Suspendare provizorie. Sentința nr. 6266/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6266/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 1584/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6266
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. I.
GREFIER: N. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestator M. S. M., cu domiciliul ales la CABINET AVOCAT S. ANIȘOARA - B., Cartier D., .. 7, jd. B., în contradictoriu cu intimații M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-CASA DE PENSII SECTORIALĂ, cu sediul în București, .. 3, sector 4 și M. D. E. cu domiciliul în B., cart. Micro 14, . D, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestator M. S. M., prin avocat S. Anișoara, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimații M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-CASA DE PENSII SECTORIALĂ și M. D. E..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, nu s-au depus relațiile solicitate intimatului, s-a atașat dosarul nr._/200/2012, după care:
Avocat S. Anișoara pentru contestator depune la dosar talon de pensie și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. Anișoara pentru contestator solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea întregii popriri pentru a face în viitor compensarea sumelor deja poprite cu cele ce ar fi fost de plată. Mai arată că a dovedit cu înscrisurile de la dosar că poprirea a fost neîntemeiată. Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța, potrivit disp. art. 150 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare, astfel cum a fost precizată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ în data de 28.01.2013 contestatorul M. S. M. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la cabinet avocat S. A., in B., cartier D., ..7 a formulat în contradictoriu cu M. D. E. contestație la executare împotriva popririi in suma de 1.921 Iei din drepturile de pensie înființata de către terțul poprit M. Administrației si Internelor - Casa de Pensii Sectoriala, cu sediul in București, .. 3, sector 4 . Totodată a solicitat și suspendarea popririi in cuantum de 575 lei aferent lunii ianuarie.
În motivare a arătat contestatorul că prin sentința civila nr. 7784 din 30.11.2010 a Judecătoriei B. a fost obligat să plătească lunar pensie de întreținere fiului său, M. D. E.. A achitat întotdeauna toate obligațiile ce îi revin, mai mult, a inteles sa achite aceasta pensie si după ce fiul său a împlinit vârsta de 18 ani, având buna credința ca il sprijin fara existenta unei hotărâri judecătorești in acest sens.
În luna ianuarie 2013 a luat act prin decizia primita din partea intimatei de o poprire pe pensie având in vedere o sentința de prelungire a pensiei de întreținere înregistrându-se o restanta in cuantum de 1.921 lei pentru perioada 13.06._12, pentru care s-a dispus poprirea pe pensie. A achitat, însă, deja aceste sume inca dinaintea înregistrării dosarului de pensie de întreținere promovat de fiul său și nu contestă sentința prin care s-a dispus prelungirea plații pensiei pana la împlinirea vârstei de 26 ani, pe care o consideră legala si întemeiata si, oricum, chiar si fara existenta acesteia ar fi onorat obligația de tata. Apreciază contestatorul un abuz faptul ca este obligat sa achite o restanta nedatorata, dovada stand inscrisurile anexate cererii.
A solicitat contestatorul ca instanța, in cazul in care poprirea se va efectua începând cu pensia aferenta lunii ianuarie 2013, să dispună compensarea eventualei sume poprite, pentru lunile următoare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 399-404 C.pr.civ., art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor Omului si a libertăților fundamentale, art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omulului.
În susținerea cererii contestatorul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: sentința civila nr. 7784 din 30.11.2010 a Judecătoriei B., foi de vărsământ Raiffeisen Bank B. (filele 8-11), adresa nr._/16.01.2013, cupon de pensie.
La termenul de judecată din data de 18.02.2013 contestatorul a modificat cererea de chemare în judecată potrivit art.132 alin.(1) C. arătând că nu mai insistă în capătul de cerere privind suspendarea popririi pentru luna ianuarie.
Intimatul M. AFACERILOR INTERNE - CASA DE PENSII SECTORIALĂ cu sediul în București, .. 3, sector 4 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.
În motivare a arătat că în data 23.11.2012 i-a fost comunicată încheierea Judecătoriei B. cu nr._ prin care se dispunea înființarea din oficiu a unei popriri pe veniturile pârâtului M. S. M., CNP_, în mâinile terțului poprit M. Administrației și Internelor - Casa de Pensii București, în cotă de 25% lunar, cu începere de la 13.06.2012 și până la terminarea studiilor, dar mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, în favoarea reclamantului M. D. E..
Ulterior, în conformitate cu prevederile art. 409 Codul de procedură civilă, Casa de Sectorială de Pensii, în calitate de terț poprit, a procedat la înființarea unei popriri în cotă de 25% lunar din drepturile de pensie ale reclamantului. Reținerea se va efectua din luna ianuarie 2013 în sumă de 575 lei (291 lei pensie de întreținere lunară +284 lei din restanță), până la lichidarea restanței în sumă de 1.921 lei pentru perioada 13.06._12, după care se va continua cu reținerea în cotă de 25% lei până la terminarea studiilor (26 ani).
A arătat intimatul că s-a raportat întocmai la dispozițiile legale, procedând în mod corect la înființarea popririi asupra drepturilor de pensie a reclamantului.
În drept s-au invocat dispozițiile art.115 C..
Intimatul M. D. E. nu a formulat întâmpinare potrivit art.115 C. și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și arăta apărările și dovezile pe care se sprijină.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin sentinta civila nr. 7784 din 30.11.2010 a Judecătoriei B. a fost obligat pârâtul (contestator în cauza de față) M. S. M. să plătească reclamantului (intimat in cauza de față) M. D. E., fiul său, o pensie de întreținere în cuantum de 25%, lunar, începând cu 30.11.2010 și până la majorat.
La data de 30 noiembrie 2011 intimatul a devenit major și, având în vedere că se afla în continuarea studiilor, în data de 13.06.2012 s-a adresat Judecătoriei B. cu acțiune care prin sentința civilă nr._ din 31.10.2012 a fost admisă și obligat contestatorul să achite intimatului o pensie de întreținere lunară în procent de 25%, cu începere de la 13.06.2012 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. În aceeași zi instanța a dispus în conformitate cu art.453 alin.(2) C., din oficiu, înființarea popririi pe veniturile contestatorului, în mâinile terțului poprit M. AFACERILOR INTERNE- CASA DE PENSII SECTORIALĂ cu sediul în București.
Ulterior, terț poprit, astfel cum rezultă din adresa_/06.01.2013 (fila 12), a procedat la înființarea unei popriri în cotă de 25% lunar din drepturile de pensie ale reclamantului. A arătat că reținerea se va efectua din luna ianuarie 2013 în sumă de 575 lei (291 lei pensie de întreținere lunară +284 lei din restanță), până la lichidarea restanței în sumă de 1.921 lei pentru perioada 13.06._12, după care se va continua cu reținerea în cotă de 25% lei până la terminarea studiilor (26 ani).
Prin cererea de față contestatorul critică întinderea titlului executoriu constând în sentința civilă a instanței și, respectiv, poprirea înființată în baza acesteia, arătând că a efectuat plăți anticipate în sumă de 1.921 lei, astfel că suma poprită lunar este mai mare decât cea pe care o datorează în mod real. Într-adevăr, din foile de vărsământ aflate la filele 8 – 11 rezultă că reclamantul a efectuat în perioada 09.07.2012 – 27.12.2012 plăți către intimat în valoare totală de 2.100 lei .
Instanța reține că potrivit art.399 alin.(1) și alin(3) C. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
În cazul de față perioada pentru care intimatul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea fiului său a fost stabilită de instanța de judecată, respectiv cu începere de la 13.06.2012 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Asupra celor ce urma să se stabilească sau celor stabilite prin hotărârea judecătorească contestatorul avea posibilitate să facă apărări, fie în dosarul de fond nr._/200/2012 prin întâmpinare, prin care să arate că a efectuat plăți de bună voie astfel data începerii obligației de plată să fie data pronunțării hotărârii, fie în calea de atac, la tribunal . Cum nu a uzat de căile prevăzute de lege în acest scop, apărările contestatorului nu mai pot fi analizate pe calea contestației la executare întrucât în acest fel s-ar fi incalcat principiul autoritatii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, susceptibile de a fi executate silit.
Compensația legală operează ca o modalitate de stingere a obligațiilor de plin drept. Potrivit art. 1144 C. civ., "compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar dacă debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective". Plecând de al această definiție legală au fost stabilite mai multe condiții pentru a opera compensația, respectiv reciprocitatea obligațiilor, creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile, creanțele ce urmează a se compensa să fie certe, lichide și exigibile. În speța, instanța nu poate aplica compensația legală având în vedere că contestatorul nu deține o creanță certă împotriva intimatului în accepțiunea art. 379 alin.(3) C. care definește creanța certă ca fiind cea care rezultă din însăși actul de creanță, sau alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de debitor.
Pentru considerentele de mai sus urmează ca instanța să respingă contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestator M. S. M., cu domiciliul ales la CABINET AVOCAT S. ANIȘOARA - B., Cartier D., .. 7, jd. B., în contradictoriu cu intimații M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR-CASA DE PENSII SECTORIALĂ, cu sediul în București, .. 3, sector 4 și M. D. E. cu domiciliul în B., cart. Micro 14, . D, ., astfel cum a fost precizată ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2013.
Președinte, I. C. | ||
Grefier, A. N. |
Red. C.I/Tehnored. C.I/A.N.
5 ex./25.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|