Acţiune în constatare. Sentința nr. 429/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 429/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 678/201/2013

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT-JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 429/2013

Ședința publică de la 27 Februarie 2013

PREȘEDINTE D. S.

Grefier V. V. C.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. C. domiciliat în comuna Moțăței, .. D. împotriva pârâtului N. I. domiciliat în comuna Maglavit, ., avand ca obiect actiune in constatare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul si martorul S. D., lipsă fiind pârâtul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, s-a luat declarație martorului, sub prestare de jurământ, după care instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în fond.

Reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

J U D E C A T A

Reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâtul N. I. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției încheiată de părți și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

In fapt, s-a susținut că în baza actului sub semnătură privată încheiat la 04.04.2012 pârâtul a vândut reclamantului suprafața de 0,75 ha teren situat în extravilanul comunei Maglavit, în T. 104 P 98 cu vecini: N- N. I, E- T 103, S- C. G., V- De 108/1, cu prețul de 1500 lei, care a fost achitat în întregime.

Au convenit ca ulterior, să încheie actele în formă autentică, dar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a merge la notar pentru perfectarea actelor în formă autentică.

In drept, s-au invocat prevederile art. 1073, art 1077 Cod civil, art 111 C., art 5 alin 2 din Legea 247/2005.

S-a depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare din 04.04.2012, copie BI pentru parat, certificatul fiscal, schița de amplasament, TDP nr 4036/05.08.2003, dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

In cauză a fost audiat martorul S. D..

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că la 04.04.2012 între reclamant, în calitate de promitent-cumpărător și pârât, în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată de părți "proces verbal de vânzare cumpărare ".

Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, pârâtul s-a obligat să vândă iar reclamantul să cumpere suprafața de 0,75 ha teren situat în extravilanul comunei Maglavit, în T. 104 P 98 cu vecini: N- N. I, E- T 103, S- C. G., V- De 108/1, cu prețul de 1500 lei, care a fost achitat în întregime la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare.

Prin același act, părțile s-au obligat să încheie actele în formă autentică.

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un antecontract și oricare dintre părți poate cere încheierea contractului în formă autentică. Dacă părțile se obligă să vândă, respectiv să cumpere un teren, contractul de vânzare-cumpărare nu este încheiat cât timp nu se întocmește în forma prevăzută de lege – autentică.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Titlul X privind circulația juridică a terenurilor al Legii 247/2005, terenurile cu sau fără construcții situate în intravilan sau extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate sau dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art. 5 alin.2 din același act normativ, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Instanța a reținut că, deși a primit prețul, pârâtul, care este proprietarul terenului, conform TDP nr 4036/05.08.2003, teren care nu este grevat de sarcini, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară D., refuză să se prezinte la un birou notarial în vederea încheierii actelor în formă autentică.

Având în vedere prevederile art. 111 C.p.civ. și art. 2 și 5 din Titlul X Legii 247/2005 instanța urmează să admită acțiunea.

În conformitate cu art. 771 alin. 6 din Codul fiscal, se va dispune comunicare hotărârii către organele fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A Ș T E:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. C. domiciliat în comuna Moțăței, .. D. împotriva pârâtului N. I. domiciliat în comuna Maglavit, ..

Constată valabilă promisiunea bilaterală de vanzare-cumpărare incheiată de părti prin care paratul in calitate de promitent vanzător s-a obligat să instrăineze reclamantului promitent cumpărător suprafața de 0,75 ha teren arabil extravilan, situată in Maglavit T 104, P 98, cu vecinii: N- N. I, E- T 103, S- C. G., V- De 108/1, cu pretul de 1500 lei care a fost achitat in intregime.

Prezenta hotarare tine loc de act de vanzare cumpărare.

Dispune comunicarea sentinței in termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive către organele locale fiscale.

Dispune comunicarea sentinței către OCPI D..

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 februarie 2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

D. S. V. V. C.

Red DS 5 ex.

CVV 11 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 429/2013. Judecătoria CALAFAT