Partaj judiciar. Sentința nr. 1673/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1673/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 6885/202/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr. 1673/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. C.
Grefier I. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantele LOJNIȚĂ V., A. C., T. V. C. și G. D. A. și pe pârâtele P. M., Ș. E., B. J., S. STELUȚA, având ca obiect partaj judiciar și ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantele Lojniță V., A. C., T. V. C. asistate de av. M. B., apărător care o asistă și pe reclamanta G. D. A., lipsă fiind reclamanta G. și pârâtele.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu a fost restituită dovada de citare pârâtei B. J., cu domiciliul în SUA, precum și că acesta a depus la dosar, prin fax, conform referatului grefierului arhivar din cadrul instanței, în 2 exemplare, un set de acte de stare civilă, în copie, respectiv certificat de naștere, certificat de căsătorie, pașaport și o cerere prin care învederează că este de acord cu acțiunea reclamantelor și solicită ca actele de procedură să-i fie comunicate la adresa din SUA. Se mai arată că la dosar a mai fost depusă o cerere formulată de C. M. prin care arată nu are pretenții la moștenire, înțelegând să renunțe la aceasta și a atașat copii ale certificatului său de naștere și CI . Se mai expune că la dosar a fost depusă dovada achitării onorariului provizoriu de expert cu chitanța nr._/1 din data de 27.02.2013, precum și că a fost depus raportul de expertiză topo efectuat de dl. expert C. V., acesta fiind comunicat reclamantelor înainte de începerea ședinței de judecată, sub semnătură, după care:
Instanța, față de referatul grefierului arhivar prin care se arată că cererea pârâtei B. J. a fost transmisă prin fax la instanță și întrucât sunt atașate un set de acte de stare civilă și o cerere prin care învederează că este de acord cu acțiunea reclamantelor, apreciază procedura de citare legal îndeplinită cu aceasta.
Av. M. B. pentru reclamante, învederează că are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța luând act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. M B. pentru reclamante, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând a se dispune ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 7, 0200 ha teren în cotele solicitate. Solicită a se dispune omologarea raportului de expertiză și compensarea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Reclamantele prezente, arată că sunt de acord cu atribuirea cotelor ce le revin în indiviziune.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la data de 12.11.2012 pe rolul Judecătoriei Călărași reclamantele LOJNIȚĂVIORICA, domiciliată în Medgidia; Faleza Dunării; nr. 6; jud. C., A. C., domiciliată în Medgidia; .; .. A, .; jud. C., T. V. C., domiciliată în Medgidia; .; ., . și G. D. A., domiciliată în Medgidia; .; ., parter; ., au chemat în judecată pe pârâtele P. M., domiciliată în C.; .; .; jud. C., Ș. E., domiciliată în Medgidia; .; jud. C., B. J.,domiciliată în S.U.A. Rancho Santa M., 11 Via Encanto_- 4944 și S. STELUȚA, domiciliată în Medgidia; .; ..3; jud. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de 7,02 ha rămasă de pe urma defunctului M. (Milia) I.,situată pe raza ..
În motivarea acțiunii au arătat că defunctul M. (Milia) I. a avut 6 copii: P. N. – decedat, având ca unic moștenitor pe P. M., în calitate de soție supraviețuitoare; S. E. – decedată, având ca moștenitoare pe fiicele sale, A. C. și Lojniță V.; C. S. – decedată, cu doi copii: T. V. C. și C. D. - decedat, la rândul său și având ca moștenitoare pe G. D. A.; Ș. (M.) E.; I. M. – fiică decedată având ca moștenitori pe B. J. și P. V. - fiică decedată având ca moștenitoare pe fiica sa, S. Steluța.
Moștenitorilor defunctului M. I. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului mai sus menționat prin T.P. nr._ emis la 02.03.3004 de C.J.S.D.P.P.T. Călărași acesta urmând a fi împărțit în șase tulpini.
Mai arată reclamantele că doresc să vândă împreună suprafața de teren ce le revine, astfel că solicită ca suprafața ce li se cuvine să fie atribuită la un loc și să aibă trei vecinătăți – trei drumui.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Ca probe au fost solicitate probele cu înscrisuri și expertiză.
S-au depus anexat cererii de chemare în judecată înscrisurile aflate la filele nr. 5 – 25 din dosar.
Pârâta P. M. a depus la dosar (fila nr.29) o cerere prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtele Ș. E. și S. Steluța au depus întâmpinare transmisă prin fax, prin care au arătat că sunt de acord cu acțiunea reclamantelor, cu mențiunea că terenul arabil se află arendat, de asemene că suprafața de teren de 2132 mp cultivată cu vie este împărțită în fapt și fiecare plătește impozit pe partea ce îi revine și apreciază că cererea de partajare a terenului arabil extravilan pentru a-l putea vinde, nu este corectă.
Mai arată că pârâta B. J. știe de proces și este de acord cu acțiunea.
A fost anexată copia cărții de identitate a pârâtei S. Steluța, copia buletinului de identitate a pârâtei Ș. E.,copia certificatului de moștenitor nr.8/02.09.2010 emis de B.N.P. I. C. – C. ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctei P. V..
La dosar a fost depusă schița arborelui genealogic cu moștenitorii defuncților M. I. și M. Tasica.
Instanța a încuviințat reclamantelor proba cu înscrisuri și cu expertiză topo, celelalte părți nesolicitând administrarea de probe.
A fost efectuată expertiza topo având ca obiective să se identifice suprafața de 7,02 ha teren arabil extravilan atribuită prin T.P. nr._/02.03.2004, să se lotizeze în cinci loturi – unul pentru reclamante, în indiviziune, corespunzătoare unei cote de 1/3 (1/6+1/6) și câte unul pentru pârâte, corespunzător câte unei cote de 1/6, să e stabilească vecinătățile și valoarea actuală de circulație a fiecărui lot în parte.
Părțile nu au avut obiecțiuni la raportul de expertiză.
S-au format 5 loturi, după cum urmează:
a) Reclamantele Lojniță V., A. C., T. V. C. și G. D. A. vor deține (în indiviziune) suprafața totală de 23.400 mp (cota de 1/3) repartizată astfel:
- suprafața de_,33 mp, arabil extravilan, situată pe raza ., tarlaua 66, . vecinătățile:
- nord –Drum – 57,01 m
- est – A. M. – 397,68 m
- sud –Drum – 57,01 m
- vest – P. M. – 398,31 m.
Valoarea de circulație a terenului:
2._ ha x 6151 RON/ha = 13.956 RON.
- suprafața de 710,67 mp, vie hibridă extravilan, situată pe raza ., tarlaua 55/3, . vecinătățile:
- nord –Drum – 6,90 m
- est – P. M. – 103,00 m
- sud –C. –6,90 m
- vest – P. V. – 103,00 m.
Valoarea de circulație a terenului:
0._ ha x 5000 RON/ha = 355 RON.
b) Pârâta P. M. va deține suprafața totală de 11.700 mp (cota de 1/6) repartizată astfel:
- suprafața de_,67 mp, arabil extravilan, situată pe raza ., tarlaua 66, . vecinătățile:
- nord –Drum – 28,47 m
- est – Lojniță V., A. C., T. V. C., G. D. A. – 398,31 m
- sud –Drum – 28,47 m
- vest – Ș. E. – 398,63 m.
Valoarea de circulație a terenului:
1._ ha x 6151 RON/ha = 6.978 RON.
- suprafața de 355,33 mp, vie hibridă extravilan, situată pe raza ., tarlaua 55/3, . vecinătățile:
- nord –Drum – 3,45 m
- est – Ș. E. – 103,00 m
- sud –C. –3,45 m
- vest –Lojniță V., A. C., T. V. C., G. D. A. – 103,00 m.
Valoarea de circulație a terenului:
0._ ha x 5000 RON/ha = 178 RON.
c) Pârâta Ș. E. va deține suprafața totală de 11.700 mp (cota de 1/6) repartizată astfel:
- suprafața de_,67 mp, arabil extravilan, situată pe raza ., tarlaua 66, . vecinătățile:
- nord –Drum – 28,45 m
- est – P. M. – 398,63 m
- sud –Drum – 28,45 m
- vest – B. J. – 398,95 m.
Valoarea de circulație a terenului:
1._ ha x 6151 RON/ha = 6.978 RON.
- suprafața de 355,33 mp, vie hibridă extravilan, situată pe raza ., tarlaua 55/3, . vecinătățile:
- nord –Drum – 3,45 m
- est – B. J. – 103,00 m
- sud –C. –3,45 m
- vest – P. M. – 103,00 m.
Valoarea de circulație a terenului:
0._ ha x 5000 RON/ha = 178 RON.
d) Pârâta B. J. va deține suprafața totală de 11.700 mp (cota de 1/6) repartizată astfel:
- suprafața de_,66 mp, arabil extravilan, situată pe raza ., tarlaua 66, . vecinătățile:
- nord –Drum – 28,43 m
- est – Ș. E. – 398,95 m
- sud –Drum – 28,43 m
- vest – S. Steluța – 399,26 m.
Valoarea de circulație a terenului:
1._ ha x 6151 RON/ha = 6.978 RON.
- suprafața de 355,34 mp, vie hibridă extravilan, situată pe raza ., tarlaua 55/3, . vecinătățile:
- nord –Drum – 3,45 m
- est – S. Steluța – 103,00 m
- sud –C. –3,45 m
- vest – Ș. E. – 103,00 m.
Valoarea de circulație a terenului:
0._ ha x 5000 RON/ha = 178 RON.
e) Pârâta StănilăSteluța va deține suprafața totală de 11.700 mp (cota de 1/6) repartizată astfel:
- suprafața de_,67 mp, arabil extravilan, situată pe raza ., tarlaua 66, . vecinătățile:
- nord –Drum – 28,40 m
- est – B. J. – 399,26 m
- sud –Drum – 28,40 m
- vest – B. I. – 399,58 m.
Valoarea de circulație a terenului:
1._ ha x 6151 RON/ha = 6.978 RON.
- suprafața de 355,33 mp, vie hibridă extravilan, situată pe raza ., tarlaua 55/3, . vecinătățile:
- nord –Drum – 3,45 m
- est – I. I. – 103,00 m
- sud –C. –3,45 m
- vest – B. J. – 103,00 m.
Valoarea de circulație a terenului:
0._ ha x 5000 RON/ha = 178 RON.
La fila nr. 69 din dosar s-a depus o declarație a numitului C. M. care învederează că nu are pretenții la moștenirea defunctului C. D. și că a renunțat la aceasta.
De asemenea, au fost depuse prin fax - filele nr. 70 – 77 de către pârâta B. J. o cerere prin care învederează instanței că a fost înștiințată de acțiunea ce formează obiectul acestui dosar, este de acord cu acțiunea și solicită ca actele procedurale să îi fie comunicate la adresa din U.S.A. (indicată în cerere) anexând copie pașaport emis în U.S.A., certificat de naștere . nr._ emis de Sfatul Popular al Orașului Medgidia-copie legalizată, copie certificat de căsătorie . nr._/26.02.2003 emis de Primăria mun. Medgidia.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 673 indice 1 și urm. C.proc.civ.
În baza art. 673 indice 1 C.proc.civ., constată că defunctul Milia I., cunoscut și sub numele de P. și M. (conform declarației de notorietate aflată la fila nr. 10 din dosar) a avut ca moștenitori pe M. E., P. N., P. S., P. M., P. E. și P. V.. O parte dintre aceștia au decedat având, la rândul lor, moștenitori care, în conformitate cu art. 659 și urm. C.civil vechi, vin la moștenire pe tulpini, corespunzător cotei de 1/6 pentru moștenitorii lui M. I..
Cum față de prevederile art. 729 C.civ.(vechi) nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, iar părțile nu au realizat acest lucru pe cale amiabilă instanța urmează a admite acțiunea reclamantelor și a constata că reclamantele A. C. și Lojniță V. dețin în indiviziune o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare ale defunctei S. E., reclamantele G. D. A. și T. V. C. o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctei C. S., pârâta P. M. deține o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctului P. N., pârâta Ș. E. deține o cotă indiviză de 1/6, pârâta B. J. deține o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctei I. M. și pârâta S. Steluța deține de asemenea o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctei P. V. din suprafața de teren supusă partajului și va dispune ieșirea părților din indiviziune, conform cotelor ce le revin și le va atribui loturile în natură corespunzătoare propunerii de atribuire din raportul de expertiză topo.
Va omologa în cauză raportul de expertiză efectuat de exp. topo C. V., care face parte integrantă din sentință.
Apreciind cererea ca nejustificată, în raport de complexitatea cauzei,instanța respinge cererea e majorare a onorariului provizoriu cu 100lei.
Cum reclamantele au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în baza art.274 C.proc.civ. dar ținând seama și de faptul că ieșirea din indiviziune profită și reclamantelor, instanța va compensa cheltuielile de judecată corespunzător cotelor indivize ce reveneau tuturor părților, astfel că va obliga pe fiecare dintre pârâte către reclamante în solidar (acestea primind un lot în indiviziune) la plata a câte 514 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantelor Lojniță V., A. C., T. V. C. și G. D. A. formulată în contradictoriu cu pârâtele P. M., Ș. E., B. J. și S. Steluța, privind ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de teren de 7,0200 ha situată pe raza ., individualizat prin TP nr._/02.03.2004 emis de CJSDPPT Călărași.
Constată că reclamantele A. C. și Lojniță V. dețin în indiviziune o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare ale defunctei S. E., reclamantele G. D. A. și T. V. C. o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctei C. S., pârâta P. M. deține o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctului P. N., pârâta Ș. E. deține o cotă indiviză de 1/6, pârâta B. J. deține o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctei I. M. și pârâta S. Steluța deține de asemenea o cotă indiviză de 1/6 în calitate de moștenitoare a defunctei P. V. din suprafața de teren supusă partajului.
Respinge cererea de majorare a onorariului de expert .
Omologhează raportul de expertiză topo efectuat în cauză.
Dispune ieșirea din indiviziune a părților conform cotelor ce le revin, și solicitării reclamantelor de a rămâne în indiviziune, urmând a le fi atribuite loturile în natură corespunzătoare propunerii de atribuire din raportul de expertiză topo întocmit de expert C. V., care face parte integrantă din prezenta sentință.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă pe fiecare dintre pârâte către reclamante în solidar la plata a câte 514 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. C. I. I.
Red. C.S.C.
Tehnored. B.I..
Ex. 10/08.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1213/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3582/2013. Judecătoria... → |
---|