Contestaţie la executare. Sentința nr. 737/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 737/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 7373/202/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 737/2013

Ședința publică de la 27 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimații . SRL și B. E. JUDECĂTORESC O. C., având ca obiect contestație la executare - opoziție la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 20.02.2013, pentru ca părțile să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, respectiv la data de 27.02.2013, având nevoie de timp pentru a delibera și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 29.11.2012 și înregistrată sub nr._ contestatoarea - debitoare . cu sediul în ., ., jud. Călărași, a formulat în contradictoriu cu intimata - creditoare . SRL, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, contestație la executare solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se anuleze toate actele și formele de executare silită și executarea silită însăși, ce formează obiectul dosarului de executare nr. 147/2012 al B. O. C..

În motivarea cererii contestatoarea - debitoare a arătat că nu s-a comunicat somația prevăzută de art. 54 din Lg. cecului nr. 59/1934, somație care este obligatorie, fiind o condiție prealabilă pentru a pune în executare fila cec.

Astfel, arată că în condițiile în care nu s-a făcut dovada comunicării către ea a acestei somații, care să cuprinsă transcrierea exactă a cecului sau a protestului, precum și a celorlalte acte din care rezultă suma datorată, somația fiind inexistentă, deși acesta reprezintă în procedura de executare silită un act de executare primar și imperativ, ce se aplică cu prioritate față de dreptul comun, solicită anularea executării silite înseși și a tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 147/2012.

Totodată contestatoarea debitoare solicită întoarcerea executării silite, în baza disp. art. 404 1 C.pr.civ., prin restabilirea situației anterioare executării.

Arată că debitul executat în cuantum de 238.121,53 lei a fost achitat în totalitate către creditoare, prin OP nr. 468/13.11.2012 și nr. 475/21.11.2012, de către . în numele său. Mai arată că, așa cum rezultă din procesul verbal din 14.11.2012 întocmit de B. O. C., cu aprobarea creditoarei s-a dispus ridicarea sechestrului de pe cantitatea de 112 tone sămânță floarea-soarelui ce îi aparține, în vederea valorificării de către . ., iar ca urmare a vânzării aceasta din urmă a plătit marfa direct către creditoarea . SRL, conform OP nr. 468/13.11.2012 și nr. 475/21.11.2012, cu care a fost achitată suma de 457.797,80 lei către creditoare.

A mai învederat că înțelege să conteste și procesul verbal de cheltuieli încheiat la data de 19.11.2012, în ceea ce privește suma de 18.600 lei cu titlu de cheltuieli de onorariu de avocat, întrucât nu se face dovada achitării acestuia. Arată că în lipsa dovezii plății onorariului de avocat în cuantumul de mai sus, acesta trebuie înlăturat din procesul verbal de cheltuieli, astfel că solicită a se cenzura cuantumul procesului verbal de cheltuieli, raportat la valoarea prestațiilor efective. A mai precizat că onorariul de executare silită în cuantum de 7.867 lei, este exagerat de mare, fiind peste limita maximă stabilită prin OMJ 2550/2006 (de 7.681,22 lei raportat la creanța pusă în executare de 238.121,53 lei), urmând a fi cenzurat și acesta.

Referitor la suma de 1.810 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită, arată că acestea nu sunt detaliate, astfel că nu are cunoștință ce reprezintă ele, nefiind respectate disp. art. 379 al. 1 C.pr.civ.

Față de aceste aspecte, contestatoarea a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea executarea silite înseși, a actelor și formelor de executare silită, întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 147/2012 al B. O. C. și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În susținerea acțiunii contestatoarea a solicitat probele cu acte și expertiză contabilă, sens în care a depus înscrisuri (filele 10-13 din dosar), respectiv procesul verbal de cheltuieli încheiat la data de 19.11.2012, procesul verbal nr. 147/09.10.2012 încheiat la data de 14.11.2012, OP nr. 468/13.11.2012 și nr. 475/21.11.2012.

La dosar s-a atașat, din oficiu, dosarul de executare nr.147/2012 al B. O. C., în copie certificată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata creditoare a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, solicitând admiterea acesteia și pe cale de consecință respingerea contestației la executare formulată de contestatoarea debitoare ca fiind tardiv formulată, întrucât somația și procesul verbal de cheltuieli în dosarul de executare 147/2012 au fost emise la data de 24.10.2012, iar contestația la executare a fost introdusă pe rolul instanței la data de 29.11.2012.

În temeiul art. 399 și urm. C.pr. civ. a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată și menținerea actelor îndeplinite de executorul judecătoresc ca legale și temeinice, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

A menționat că, în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile legale în materie, astfel încât nici formele de executare și nici executarea însăși nu sunt lovite de nulitate; că susținerile contestatorului sunt nefondate și formulate cu rea credință, cu scopul de a tergiversa executarea silită și de a o împiedica în recuperarea sumelor de bani datorate.

Totodată intimata a solicitat a se lua act de faptul că ea este posesorul cambiei, iar pe calea opoziției la plată, debitoarea nu se poate plânge contra executării în sine pentru motive ce țin de respectarea condițiilor formale a însăși procedurii de executare, deoarece acestea nu pot fi analizate decât pe calea contestației la executare.

A mai adăugat intimata că până la această dată nu a primit de la contestatoarea debitoare integral suma de 238.121.53 lei, motiv pentru care apreciază necesară continuarea executării silite până la îndestularea creanței sale; că între părți a fost semnat contractul de finanțare producție agricolă nr. 76/09.01.2012 ce are ca obiect acordarea finanțării de către ea, în produse și/sau alte cheltuieli de producție către contestatoare, contract în valoare de 171.535 lei, pentru care a fost emis Biletul la ordin avalizat, ce face obiectul unui alt dosar de executare.

La data de 09.01.2013, instanța a respins excepția tardivității formulării întâmpinării, invocată de contestatoare prin apărător, ținând cont că potrivit disp. art. 134 C.pr.civ. este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate pot pune concluzii, or, acesta este primul termen de judecată, însă nu e prima zi de înfățișare.

Totodată a prorogat discuțiile asupra excepției tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată prin întâmpinare și asupra excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei, invocată din oficiu, la termenul ce se va acorda și a pus în vedere apărătorului contestatoarei, să depună la dosar dovada calității contestatoarei de a promova acțiunea în nume propriu și prin administrator.

Având în vedere susținerile apărătorului intimatei, conform cărora la termenul din 09.01.2013 a fost convocată de executor pentru distribuția prețului și că prin contestația la executare se contestă însăși executarea silită, a dispus a se face adresă către executorul judecătoresc pentru ca acesta să comunice dacă s-au mai efectuat și alte acte de executare în afara celor comunicate instanței, iar în caz afirmativ să le comunice în copie conformă cu originalul.

Cu adresa nr._ din 21.01.2013 B. O. C. a răspuns solicitărilor instanței, sens în care a depus la dosar, în copie certificată, actele aflate la filele 188-196.

La termenul de judecată din data de 23.01.2013, contestatoarea prin av. T. M., depune la dosar în copie, sentința civilă nr. 183/16.07.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași și decizia civilă nr. 2164/16.11.2012, pronunțată de C., prin care face dovada că societatea nu se află în procedura insolvenței și ca atare, are calitate procesuală activă.

Instanța, respinge excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei invocată din oficiu, având în vedere că a fost făcută de către aceasta dovada calității sale procesuale active.

Apărătorul intimatei, depune la dosar procesul verbal de distribuție a prețului emis în dosarul de executare nr. 147/2012 la data de 09.01.2013.

Av. T. M. pentru contestatoare, precizează că acțiunea vizează procesul verbal din data de 19.11.2012 și respectiv procedura prealabilă și executarea silită însăși.

Instanța, unește excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată prin întâmpinare cu fondul cauzei .

La interpelarea instanței adm. societății contestatoare, P. A., învederează că datorează intimatei creanța de 238.121,53 lei și că a fost de acord să predea floarea-soarelui societății care a valorificat-o pentru a evita plata unor cheltuieli de executare nejustificate.

Pentru ca părțile să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, iar apărătorul intimatei să depună chitanța pentru onorariu de avocat, instanța a amânat pronunțarea, iar la data de 25.01.2013, constatând că față de punctul 3 al contestației la executare ce formează obiectul prezentului dosar se impune introducerea în cauză, în calitate de intimat a B. O. C., întrucât procesul onorariul de executor a fost stabilit unilateral, iar pentru procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare acesta are dreptul de a face apărări, a repus cauza pe rol în vederea citării lui.

Instanța analizând probele administrate în cauză, constată următoarele:

La cererea creditoarei . sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, a început executarea silită a debitoarei . cu sediul în ., ., jud. Călărași, pentru suma de 238.121,53 lei în dosarul nr. 147/2012, de către B. executorului Judecătoresc O. C..

Prin prezenta contestație la executare, contestatoarea . apreciază că se impune anularea tuturor actelor și formelor de executare silită și a executării silite însăși cu privire la suma mai sus menționată, precum și a procesului verbal de cheltuieli întocmit de B. O. C. din data de 19.11.2012 întocmit în același dosar, precum și întoarcerea executării silite.

La termenul din data de 23 01.2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei și a unit cu fondul cauzei excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată.

Cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța urmează a o respinge motivat de faptul că termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 C proc. Civilă a fost respectat în raport cu actul de executare contestat și precizat ca fiind procesul verbal de cheltuieli emis la data de 19.11.2012 în dosarul nr. 147/2012, în condițiile în care acțiunea a fost formulată la data de 27.11.2012 (data poștei – fila 14 din dosar). De altfel, intimata a fost în eroare cu privire la acest termen, concluziile sale vizând acte din dosarul nr. 146/2012 al B. O. C., care privește aceleași părți, așa cum reiese și din concluziile scrise depuse la dosar.

În ceea ce privește anularea actelor și formelor de executare și a executării silite însăși pentru suma de 238.121,53 lei, instanța a luat act la termenul din data de 23.01.2013 că administratorul contestatoarei, P. A., a recunoscut că debitoarea datorează această sumă creditoarei (fila 227 din dosar).

Astfel, rezultă că apărările făcute în cererea de chemare în judecată cu privire la necomunicarea somației prevăzute de art. 54 din Legea cecului nr. 59/1934 vor fi înlăturate, instanța apreciind că încălcarea Normei BNR nr. 7/1994, ar fi atras o nulitate relativă a titlului contestat, concluzie ce se desprinde și din formularea art. 256 lit. j din această normă, care ar fi determinat o nulitate relativă a actelor și formelor de executare silită și a executării silite însăși dacă contestatoarea ar fi probat o vătămare ce i s-ar fi adus în sensul celor arătate mai sus, cu atât mai mult cu cât sunt întemeiate apărările intimatei privitor la faptul că biletul la ordin a fost emis fără protest.

Ori în condițiile în care debitoarea prin reprezentant legal a recunoscut creanța datorată prin reprezentant legal dar și prin răspunsul la interogatoriu (întrebarea 24) în mod evident această vătămare nu există.

Față de cererea de întoarcere a executării silite, instanța urmează a o respinge ca o consecință a considerentele de mai sus și având în vedere că așa cum s-a menționat nu se impune anularea actelor și formelor de executare din dosarul nr. 147/2012, iar sub un alt aspect nu s-a făcut dovada unor plăți nedatorate, suma pe care se pretinde a fi fost plătită de debitoare prin AGROMEX SRL fiind cea rezultată din OP 468 (fila 12) – 274.511,40 lei și OP 475 (fila13) – 183.286,40 lei în condițiile în care pe instrumentele de plată nu se face referire la nr. dosarului de executare, la B. O. C. existând deschise mai multe dosare de executare silită între cele două părți, executate în același timp. Este clar că o eventuală întoarcere a executării silite, în condițiie în care sunt emise instrumentele de plată fără mențiuni, nu se poate cere decât la finalul executării silite.

Cu privire la contestarea cheltuielilor de executare stabilite prin procesul verbal de executare din dosarul nr. 147/2012 întocmit de B. O. C. la data de 19.11.2012, instanța apreciază că acest capăt de cerere este întemeiat în parte.

Astfel, cu privire la cuantumul onorariului executorului judecătoresc, sunt fondate apărările intimatei conform cărora acesta a fost stabilit în limitele prevăzute de lege.

Conform anexei la Ordinul MJ nr. 2550/C/2006 modificat la data de 30.07.2012 prin Ordinul MJ nr. 2561/C, onorariul executorului judecătoresc este stabilit în raport cu creanța ce trebuie recuperată la nivelul limitei maxime, ori instanța nu este în măsură a-l micșora în lipsa unui temei legal.

Examinând conținutul procesului verbal de cheltuieli, instanța constată că executorul judecătoresc nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de executare în cuantum de 1.810 lei +TVA, în condițiile în care, așa cum s-a evidențiat mai sus, s-au făcut cheltuieli de executare în același timp și în alte dosare de executare între aceleași părți. Pentru acest motiv, cererea creditoarei va fi apreciată ca întemeiată.

Cu privire la onorariul de avocat ce apare în același proces verbal de cheltuieli, în baza art. 274 alin. 3 C., instanța este îndreptățită să micșoreze onorariul în raport cu munca depusă.

Ori, din studierea dosarului de executare, rezultă că pentru acest dosar avocatul a întocmit cererea de executare și apoi a făcut punctajul între debitele datorate și sumele executate pentru mai multe dosare de executare având aceleași părți- respectiv debitoarea și creditoarea din prezentul dosar.

Examinând contractul de asistență juridică aflat la fila 155, acesta nu conține mențiuni referitoare la dosarul nr. 147/2011 al B. O. C., fiind prevăzută o sumă globală, de 15.000 + TVA pentru faza executării silite pt. ..

Astfel, deși factura nr. 538/04.12.2012 cuprinde suma de mai sus, unul din actele întocmite de avocat în dosarul 147/2012 vizează și celelalte dosare de executare, instanța apreciind că pentru munca depusă în acest dosar avocatului i se cuvine suma de 2000 lei + TVA, deci 2480 lei. Rezultă că onorariul de avocat în cuantum de 16.120 lei este nejustificat, urmând a fi suportat de client (intimata din prezenta cauză) și nu de contestatoare.

Pe cale de consecință instanța va anula în parte procesul verbal de cheltuieli nr. 147/2012 încheiat la data de 19.11.2012 în dosarul de executare silită nr. 147/2012 al B. O. C. și executarea silită însăși pentru suma totală de 18.364,4 lei reprezentând cheltuieli de executare în cuantum de 2.244,4 lei și parțial onorariu avocat, în cuantum de 16.120 lei.

În baza art. 274 C. proc. Civilă, cum contestația la executare va fi admisă numai în parte, și ambele părți au făcut cheltuieli de judecată, va compensa aceste cheltuieli și va obliga intimații în solidar la plata către contestatoare a sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și cheltuieli de transport (parțial).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea . cu sediul în ., ., jud. Călărași în contradictoriu cu intimații . SRL, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și B. E. JUDECĂTORESC O. C., cu sediul în L.-Gară, . A, jud. Călărași.

Respinge excepția tardivității formulării contestației la executare.

Ia act de recunoașterea contestatoarei cu privire la creanța în cuantum de 238.121,53 lei, ce face obiectul executării silite în dosarul nr. 147/2012 al B. O. C..

Anulează în parte procesul verbal de cheltuieli nr. 147/2012 încheiat la data de 19.11.2012 în dosarul de executare silită nr. 147/2012 al B. O. C. și executarea silită însăși pentru suma totală de 18.364,4 lei reprezentând cheltuieli de executare în cuantum de 2.244,4 lei și parțial onorariu avocat, în cuantum de 16.120 lei.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă intimații în solidar la plata către contestatoare a sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și cheltuieli de transport (parțial).

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. S. CALMELIA I. I.

Red. C.S.C

Tehnored. I.I.

Ex. 5/22.03.2013

I.I. 05 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 737/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI