenția petentului, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, asupra pericolului social al faptei săvârșite și să i se recomande să respecte dispozițiile legale.

În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea unui nou tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro, instanța constată că potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

Instanța mai reține că scopul achitării rovinietei este acela ca și conducătorii auto care folosesc rețeaua de drumuri naționale să contribuie și ei la finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 12, alin.1 din OG 15/2002.

Astfel, față de dispozițiile legale arătate mai sus, atât cu privire la obligația achitării rovinietei, cât și cu privire la plata tarifului de despăgubire, în raport de condițiile concrete ale prezentei cauze, când petentul a achitat deja două despăgubiri, instanța apreciază că o nouă despăgubire pusă în sarcina acestuia este excesivă și în consecință, va înlătura obligația petentului la plata despăgubirii în sumă de 28 euro.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită numai în parte și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei aplicată petentului prin procesul verbal mai sus arătat, cu avertisment și va înlătura obligația plății despăgubirii în sumă de 28 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite,în parte,plângerea formulată de petentul P. M. domiciliat în Buzau ., . jud. Buzau, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 București.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei aplicată petentului prin procesul verbal mai sus arătat cu avertisment și înlătură obligația plății despăgubirii în sumă de 28 euro.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte pe viitor prevederile legale.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

C. A. L. F.

Red. A.C

Tehnored. F.L

Exempl 4/05.11.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria BUZĂU