Plângere contravenţională. Sentința nr. 6644/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6644/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 8534/200/2013

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6644

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 10.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul C. G. V., cu domiciliul în mun. B., .. 5A, județ B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul C. G. V. și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimatul a depus întâmpinare, ce fost comunicată petentului.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.131 alin.1 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 258 C.pr.civ., încuviințează ca fiind admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 C.pr.civ. apreciază cauza în stare de judecată la prezentul termen, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.05.2013, petentul C. G. V. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._ din data de 13.05.2013, emis de intimata I. B..

In motivarea plângerii petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât nu au fost respectate prevederile Legii nr.677/2001 coroborate cu OUG nr.195/2002, întrucât nu a fost menționat codul de operator de date cu caracter personal, precum și ale art.16 din OG nr.2/2001, prin neindicarea exctă a locului faptei.

Sub aspectul temeiniciei invocă jurisprudența CEDO, în cuprinsul căreia s-a concluzionat că procedura contravențională reglementată de OG nr.2/2002 poate fi asimilată procedurii penale din perspectiva art 6 din Convenție. Prin urmare petentul beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei revine în primul rând organului constatator, iar nu petentului.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 și ale OUG nr.195/2002.

In susținerea plângerii a fost anexat, în copie, procesul verbal contestat (fila 5).

Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.

Intimata a formulat întâmpinare (fila 10) prin care a solicitat respingerea plangerii pentru urmatoarele considerente:

La data de 13.05.2013, petentul, în timp ce conducea autoturismul cu numarul de înmatriculare_, pe DN1 B E577, în localitatea Săhăteni, a fost înregistrat de aparatul radar circuland cu viteza de 80 km/h. Abaterea a fost constatată cu instalația radar verificat metrologic și declarat corespunzator.

La dosarul cauzei intimata a depus urmatoarele acte: înregistrare video (fila 12), evidență a abaterilor săvârșite de petent (fila 11).

Analizând plângerea dedusă judecății, în raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente, instanța constată că, fiind învestita cu soluționarea unei plângeri contravenționale, trebuie să vegheze ca drepturile persoanei sancționate contravențional să fie respectate și să nu fie supuse arbitrariului agentului constatator.

Instanța, verificând legalitatea procesului verbal, reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).

Referitor la netemeinicia procesului-verbal instanța constată că petentul a fost sancționat cu 4 puncte-amenda în suma de 300 RON pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.100 alin.2 raportat la art.108 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. S-au aplicat și 3 puncte de penalizare pentru faptele mai sus descrise.

In sarcina petentului s-a retinut că la data de 13.05.2013, orele 09.38, în timp ce conducea autoturismul cu numarul de înmatriculare_, pe DN1 B E577, în localitatea Săhăteni, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 80 km/h.

Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în prezența petentului, care a menționat că nu crede că a circulat cu viteza respectivă.

Instanța constată că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsa este sancționată, prin dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001, cu nulitatea absolută. Din cuprinsul procesului verbal rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001. Lipsa mențiunii codului de operator de date cu caracter personal nu atrage nulitatea procesului-verbal conform art.17 din OG nr.2/2001, iar petentul nu a făcut dovada unei vătămări.

In ceea ce privește situația de fapt consemnată de agentul constatator, în cazul contravențiilor la regimul vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, corespondența dintre situația faptică și cerințele esențiale ale elementului material, nu se poate stabili numai pe baza simplelor constatări “ex propriis sensibus” ale agentului constatator, deoarece acest gen de contravenție intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO, având în vedere ca norma juridica sancționatoare are caracter general, iar sancțiunile urmăresc un scop represiv si preventiv.

Pe cale de consecința petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penala, printre care si prezumtia de nevinovatie, astfel încât sarcina probei revine acuzării, iar de situația îndoielnica beneficiază cel acuzat (in dubio pro reo). Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator.

Prevederile art. 49 si 50 din OUG 195/2002 reglementează, în mod diferențiat regimul de viteza, după cum urmează: în localități, limita maximă de viteză este de 50 km/h (art.49) ; în afara localităților, limitele maxime de viteza sunt:

a) pe autostrăzi, 130 km/h;

b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E), 100 km/h;

c) pe celelalte categorii de drumuri, 90 km/h (art.50).

Din economia dispozițiilor legale mai sus citate rezultă că singura proba certă, de natura a fundamenta concluzia existentei faptei contravenționale descrise în cuprinsul procesului verbal, si, pe cale de consecință temeinicia acestuia, pe care organul constatator are datoria legală să o preconstituie și, în cazul contestării conformității cu realitatea a situației de fapt reținute de agentul constatator, să o înfățișeze organului judiciar, o reprezintă înregistrarea electronică operata cu ajutorul aparatului radar, certificat metrologic, în condițiile legii, care a fost depusa la dosar.

Din înregistrarea video depusa la dosarul cauzei (fila 12) se distinge viteza cu care rula petentul, respectiv aceea de 80 km/h.

In cauză, situația de fapt în ceea ce privește momentul înregistrării, viteza de deplasare înregistrată, numărul de înmatriculare al autovehiculului și identitatea dintre autorul faptei si persoana petentului rămâne pe deplin stabilita, așa cum a fost reținuta de agentul constatator.

In ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază ca agentul constatator a realizat o corecta individualizare aplicând sancțiunea in limitele legale si valorificând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

In raport de considerentele mai sus expuse, având în vedere si prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum si pericolul social al unor astfel de fapte, plângerea se învederează ca fiind neîntemeiata si, în consecință, instanța o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea formulată de petentul C. G. V., cu domiciliul în mun. B., .. 5A, județ B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.05.2013 încheiat de intimată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 aprilie 2014.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Red. V.A.M/Tehnored. T.D/15.04.2014/4 ex

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6644/2014. Judecătoria BUZĂU