Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 10348/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr._
Ședința publică de la 20 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V.-C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea cererii formulata de petentul N. G. cu domiciliul in municipiul Piatra N.,.. Z6.apt. 3,judetul N. in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul in municipiul Bucuresti,.. 401A,sector 6, având ca obiect plingere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca la dosar s-a depus referatul grefierei arhivare Raican N. datat 30 mai 2014 din care rezulta ca cererea petentului este perimata,dupa care instanta ramine in pronuntare pe aceasta exceptie.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr._ din 22.03.2012 petentul N. G. cu domiciliul in municipiul Piatra N.,.. Z6.apt. 3,judetul N. in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul in municipiul Bucuresti,.. 401A,sector 6 a solicitat instantei pronuntarea unei hotariri in care sa dispuna anularea procesului verbal de contraventie . nr._ din 19.12.2011.
Prin incheierea din data de 17.05.2013 s-a dispus suspendarea judecarii cauzei conform art. 155 indice 1 C.pr.civ. ca urmare a nedepunerii de catre petent a procesului verbal contestat.
Prin referatul din data de 30.05.2014 grefierul arhivar Raican N. ne face cunoscut ca plingerea petentului este perimata fiind lasata in nelucrare mai bine de 1 an de zile.
În drept art. 248 si urm. C.proc.civ.
Avind in vedere situatia de fapt retinutas si prevederile legale invocate instanta apreciaza ca in cauza de fata a intervenit perimarea si in consecinta va constatata ca plingerea formulata de petent este perimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de perimare a plingerii formulata de petent invocata din oficiu de instanta de judecata.
Constata ca plingerea formulata de petentul N. G. cu domiciliul in municipiul Piatra N.,.. Z6.apt. 3,judetul N. in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul in municipiul Bucuresti,.. 401A,sector 6 este perimata.
Cu drept la recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2014.
P. GREFIER
Red./Dact. IVC /25.06.2014/4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7214/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 324/2014.... → |
|---|








