Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3493/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3493/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 6038/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

Sentința civilă Nr. 3493/2013

Ședința publică de la 04 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier I. I.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de agentul constatator I. Călărași, prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal . nr._ din 03.10.2012, contravenientului P. M., cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Instanța din oficiu, în temeiul disp. art. 131 C.pr.civ., își verifică competența și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin adresa nr._/25.09.2013 agentul constatator I. Călărași a trimis spre competentă soluționare, cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, aplicată contravenientului P. M., prin procesul - verbal de constatare a contravenție . nr._ din 03.10.2012, înregistrată sub nr._ la data de 01.10.2013.

În motivare, se arată că Primăria . comunicat că deși s-au efectuat toate demersurile pentru a se pune în executare amenda aplicată prin procesul – verbal sus amintit, executarea silită a contravenientului nu este posibilă, întrucât acesta nu deține nici un fel de bunuri sau venituri, motiv pentru care se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin 3 din OG2/2001, privind înlocuirea acesteia cu muncă în folosul comunității.

La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri: adresa nr. 2519/10.09.2013 a Primăriei . verbal de contravenție . nr._ din 03.10.2012, dresat de I. Călărași, titlul executoriu 36 și somația.

Deși legal citat contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.

Analizând materialul administrat în cauză instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu exista posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.

In art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, așa cum a fost modificată prin Leg. 293/2009 și în art. 1 alin. 3 din OG nr. 55/2002, așa cum a fost modificată prin Leg. 294/2009 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, se prevede că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată și în lipsa consimțământului contravenientului.

Ca atare, având în vedere faptul că, contravenientul nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată, în termen de 30 de zile de la rămânerii definitive a sancțiunii și nici nu există posibilitatea executării sale silite, întrucât așa cum reiese din relațiile comunicate de la primăria de domiciliu a acestuia, nu deține bunuri sau alte venituri și văzând dispozițiile legale amintite, urmează a admite cererea formulată de agentul constatator, ca fiind întemeiată.

Urmează a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 140 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal . nr._ din 03.10.2012, cu sancțiunea prestării unui număr de 14 ore de muncă în folosul comunității, ce se vor executa în cadrul Primăriei .. Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de agentul constatator I. Călărași în contradictoriu cu contravenientul P. M., domiciliat .. Călărași.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 140 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal . nr._ din 03.10.2012, dresat de I. Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 14 ore de muncă în folosul comunității, ce se vor executa în cadrul Primăriei .. Călărași.

Cu apel în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică din 04.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud. C. S. C. I. I.

Red. CSC / dact. I.I.

Exp.5/06.12.2013

I.I. 06 Decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3493/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI