Plângere contravenţională. Sentința nr. 3634/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3634/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 613/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 3634/2014

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. N. P.

Grefier Cocuța B.

Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul ., cu sediul in municipiul Bucuresti, ..32, sector 4 in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN R. SA - CESTRIN, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401 A. sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratura al instantei intimata a depus la dosar precizari, dupa care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 alin 2 din OG 2/2001

Instanța respinge cererea de amânare a judecății nefiind îndeplinite art 156 și 157 C.p.civ, prin acesta nu se dorește decât tergiversarea cauzei

In baza art. 84 C.p.c. recalifica excepțiile invocate de petent ca fiind aparari de fond vizând legalitatea actului si nu veritabile exceptii.

Instanța, în temeiul art 137 alin 1 C.p.civ pune în discuția părților excepția de litispendență a cauzei cu dosarul nr_/200/2012 al Judecătoriei B. invocată de petent pe care o va respinge întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art 163 C.p.civ, dosarul indicat nu a ajuns la primul termen de judecată

Instanța pune în discuția părților repunerea în termenul de formulare a plângerii ,solicitate de petent, pe care față de înscrisurile filele 10, 24 dosar declinat și Decizia 10/2013 a ÎCCJ, o va admite potrivit art 103 C.p.civ

In baza art. 167 C.p.c. instanta incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri apreciind ca fiind utile, pertinente concludente, respectiv cele depuse la dosar si avand in vedere solicitarea partilor de solutionare a cauzei in baza art. 242 C.p.c. retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plangerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, sub nr._/4/2012, petentul . a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat în esență că procesul verbal este nul pentru încălcarea art 17, 14 din OG 2/2001,a fost sancționat prin mai multe procese verbale pentru aceeași faptă, i se aplică legea mai fovorabilă, actul nu i-a fost comunicat de intimat în mod legal .

În drept au fost invocate dispozițiile din OG 2/2001, art 242 alin 2 C.p.civ.

Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

În ceea ce privește intimata legal citată nu a formulat întâmpinare

Prin sentința civilă nr 8912/11.09.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București a fost admisă excepția necompetenței sale teritoriale și declinată cauza la Judecătoria B. reținând aplicabilitatea art 32 din OG 2/2001 față de locul săvârșirii contravenției

Dosarul fiind trimis, a fost înregistrat la data de 13.01.2014 sub nr_ pe rolul Judecătoriei B..

Prin cererea depusă la fila 7-20 dosar petenta a reiterat în esență motivarea cererii introductive, repunerea în termenul de formulare cerere, a invocat excepția de litispendență a cauzei cu dosar_/200/2012 al Judecătoriei B.

Instanța a recalificat în temeiul art 84 C.p.civ excepțiile invocate de petent ca fiind apărări de fond vizând legalitatea actului și nu veritabile excepții, după punerea în discuția părților potrivit art 137 alin 1 C.p.civ a respins excepția de litispendență invocată de petent, a admis repunerea în termenul de formulare plângere contravențională solicitată de petent

În cauză instanța a administrat la solicitarea partilor proba cu înscrisuri .

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 750 lei si contravaloarea tarifului de despăgubire în sumă de 96 Euro, echivalentul a 416,06 lei, pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 constand in aceea ca, la data de 21.09.2011, ora 7,24 petentul a condus vehiculul categoria B cu numarul de inmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m în localitatea Mărăcineni, fără a deține rovignietă valabilă .

Instanța față de înscrisul doveditor privind comunicarea actului către petent depus la filele 24, 10 dosar declinat, Decizia 10/2013 a ÎCCJ, apreciază că petentul a formulat plângerea dedusă judecății în termenul legal prevăzut de art 31 alin 1 din OG 2/2001.

Instanța, analizand procesul-verbal in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.

Procesul verbal in discutie a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de catre agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii, fiind întocmit în lipsa petentului potrivit mențiunilor din actul în discuție nu putea fi semnat de contravenient, lipsa semnăturii acesteia precum și lipsa semnăturii olografe a agentului constator neducând la nulitatea procesului verbal. Semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legata in mod unic de semnatar; b) asigura identificarea semnatarului; c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.

Intrucat procesul verbal a fost incheiat in lipsa petentului, din examinarea cuprinsului procesului verbal se poate observa c a acesta respecta exigentele art. 16 al.1 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă complet, agentul constatator nu trebuia să efectueze o evaluare a pagubelor pricinuite cu ocazia săvârșirii contravenției pentru a aplica tariful de despăgubire întrucât legiuitorul a stabilit și evaluat aceasta prin sumele fixe stabilite în actul sancționator.

Instanța, examinând procesul verbal, apreciază că sancțiunile au fost corect stabilite potrivit limitelor stabilite prin art 8 alin 2 și 3 din OG 15/2002, astfel că susținerile contrare ale petentei vor fi înlăturate

Prin neînscrierea datelor personale ale contravenientului și persoanei ce reprezintă intimatul, lipsa semnăturii unui martor sau neînscrierea obiecțiunilor, acestuia nu i s-a cauzat nici un prejudiciu de vreme ce prin plângerea dedusă judecății a putut arăta toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului.

Tragerea la răspundere juridică a făptuitorului și aplicarea sancțiunilor contravenționale nu se poate face în anumite situații, determinate de lege.

Potrivit dispozițiilor OG nr 2/2001 răspunderea contravențională este înlăturată în cadrul prescripției.

Prescripția constituie un caz legal de neangajare a responsabilității făptuitorului pentru contravenția săvârșită și neaplicarea unei sancțiuni contravenționale după împlinirea termenului de prescripție.

Conform art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

De asemenea, potrivit art. 25 alin. 2, comunicarea se face de organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia. Totodată, art. 26 alin. 3 prevede că, în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul verbal, comunicarea acestuia și a înștiințării de plată se face de agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.

Examinând cuprinsul procesului verbal în discuție instanța constată că acesta a fost întocmit la 22.02.2012, dată la care i-a și fost aplicată petentului amenda contravențională, petentul nefiind prezent. Cu toate acestea, din înscrisurile depuse în probațiune și din cele ce preced a rezultat că actul contestat nu a fost comunicat petentului în termen de o lună de la data încheierii, susținerea reclamantului fiind întemeiată

Sub aspectul temeiniciei cauzei, la data incheierii procesului verbal contestat, în ceeace privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ulterior incheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.

În cauza de față, examinând actele dosarului, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petentul a mai fost sancționat prin mai multe procese verbale, astfel cum rezultă din examinarea înscrisului depus la fila 10-11 dosar declinat și 38-44 dosar

Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.

Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulata de petentul ., cu sediul in municipiul Bucuresti, ..32, sector 4 in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN R. SA - CESTRIN, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401 A. sector 6.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr_/22.02.2012 emis de intimat și a măsurilor dispuse prin acesta

Definitivă

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.03.2014

P. GREFIER;

Red.P.F.N.

Tehnored. P.F.N./ 4 ex.

03.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3634/2014. Judecătoria BUZĂU