Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 5761/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.10.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER N. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul I. P. domiciliat în B., int. Bazalt, nr. 4, J. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.-POLIȚIA M. B. cu sediul în B., .-10, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul I. P., lipsă fiind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, dosarul a parcurs procedura de verificare și regularizare, potrivit art. 200 cod proc. civ, procedura de citare este legal îndeplinită, intimatul a depus întâmpinare, după care:

Instanța, potrivit art. 219 cod proc. civ, procedează la identificarea petentului I. P. care se legitimează cu CI . nr._.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța acordă cuvântul asupra competenței instanței cât și, potrivit art. 238 cod proc. civ, cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.

Petentul apreciază că instanța este competentă din punct de vedere general, material și teritorial, estimând că procesul se poate soluționa la acest termen de judecată.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004, art. 94 cod proc. civ. și art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.

Ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, instanța estimează durata procesului la 30 de zile.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Petentul arată că nu are de propus alte probe în afară de înscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 255 cod proc. civ, constatând că proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei propusă de părți este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei, o încuviințează.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, potrivit art. 392 cod proc. civ, acordă cuvântul în dezbateri.

Petentul solicită admiterea plângerii formulate. Arată că CD –ul depus la dosar demonstrează cum s-a întâmplat, el nu intră pe roșu la intersecție, lucrează la taxi, lua o comandă atunci. Mai arată că procesul verbal nu corespunde cu CD-ul.

Instanța, potrivit disp. art. 394 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, la data de 13.03.2014, petentul I. P. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/8.03.2014,încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.-POLIȚIA M. B. si a măsurilor aplicate prin acesta.

În motivare a învederat că,aflându-se la volanul autoturismului marca F. cu numărul de înmatriculare_ ,pe . . oprit de un echipaj de politie care l-a anunțat că,a trecut pe culoarea rosie, a semaforului electric.

Cum, nu este de acord cu abaterea retinută în sarcina sa si i s-a spus că a fost filmat,solicită ca intimatul să depună fotografia care atestă această împrejurare.

Plângerea nu este motivată în drept.

În susținerea celor făcute,a depus fotocopie de pe dovada . nr._/08.03.2014; procesul verbal de contraventie . nr._/8.03.2014;C.I.

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._/13.03.2014, emisă de Primăria municipiului B., în baza dispozițiilor art.19 și art.36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2013.

Potrivit prevederilor art.201 alin.1 cod proc.civilă plângerea și procesul verbal au fost comunicate intimatului și acesta,în conformitate cu prevederile art.205 din cod,a formulat și la data de 31.07.2014 a depus întâmpinare,un exemplar al întâmpinării și al înscrisurilor anexate fiind comunicate petentului,conform prevederilor art.206 din cod.

Prin întîmpinare intimatul a solicitat motivat respingerea plângerii ca neîntemeiată sustinându-se că,la data de 08.03.2014,ora 09:22,petentul,în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . directia Crâng către centru,si ajungând la intersectia cu . virajul la stânga pătrunzând în intersectie pe culoarea rosu a semaforului electric aflat în stare normală de functionare;de asemenea,la momentul efectuării semnalului regulametar de oprire,agentul de politie a constatat că,petentul nu purta centura de sigurantă.

Procesul verbal de contraventie . nr._/8.03.2014. a fost întocmit pentru nerespectarea preved.art.52 alin.1 din R.O.U.G.nr.195/2002,republicată,si cele ale art.36 alin.1 din O.U.G nr.195/2002,rep.,privnd circulatia pe drumurile publice,cu modificările si completările ulterioare.

A mai sustinut că,abaterea a fost înregistrată video cu ajutorul instalatiei de supraveghere montată pe autospecializata MAI_.

În drept,a invocat dispozitiile art.205-208 cod de procedură civilă.

S-au atașat 2 exemplare ale CD-ului care contin filmarea cu abaterea comisă de petent și cazierul contravențional al petentului-filele 13-15 dosar.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri, constand in actele depuse la dosar de catre părti.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarea situatie de fapt:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/08.03.2014, petentului I. P. i s-a aplicat o sanctiune de 4 puncte amendă, în cuantum de 340 lei, precum si măsura tehnico-administrativă a retinerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile,în temeiul art.52 alin.1 din R.O.U.G. nr. 195/2002 si al art 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, retinându-se că, la data de 08.03.2014,ora 09:22,în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . directia Crâng către centru,si ajungând la intersectia cu . virajul la stânga pătrunzând în intersectie pe culoarea rosu a semaforului electric aflat în stare normală de functionare;de asemenea, petentul nu a purtat nici centura de sigurantă,faptă prevăzută de art.36 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002,rep.,privind circulatia pe drumurile publice,pentru care i s-a aplicat sanctiunea avertismentului.

Abaterea a fost filmată cu instalatia video de supraveghere si control al traficului rutier montată pe autospeciala MAI_.

Petentul a semnat personal procesul verbal de contravenție,la rubrica alte mențiuni consemnând „fără obiectii”– fila 6.

În termenul procedural de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001,petentul s-a adresat instanței cu prezenta plângere,așa cum prevede art.32 alin.1 din lege.

Potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001,procesul-verbal de contraventie este supus controlului de legalitate si temeinicie al instantei.

Examinând modul de întocmire a procesului-verbal, instanta constată că acesta respectă dispozitiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Procesul-verbal de contraventie contine mentiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului,descrierea faptei săvârsite,data comiterii acesteia si semnătura agentului constatator.

Procesul-verbal întocmit contine si semnătura petentului si mentiunile acestuia.

În ceea ce priveste temeinicia, potrivit art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr.195/2002,constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile,nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului.

În opinia instantei,prezumtia de temeinicie a procesului verbal este permisă, cu atât mai mult cu cât prezumtiile sunt utilizate, cu o frecventă si mai mare, în domeniul penal, în care, oricum, exigentele sunt mult mai ridicate.

De altfel, aceasta este si opinia Curtii Europene, care, într-o . decizii cu privire la litigii de natura penala a precizat că prezumtia de nevinovătie nu se opune stabilirii unor prezumtii de responsabilitate, cu conditia ca prezumtia să fie relativă si să aibă o justificare rezonabilă.

Astfel, Curtea Europeana a stabilit că, toate sistemele de drept cunosc prezumtii de fapt si de drept, în principiu compatibile cu Conventia, dar care, în materie penală, nu trebuie să depăsească o anumită limită; altfel, legiuitorul ar putea, după bunul său plac, să-l priveze pe judecător de puterea de a aprecia asupra circumstantelor cauzei, golind astfel prezumtia de nevinovatie de însăsi substanta sa.

Chiar si în aceasta situatie, Curtea Europeana a apreciat că, atâta timp cât prezumtia ce lua nastere în temeiul procesului verbal nu era irefragabilă, ea nu contravenea prezumtiei de nevinovătie; în acest sens, s-a constatat că, desi prevederea legală dădea nastere unei prezumtii irefragabile, jurisprudenta constantă era în sensul acordarii posibilitătii acuzatului de a face dovada contrara a unui fapt exonerator, judecatorul neaplicând automat prezumtia, ci stabilind vinovătia prin administrarea probelor si aprecierea situatiei de fapt si a comportamentului acuzatului (par. 30).

În cauza pendinte,cum procesul verbal contestat cuprinde o situatie de fapt constatată direct si personal de un agent de politie, organ al statului învestit cu putere publică (a cărui activitate se desfăsoară sub semnul unei prezumtii relative de legalitate), instanta apreciază că, sub aspectul temeiniciei, acest act se bucură de o prezumtie relativă, si nu una absolută, care, în raport de cele mentionate anterior, ar contraveni dreptului la un proces echitabil si prezumtiei de nevinovatie.

Asadar, pentru a proteja individul de posibilele abuzuri ale organelor statului ( abuzuri care trebuie probate, întrucât, în opinia instantei, nu se poate porni de la prezumtia că acestea îsi desfăsoara activitatea cu încălcarea legii) această prezumtie relativă dă posibilitatea instantei să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situatie de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea retinuta de agentul constatator.

Această interpretare este în spiritul celor statuate de Curtea Europeana, care, în cauza Ozturk c. Germaniei a arătat că numai în situatia în care judecatorul ar aplica în mod automat prezumtia irefragabila de responsabilitate, si nu ar aprecia în mod liber asupra cauzei,prezumtia de nevinovatie ar fi golita de însasi substanta sa (par. 28).

Mai mult de atât,din înregistrarea video depusă pe CD la dosar rezultă neîndoielnic că,pătrunderea în intersectie s-a făcut pe culoarea rosu a semaforului electric aflat în stare normală de functionare.

În cauza, desi i s-a acordat posibilitatea de a propune probe în sustinerea contestatiei sale, petentul nu a solicitat nicio proba, iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă nici un indiciu cu privire la faptul că situatia de fapt retinută în sarcina sa nu corespunde realitatii.

Instanța reține de asemenea,că agentul constatator a făcut o individualizare corectă a sancțiunii principale aplicate,respectând criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001,aplicând nr.minim de puncte-amendă, în condițiile în care, în anii 2011,2012,2013 petentul a mai fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor legale care reglementează circulatia pe drumurile publice,așa cum reiese din fișa de cazier contravențional de la fila 13 dosar.

Așa fiind, ținând seama și de faptul notoriu că, urmare nerespectării prevederilor OUG nr.195/2001,au avut loc accidente grave de circulație soldate cu victime omenești și pagube materiale, plângerea dedusă judecății se va respinge ca neîntemeiată,procesul verbal de contravenție urmând a fi menținut ca temeinic și legal.

Hotărârea se comunică părților potrivit prevederilor art.427 alin.1 cod procedură civilă.

Hotărârea este supusă căii de atac a apelului în termen de 30 de zile de la data comunicării,așa cum prevede art.466 alin.1 și 468 alin.1 cod proc.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge,ca neîntemeiată,plângerea contravențională formulată de petentul I. P.,cu domiciliul în Municipiul B., Int. Bazalt, nr.4, județul B.,în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B..

Menține ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 08.03.2014,de I.PJ B.-SERVICIUL RUTIER.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, apelul urmând a fi depus la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi 29.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. A. A. N.

Red. A.C/Tehnored.A.N.

Exempl.4/28.11.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BUZĂU