Contestaţie la executare. Sentința nr. 2183/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2183/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 3042/202/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2183

Ședința publică de la 14 august 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE –P. NELUȚ

GREFIER - V. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul I. S. C. – A. în contradictoriu cu intimata Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice -CĂLĂRAȘI având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru contestator av. D. M., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că au fost comunicate relațiile solicitate de la P. de pe lângă Judecătoria Călărași, după care ;

Av. M. D. pentru contestator, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat sau probe de administrat și apreciază cauza în stare de judecată.

Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Av. D. M., pentru contestator, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele invocate în acțiune.

I N S T A N T A

Deliberând asupra acțiunii cauze civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.05.2013, sub nr._ contestatorul I. S. C. – A., domiciliat în . a formulat în contradictoriu cu intimata Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice -CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, .-8, jud. Călărași contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/ 18.04.2013 reprezentând amendă administrativă și cheltuieli judiciare.

In motivarea contestației contestatorul arată că prin dosarul nr.2710/P/2011 s-a reținut că împreună cu membrii familiei l-ar fi agresat pe numitul Panglică S., care în octombrie 2012 a pătruns în imobilul rudelor sale fără a avea acceptul acestora, fiind înarmat cu o seceră și un topor.

În urma agresiunii se mai reține că numitul Panglică S. a lovit cu un topor și cu pumnii pe I. C., acesta având certificate medico-legale și necesitând îngrijiri medicale de 2-3 zile.

Apreciază că motivul care stă la baza contestării amenzii administrative ca fiind netemeinică este faptul că nu a fost implicat în incident, iar P. de pe lângă Judecătoria Călărași prin comunicarea primită deși recunoaște că nu a avut nici-o implicare, îl sancționează cu amendă administrativă.

Solicită admiterea contestației și pe cale de consecință anularea titlului executoriu, cu exonerarea de la plata debitului.

În drept, disp.art.717 și urm. C. procedură civilă.

In dovedirea acțiunii au fost depuse următoarele înscrisuri: copie titlu executoriu contestat nr._/18.04.2013 și somația emisă nr.51/_ /_ (f.4,5).

Prin rezoluția din data de 23.05.2013, în baza disp. art. 201 alin. N.C.P.C., instanța constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege la art. 194 C.P.C., a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimată cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea acțiunii formulată de către reclamantă, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.

Potrivit dispoz art 165 N.C.P.C. în termen legal intimate a formulat întâmpinare prin care a solicită respingerea contestației și menținerea actelor de executare silită emise ca legale și temeinice.

În motivare se arată că motivele de nulitate invocate de contestator nu pot fi primite în cadrul contestației la executare silită formulate potrivit art.712 alin. 1 din codul de procedură civilă și art.172 din O.G. nr.92/2003 R întrucât aceste motive evocă fondul ordonanței nr.2710/P/2011 din 12.12.2012 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Călărași .

Potrivit dispozițiilor legale anterior amintite contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia s-a pornit executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În această situație contestatorul nu poate invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cadrul judecății într-o primă instanță sau într-o cale de atac.

Precizează că actele de executare silită contestate de debitor au fost emise cu respectarea dispozițiilor art.141 din C. pr. fiscală în vederea recuperării creanțelor fiscale stabilite în sarcina debitorului prin ordonanței nr.2710/P/2011 din 12.12.2012, reprezentând amendă cu caracter administrativ de 1000 lei și cheltuieli judiciare în sumă de 7 lei, neachitate în termenul legal.

În drept, se invocă prevederile art.205 C procedură civilă

La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: adresa de confirmare debit (f.12,13), somația nr._/18.04.2013 (f.14), titlu executoriu nr._ /18.04.2013 (f.15), extras de pe dispozitivul ordonanței nr.2710/P/2011 (f.16), a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

În cauză, instanța a încuviințat pentru contestator și intimată proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Prin Somația nr._/18.04.2013 contestatorul a fost somat sa plătească către intimată suma de 1000 lei, reprezentând amendă judiciară și 7 lei reprezentând cheltuieli judiciare stabilite prin titlul executoriu nr._ / 18.04.2013.

In realitate, acest titlu executoriu se refera la un debit rezultat din dosarul penal nr. 2710/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași în care s-a emis ordonanța nr.2710/P/2011 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a contestatorului pentru fapta prevăzută de art.180 alin.2 C penal cu aplicarea art.75 alin.1 litera a C. penal și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 1000 de lei și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 7 lei.

Instanța urmează a respinge contestația la executare ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În drept, se reține că potrivit prevederilor art.172 din O.G. nr. 92/2003 R: ”împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, persoanele interesate pot face contestație la executare, contestația putând fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

Totodată, potrivit art. 712 alin. 1 C. procedură civilă: ” În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”

Din cuprinsul celor două texte legale, rezultă că pe calea contestației la executare, contestatorul poate formula apărări de fond cu privire la creanța stabilită prin titlul executoriu în temeiul căruia se pornește executarea împotriva sa doar dacă aceasta nu este stabilită prin intermediul unei hotărâri judecătorești și dacă pentru legea nu prevede o cale de atac în acest scop.

Debitul contestat și stabilit prin titlul executoriu nr._ / 18.04.2013 este reprezentat de amendă administrativă și cheltuieli judiciare la care contestatorul a fost obligat printr-o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală, respectiv ordonanța nr. 2710/P/2011 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Călărași, ordonanță ce nu a fost atacată de contestatoare, deși avea această posibilitate conform prevederilor art.278 indice 1 C procedură penală.

Pentru considerentele ce preced și ținând cont că titlul executoriu și somația de plată emise de intimata - creditoare respectă toate cerințele de valabilitate cerute de art.141 raportat la art.43 alin.2 din O.G. nr. 92/2003, respectiv art.145 din același act normativ, contestația urmează a fi respinsă ca neîntemeiată .

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul I. S. C.-A., domiciliat în . în contradictoriu cu intimata Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice - CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, .-8, jud. Călărași, privind titlul executoriu nr._ din 18.04.2013, ca neîntemeiată.

Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.08.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUD.P. NELUȚ V. N.

Red.PN.

Tehnored. VN.

Expl. 4/5.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2183/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI