Succesiune. Sentința nr. 9267/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9267/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 27223/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9267
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul H. P. S., cu domiciliul în B., . 12, ., . și pe pârâții F. E., P. C., ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la mandatar F. D., cu domiciliul în B., ., .. B, ., H. P. V., cu domiciliul în ., V. B. M., cu domiciliul în B., .. 2, jud. B. și T. F. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la mandatar V. B. M., cu domiciliul în B., .. 2, jud. B..
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20.05.2014, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 27.05.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:
P. cererea inregistrata sub nr._ /09.10.2012 pe rolul acestei instante, reclamantul H. P. S. a solicitat in contradictoriu cu paratii F. E., P. CONSTANTA, H. P. V. si T. AGALAIA dezbaterea succesiunilor ramase de pe urma defunctilor H. P. si H. M..
In motivarea cererii a aratat ca de pe urma defunctilor au ramas ca mostenitori partile, ca descedenti de gradul I ai acestora.
Cererea nu a fost motivata in drept.
A anexat cererii urmatoarele inscrisuri, in copii certificate: titlu de proprietate nr._/24/24.01.1995, certificat de mostenitor nr. 462/1975, certificat de mostenitor nr. 1331 din 15.08.1995, acte de stare civila.
La data de 31.10.2012 reclamantul a formulat cerere precizatoare (fila 12) prin care a aratat ca obiectul cererii este dezbatere succeiune, solicitand stabilirea suprafetelor de teren intravilan si extravilan pentru fiecare mostenitor.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 679 de lei (chitanta . nr._/28.06.2013-fila 42).
Parata F. E. a formulat la data de 22.05.2013 intampinare (fila 11) prin care a aratat ca este in principiu de acord cu admiterea actiunii, solicitand sa ii fie atribuit din masa succesorala suprafata de 5000 mp teren extravilan, situata in T 76, avand urmatoarele vecinatati: N: def S. A., S-Hulduiban D., E-canal si V-drum. A invederat ca stapaneste acest teren, in mod continuu, inca din anul 1990, achitand taxele si impozitele aferente.
In dovedire a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si interogatoriul partilor.
Parata P. Constanta a formulat la data de 04.06.2013 intampinare (fila 23) prin care a aratat ca este de acord cu admiterea actiunii, sub conditia pastrarii loturilor aflate in stapanirea fiecarui mostenitor.
Astfel, a solicitat sa ii fie atribuita suprafata de 5000 mp teren extravilan situat in T 78, avand urmatoarele vecinatati: N-R., S-drum, E- P. Constanta, V-def. S. A., teren pe care il stapaneste încontinuu in anul 1990 si pentru a achitat impozitele si taxele aferente.
A mai solicitat sa ii fie atribuit si terenul extravilan faneata in suprafata de 4000 mp. Situat in T68 in punctul „Catanasca” din totalul de_ mp faneata, avand urmatoarele vecinatati: N: def Nafton D., la S-def. D. G. si def. E. E., la E-H. V., drum si R., la V-drum.
Paratul H. P. V. a formulat la data de 04.06.2013 intampinare (fila 25) aratand ca este de acord cu succesiunea si iesirea din indiviziune in raport de cota ce lise cuvine privind casa, teren aferent acesteia si teren extravilan.
Paratele P. Constanta si F. E. au formulat la data de 11.06.2013 completare la intampinare (fila 35) prin care au aratat ca in cazul in care celelalte parti emit pretentii asupra suprafetelor mentionate in intampinare, solicitand impartirea in fractii egale a suprafetei „curti constructii”.
Paratul H. V. a formulat la data de 11.06.2013 intampinare (fila 36), prin care a aratat ca este de acord cu impartirea averii parintilor conform cotelor legale.
A solicitat introducerea in cauza in calitate de parati a copiilor paratei decedate T. A. V., respectiv V. B.-M. si T. F. D..
A anexat cererii certificatul de deces . nr._.
La termenul de judecata din data de 11.06.2013 reclamantul a precizat ca doreste numai partajarea terenului, nu si a casei de locuit. La acelasi termen instanta a luat act de modificarea cererii de chemare in judecata in sensul ca reclamantul cheama in judecata, in locul paratei T. A., decedate, pe succesorii acesteia, paratii V. B.-M. si T. F. D.. Cererea de modificare a fost formulata si in scris si depusa la dosarul cauzei la fila 50.
Instanta a incuviintat pentru reclamant si pentru paratii V. B.-M. si T. F. D. proba cu inscrisuri si a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie cadastru.
P. incheierea de admitere in principiu pronuntata la data de 15.04.2014 instanta a constatat ca masa de impartit este compusa din casa de locuit si anexe situata in com. Vernesti, . si din teren in suprafata totala de 3ha si 1800 mp situat in ., jud. Buzau, conform titlului de proprietate nr._/24/24.01.1995.
A stabilit totodata ca imobilul casa de locuit urmeaza a fi impartit intre urmatorii condivizari si in urmatoarele cote: H. S., cu o cota de 4/5, F. E., P. Constanta si H. V., fiecare cu o cota de 1/20, T. F. D. si V. B. M., ambii cu o cota de 1/20, in indiviziune, iar imobilul teren urmeaza a fi impartit intre urmatorii coindivizari si in urmatoarele cote: H. S., F. E., P. Constanta si H. V., fiecare cu o cota de 1/5, T. F. D. si V. B. M., ambii cu o cota de 1/5, in indiviziune, pentru considerentele aratate in incheierea de admitere in principiu, ce face parte integranta din prezenta.
Instanta a administrat proba cu expertiza tehnica specialitatea topografie cadastru.
Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 66 din Legea nr. 71/2011 dispozitiile art. 669-686 C.civ. se aplica si partajului judiciar, atunci cand cererea de chemare in judecata a fost introdusa ulterior intrarii in vigoare a noului C.civ.
Potrivit art. 669 C.civ. incetarea coproprietatii prin partaj poate fi ceruta oricand.
In ceea ce priveste modalitatea de partajare, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 676 C.civ., observand ca imparteala poate fi facuta in natura, proprotional cu cota parte a fiecarui coproprietar.
In temeiul dispozitiilor art. 673 ind. 9 C.p.c. la formarea si stabilirea loturilor instanta trebuie sa aiba in vedere acordul partilor, marimea cote parti care apartine fiecaruia ori masa bunurilor de impartit, natura bunurilor, domiciliul ori ocupatia partilor.
Retinand sustinerile concordante ale partilor (consemnate in incheierea de sedinta din data de 20.05.2014) instanta observa ca partile au solicitat omologarea variantei nr. II a raportului de expertiza, obiectiunile reclamantului fiind de fapt critici aduse incheierii de admitere in principiu, critici care urmeaza a fi valorificate in cadrul cailor de atac, dat fiind caracterul interlocutoriu al acestei incheieri.
Astfel, retinand acordul partilor si vazand cele expuse mai sus, va proceda la imparteala in natura a masei partajabile, in varianta a II-a retinuta in raportul de expertiza nr. 766/07.05.2014 intocmit de expertul judiciar G. F. (fila 80), dupa cum urmeaza: va atribui reclamantului H. S. lotul compus din terenul in suprafata de 1360 mp, situat in ., . impreuna cu constructiile C1 si C3 edificate pe acesta si terenul in suprafata de 668 mp, situat in ., T31, jud. Buzau, în valoare de_ lei.
Va atribui paratului H. V. lotul compus din terenul in suprafata de 997, 36 mp situat in ., T31, jud. Buzau, în valoare de 5485,5 lei.
Va atribui paratei F. E. lotul compus din terenul in suprafata de 5000 mp situat in ., P3828, punct Avicola, . si din terenul in suprafata de 8900 mp, pasune, situat in ., P3325, 3306, 3297, 3302, punct Cataneasca, ., in valoare de 3235 lei.
Va atribui paratei P. Constanta lotul compus din terenul in suprafata de 5000 mp, arabil, situat in ., P3844, punct Mamelon, . si din terenul in suprafata de 8900 mp, pasune, situat in ., P3325, 3306, 3297, 3302, punct Cataneasca, ., in valoare de 3235 lei.
Va atribui paratilor V. B. M. si T. F. D., in indiviziune, lotul compus din terenul in suprafata de 340 mp situat in ., ., impreuna cu constructia C2 edificata pe acesta si din terenul in suprafata de 994,64 mp, arabil situat in .. Vernesti, jud. Buzau, in valoare de 9986, 5 lei.
Va obliga pârâtii V. B. M. si T. F. D. să plătescă paratelor F. E. si paratei P. Constanta cate o sultă în cuantum de 2250, 5 lei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe reclamantul H. P. S., cu domiciliul în B., . 12, ., . și pe pârâții F. E., P. C., ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la mandatar F. D., cu domiciliul în B., ., .. B, ., H. P. V., cu domiciliul în com. Vernești, ., V. B. M., cu domiciliul în B., .. 2, jud. B. și T. F. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la mandatar V. B. M., cu domiciliul în B., .. 2, jud. B..
Partajeaza masa succesorala prin omologarea variantei a II-a din raportul de expertiză în specialitatea topografie cadastru întocmit de expert G. F., care face parte integrantă din prezenta sentință.
Atribuie reclamantului H. S. lotul compus din terenul in suprafata de 1360 mp, situat in ., . impreuna cu constructiile C1 si C3 edificate pe acesta si terenul in suprafata de 668 mp, situat in ., T31, jud. Buzau, în valoare de_ lei.
Atribuie paratului H. V. lotul compus din terenul in suprafata de 997, 36 mp situat in ., T31, jud. Buzau, în valoare de 5485,5 lei.
Atribuie paratei F. E. lotul compus din terenul in suprafata de 5000 mp situat in ., P3828, punct Avicola, . si din terenul in suprafata de 8900 mp, pasune, situat in ., P3325, 3306, 3297, 3302, punct Cataneasca, ., in valoare de 3235 lei.
Atribuie paratei P. Constanta lotul compus din terenul in suprafata de 5000 mp, arabil, situat in ., P3844, punct Mamelon, . si din terenul in suprafata de 8900 mp, pasune, situat in ., P3325, 3306, 3297, 3302, punct Cataneasca, ., in valoare de 3235 lei.
Atribuie paratilor V. B. M. si T. F. D., in indiviziune, lotul compus din terenul in suprafata de 340 mp situat in ., ., impreuna cu constructia C2 edificata pe acesta si din terenul in suprafata de 994,64 mp, arabil situat in .. Vernesti, jud. Buzau, in valoare de 9986, 5 lei.
Obligă pârâtii V. B. M. si T. F. D. să plătescă paratelor F. E. si paratei P. Constanta cate o sultă în cuantum de 2250, 5 lei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei sentințe.
Cu recurs la Tribunalul Buzau în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E.-C. VLADSIMONA N.
RED. ECV
TEHNORED. ECV-SN
8 ex./14.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 848/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2014.... → |
|---|








