Acţiune în constatare. Sentința nr. 2215/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2215/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 3138/201/2013
Dosar nr._ -acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECATORIA CALAFAT -JUDEȚUL D.
SENTINTA CIVILA NR. 2215/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Președinte –E. M. – judecător
Grefier – D. M.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul R. C. A., împotriva pîrîților P. A. și P. M., avand ca obiect actiune in constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns reclamantul R. C. A. asistat de av.P. L. E., martorul P. F., lipsă fiind pîrîții P. A. și P. M..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de jurămînt s-a audiat martorul prezent, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvantul in fond:
Av.P. L. E. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare -cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Reclamantul R. C. A. a chemat în judecată pe pîrîții P. A. și P. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, incheiată la data de 20.03.2013, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței totale de 0,15 ha, cuprins în TDP nr.3683-_/1997, teren situat în intravilanul comunei Moțăței, .. D., în T.9, P.2, cu vecinii: N- Dc 23, E- A3, S- I. D., V- A 1, cu pretul de 500 lei și să se pronunțe o hotarâre care sa tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In fapt, a motivat că a cumpărat de la pârîți, la data de 20.03.2013, terenul sus menționat, pentru care a plătit suma de 500 lei, ocazie cu care a intrat în posesia terenului, achitând prețul și încheind cu pârâții un act sub semnătură privată intitulat " precontract de vînzare cumpărare ". S-au obligat, de asemenea, să încheie actele în formă autentică.
In drept a invocat art.1669 C.civ.
A depus la dosar act sub semnătură privată intitulat "precontract de vînzare cumpărare " încheiat la data de 20.03.2013, TDP nr.3683-_/1997, certificatul de moștenitor nr.21/13.02.2013 eliberat de BNP S. F. din Calafat, copie B.I. pentru reclamant și pîrîți, certificatul de moștenitor nr.245/31.08.1999 eliberat de BNP S. F. din Calafat, schița parcelară a terenului vizată de Primăria Moțăței, certificatul fiscal nr.3500/09.07.2013 eliberat de Primăria Moțăței, certificatul nr._/2013 eliberat de OCPI D., certificatul de informare nr.103/2013 eliberat de Biroul de Mediator G. B., precum și dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.
Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, avînd in vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 04.10.2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata către pîrîți, punîndu-li-se in vedere ca au obligatia de a depune întîmpinare in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe si invoca excepții, in afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare in judecată a fost comunicată pîrîților la data de 07.10.2013, termenul de depunere a întîmpinării fiind stabilit la 01.11.2013.
Pîrîții nu au formulat întîmpinare la data de 05.11.2013, iar instanta prin rezoluția din 05.11.2013, in baza art. 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecată la data de 19.11.2013, dispunînd citarea părților pentru acest termen.
Din examinarea probelor administrate instanța va reține că la data de 20.03.2013, intre reclamantul R. C. A. in calitate de promitent cumpărător și piriții P. A. și P. M., in calitate de promitenți vinzatori s-a incheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată „precontract de vînzare cumpărare".
Potrivit acestor promisiuni bilaterale de vinzare cumparare piriții s-au obligat să vindă, iar reclamantul să cumpere suprafața de 0,15 ha, cuprins în TDP nr.3683-_/1997, teren situat în intravilanul comunei Moțăței, .. D., în T.9, P.2, cu vecinii: N- Dc 23, E- A3, S- I. D., V- A 1, cu pretul de 500 lei, care a fost achitat in intregime la data incheierii acestei promisiuni in prezenta martorului P. F..
O promisiune de vinzare cumparare este un antecontract și oricare dintre partile care au incheiat acest antecontract poate cere incheierea contractului in formă autentică.
In speta instanța a retinut ca desi piriții sunt proprietarii terenului, în calitate de moștenitori ai autoarei P. A., căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform TDP nr.3683-_/1997, a primit prețul, refuza sa se prezinte la biroul notarial in vederea incheierii actelor in formă autentică.
De mentionat că desi piriții legali citați nu s-au prezentat in instanța.
In raport de considerentele de mai sus avînd în vedere dispoz. art.1669 c.civil, potrivit cărora, cînd una dintre părți care au încheiat o promisiune bilaterală de vînzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate să ceară pronunțarea unei hotărîri, care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite,
urmează ca instanța să admită actiunea, așa cum a fost formulată.
Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vinzare cumpărare incheiată de părți, cu privire la suprafața totală de 0,15 ha, cuprins în TDP nr.3683-_/1997, teren situat în intravilanul comunei Moțăței, .. D., în T.9, P.2, cu vecinii: N- Dc 23, E- A3, S- I. D., V- A 1, cu pretul de 500 lei și va pronunța o hotarire care sa tina loc de act de vinzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul R. C. A., domiciliat în comuna Moțăței, ..D., împotriva pîrîților P. A. și P. M., ambii domiciliați în comuna Moțăței, ..D..
Constată valabilă promisiunea bilaterală de vinzare-cumpărare incheiată de părți, prin care reclamantul a cumpărat de la pîrîți suprafața totală de 0,15 ha, cuprins în TDP nr.3683-_/1997, teren situat în intravilanul comunei Moțăței, .. D., în T.9, P.2, cu vecinii: N- Dc 23, E- A3, S- I. D., V- A 1, cu pretul de 500 lei, care a fost achitat în întregime.
Prezenta hotărîre tine loc de act autentic de vînzare-cumpărare.
Dispune comunicarea sentinței irevocabile organului fiscal local.
Sentință cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică de la 10.12.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
ElenaMungiu D. M.
Red. EM/DM/ 6 ex/18.12.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 536/2013. Judecătoria CALAFAT | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1764/2013. Judecătoria... → |
---|