Somaţie de plată. Sentința nr. 252/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 252/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 7942/202/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.252
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta-creditoare S.C. V. R. SA, formulată în contradictoriu cu pârâtul-debitor C. E., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiind obiectul cauzei, părțile și procedura de citare, după care;
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 159 indice 1 alin.4, art.1 și art. 5 C.pr.civ., art.2 din OG 5/2001 raportat la art.23 din Lg.303/2004 constată că este competentă general, material și teritorial în judecarea acestei cauze.
În baza art.167 alin.1 C.pr.civ. încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, ca fiind legală, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, ținând cont și de cererea creditoarei de judecare în lipsă, conf. disp art. 242 al. 2 C.pr.civ., apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2012 sub nr._, creditoarea . (fostă . sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, sector 1, cu sediul ales în C., .-84, jud. C., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună somarea debitorului C. E., cu domiciliul în Călărași, ., .,., jud.Călărași, la plata:
- sumei de 256,21 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitorului;
- sumei de 910,22 lei, reprezentând penalități convenționale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat, calculate pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și data de 31.12.2012;
- contravaloarea penalităților de întârziere convenționale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal curse în continuare, respectiv pentru perioada cuprinsă între 01.01.2013 și data îndeplinirii obligației de plată;
- sumei de 104 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente prezentei cauze, constând în 39 lei taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar și 62 lei onorariu avocat.
În motivarea cererii, creditoarea a menționat că serviciile de telefonie mobilă prestate debitorului au avut la bază contractul încheiat cu debitorul la data de 04.04.2011.
Creditoarea a arătat că pentru serviciile prestate debitorului au fost emise facturi fiscale în valoare totală de 256,21 lei, sumă neachitată până în prezent. Referitor la această sumă a menționat că reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultând din cuprinsul contractelor și al facturilor emise în baza acestora, însușite de debitor.
Mai mult, referitor la penalitățile de întârziere solicitate, a specificat că sunt prevăzute la art. 6.1 din convenția părților și că pot depăși valoarea debitului principal
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG. nr. 5/2001, OG nr. 9/2000, art. 969 C.civ., art. 1066 și următoarele C.civ, art. 379 și art. 274 C.p.c.
În probațiune, reclamanta creditoare a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar în copie: tabel calcul penalități (fila 8), fișă personală I.G.P. (fila 9), contractul încheiat între părți pentru serviciile creditoarei din data de 04.04.2011 (file 10-16), acordul debitorului și declarația distribuitorului (fila 17), facturi fiscale (fila 18-19), adresă către debitor privind concilierea directă și confirmarea de primire a acesteia (file 20, 21).
Debitorul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat pentru a-și preciza poziția procesuală.
La acest termen, în temeiul art. 167 alin. 1 C.p.c. instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul pentru serviciile V. la data de 04.04.2011 ( file 10-16).
În temeiul contractului anterior menționat, creditoarea a prestat debitorului servicii de telefonie mobilă. În acest sens au fost emise facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (file 18-19) pentru suma de 230,47 lei cu scadența la data de 28.07.2011, pentru suma de 369 lei cu scadență la data de 28.07.2011, respectiv pentru suma de 372,24 lei cu scadență la data 28.08.2011, reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă prestate.
Debitorul nu a procedat la achitarea contravalorii facturilor anterior menționate.
Potrivit art. 1 din OG. 5/2001, procedura somație de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatat prin înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Din ansamblul reglementării procedurii speciale a somației de plată rezultă că această procedură specială este pusă la dispoziția creditorilor care au o creanță certă, lichidă și exigibilă constatată printr-un înscris semnat de părți sau însușit în alt mod de părți, înscris care însă nu este titlu executoriu potrivit legii. Așadar, singurul impediment pentru a trece la executarea silită este lipsa titlului executoriu, celelalte condiții necesare pentru începerea executării silite trebuie îndeplinite. Scopul procedurii speciale a somației de plată a fost tocmai reglementarea unei proceduri prin care creditorii titulari ai unor asemenea creanțe să obțină un titlu executoriu, fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.
Potrivit art. 379 alin. 3 C.p.c., creanța este certă dacă existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorului actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.
Cu privire la suma de 256,21 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate de către creditoare și neachitată de către debitor, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile speciale de admisibilitate ale somației de plată.
Creanța este certă, existența ei rezultând contractul încheiat de către părți și din facturile emise în baza acestuia.
În acest sens, potrivit art. 5. alin. 5.1 și 5.3. din Condițiile generale aferente contractului pentru serviciile V. (file 13-16), asumate de către debitor prin semnarea contractului cadru, s-a convenit de către părți că „plata pentru serviciile V. se va face pe baza facturii emise de V. în termen de maxim 14 zile de la data emiterii facturilor.”
Cu privire la cea de-a doua condiție, instanța apreciază creanța ca având caracter lichid, deoarece câtimea ei este determinată prin contractul încheiat între părți, precum și din facturile emise în baza acestuia. Creanța are un cuantum precis determinat prin însuși actul de creanță, cuantumul debitului reiese astfel din facturile emise de către creditoare, rezultând un debit principal de 256,21 lei.
Referitor la cea de-a treia condiție pe care trebuie să o îndeplinească creanța, exigibilitatea, instanța constată că plata avea scadența în termen de 14 zile de la data emiterii facturii, termene ce au expirat.
În ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamanta creditoare, instanța constată că acestea sunt prevăzute în art. 6 alin. 6.1. din Condițiile generale ale Contractului pentru serviciile prestate de V. care stabilește că „pentru facturile neplătite la termen Clientul va plăti penalități de întârziere în decontare de 0,5% pe zi, cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume….Totalul penalităților de întârziere în decontare poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate”.
Față de aceste dispoziții contractuale instanța apreciază că este necesară analiza separată a solicitării creditoarei având ca obiect obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere.
Referitor la penalitățile de întârziere în cuantum de 959,26 lei, instanța constată că acestea îndeplinesc condițiile impuse de OG 5/2001, alin. 1, fiind certe, lichide și exigibile.
În acest sens, existența acestora reiese din cuprinsul contractului încheiat între părți (art. 6 alin. 6.1. teza I), fiind și lichide, cuantumul fiind determinat, respectiv în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere. De asemenea, sunt și exigibile pe cale accesorie.
Cu toate acestea, clauzele trebuie interpretate în lumina dispozițiilor Legii 193/2000, cu modificări privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu. Conform art. 1 alin 3, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din același act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei-credințe.
Astfel, această dispoziție ocrotește interesele consumatorului, în sensul acordării posibilității de a negocia de pe poziții de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodată, o expresie a manifestării efective ( reale ) a libertății de voință.
Or, clauza inserată în art. 6 alin. 6.1. ultima teză din contractul privind condițiile generale nu satisface în întregime cerințele unei clauze conforme cu dispozițiile legale și principiul bunei credințe. Aceasta, întrucât, pe de o parte, debitorul nu a putut influenta conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract tip, care conține clauze prestabilite, în mod unilateral de creditoare. Pe de altă parte, prevederea în discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea debitorului, căci stabilește o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe debitor la plata de penalități în caz de neexecutare sau executare cu întârziere, însă nu și pe creditor.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile literei i din anexa nr. 1 la legea 193/2000, care enumeră cu titlu exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care și cea privind obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanța constată că obligația debitorului de a plăti penalități într-un cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, peste cuantumul debitului principal, reprezintă o clauză abuzivă ce vatămă interesele consumatorului-debitor.
În plus, deoarece creditoarea este cea care stabilește data la care efectuează demersurile pentru recuperarea de la debitor a sumelor restante, nelimitarea cuantumului penalităților conduce la posibilitatea dezvoltării unei practici abuzive de către societatea creditoare, prin lăsarea trecerii unei perioade îndelungate până la momentul în care sunt întreprinse măsurile legale în vederea recuperării creanței cu consecința cumulării unor penalități de întârziere disproporționat de mari în raport cu prejudiciul suferit de către aceasta.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzelor abuzive mai sus-menționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar R. și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, partea neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, nu reiese în mod evident că debitorul a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților în caz de întârziere a plății facturilor.
Față de aceste motive, instanța apreciază că art. 6 alin. 6.1. ultima teză din Condițiile generale ale contractului, prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, cu posibilitatea ca penalitățile să poată depăși cuantumul debitului principal reprezintă o clauză abuzivă, motiv pentru care nu îi va da eficiență în cauză.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea creditoarei și va soma debitorul să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri a sumei de 256,21 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie prestate debitorului și va respinge capetele de cerere având ca obiect obligarea debitorului la plata penalităților ce au curs de la scadență până la data de 31.12.2012 în cuantum de 910,22 lei și în continuare de la 01.01.2013 până la data plății efective.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.c., debitorul, în calitate de parte căzută în pretenții, va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă în cuantum de 39,3 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar (fila 6). Referitor la cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat, solicitat de reclamantă, instanța constată că acesta nu a fost dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta creditoare ., cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, sector 1, cu sediul ales în C., .-84, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul debitor C. E., cu domiciliul în Călărași, ., .,., jud.Călărași.
Somează debitorul să achite creditoarei suma de 256,21 lei reprezentând preț servicii telefonie mobilă în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Respinge capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere.
Obligă debitorul la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă pentru creditoare.
Cu cerere în anulare pentru debitor în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD.D. L. M. S. L.
Red.D.L.
Dact.S.L.
Ex.4/30.01.2013
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 804/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Cereri. Sentința nr. 237/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|
