Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1028/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1028/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 797/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă nr. 1028
Ședința publică de la 24.04. 2014
Completul compus din:
Președinte D. E. E.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta . împotriva pârâților C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:
Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 107 Cod procedură civilă,instanța constată că este competentă general,material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, în baza art. 258 C. procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă,ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 5.02.2014 sub nr._ ,reclamanta S.C. V. România S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_ , CUI RO_, cont bancar RB-PJR-40-048/10.04.2000, a chemat în judecată pe pârâții C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia , cu sediul ales pentru comunicarea actelor în Călărași, . 2, . și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor,cu sediul în Călărași,.,jud. Călărași solicitând obligarea acestora la plata sumei de 4309,17 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4159/17.11.2010 ,emisă în dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal ., nr._.09.2010, dresat de A.N.P.C. Călărași și că în urma recursului formulat împotriva acestei ei, prin decizia civilă din data de 14.02.2011 a Tribunalului Călărași ,s-a dispus admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat. A mai menționat că urmare a dresării procesului verbal a fost obligată să-l conteste, efectuând astfel cheltuieli pentru susținerea drepturilor sale procesuale ,iar faptul că instanța a admis în calea de atac plângerea sa și a dispus anularea acestuia, implică existența culpei procesuale a pârâtei A.N.P.C., culpa ce stă la baza obligației de acoperire a cheltuielilor de judecată. A mai adăugat că ,partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie sa suporte aceste cheltuieli făcute de partea câștigătoare.
A mai precizat că în dosarul nr._ a fost reprezentată
de societatea civila de avocați N. N. D. Kingston Petersen,
semnându-se în acest sens contractul de asistenta juridică nr._/15.10.2010, achitându-se în data de 02.04.2012, factura nr._/01.09.2011 și în data de 28.12.2010, factura nr._/20.12.2010, ambele în sumă totală de 4309,17 lei.
A solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de dosarul mai sus menționat.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1028 al.2 din leg. nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: contractul de asistență juridică,facturile fiscale, . 26.11.2012 a Judecătoriei Călărași și un extras de pe portalul Tribunalului Călărași.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâților,le-au fost comunicate cererea,formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă,cu adresa din data de 7.02.2014.
Pârâtul C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia a depus întâmpinare ,prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii,față de faptul că titlul executoriu derivă dintr-o sentință pronunțată în materia contenciosului administrativ,astfel că nu sunt aplicabile în cauză, conform disp. art. 1025 al. 2 C.p.c ,prevederile referitoare la cererile cu valoare redusă. Pe fond, a solicitat respingerea pretențiilor formulate de reclamantă ca fiind neîntemeiate, întrucât acțiunea ei a fost respinsă și pe cale de consecință a fost respins și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.A mai adăugat că, în plus, în facturile emise nu se menționează dosarul civil pentru care au fost achitate.
În drept a invocat prev. art. 205 C.p.c.
La data de 17.03.2014 întâmpinarea a fost comunicată reclamantei,iar aceasta la data de 28.03.2014 a formulat, în termenul legal, un răspuns.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar,a arătat referitor la obiecțiunilor pârâtului cu privire la factura nr._/20.12.2010 că în partea de centru -stânga a acesteia se menționează „Ref. Internă_",acesta fiind și numărul facturii proforme atașate acesteia,iar factura proformă contestată de pârâtă, întrucât nu face referire la dosarul nr._ ,se referă, într-adevăr la dosarul nr._ ,care este unul și același dosar cu cel menționat mai sus .
În ceea ce privește excepția întemeiată pe art. 1025 alin 2 din L 134/2010 a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
A mai menționat că procedura cu privire la cererile cu valoare redusă a avut drept model legislativ Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile de valoare redusă, reglementarea acesteia circumscriindu-se unei proceduri speciale derogatorii de la dreptul comun. A mai precizat că într-adevăr, art. 1025 (2) NCPC prevede faptul că aceasta procedura nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă, însa Decizia civilă nr. 62/14.02.2011 este una civilă ,fiind emisă de secția civilă a Tribunalului Călărași.
A solicitat, în cazul în care instanța va admite excepția invocată de pârât să se dispună judecarea prezentului dosar potrivit dreptului comun, solicitând totodată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, cheltuieli reprezentate de taxa de timbru în cuantum de 200 lei, achitata cu OP nr. 957/30.01.2014 .
A depus la dosar . pronunțată de Tribunalul Călărași.
Instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților și a dispus citarea lor.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
La termenul din data de 10.04.2014 instanța a asimilat excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârât,ca fiind o apărare și având în vedere obiectul cererii,anume solicitarea cheltuielilor de judecată aferente unui proces de natură administrativă-plângere împotriva unui proces verbal de contravenție-, dar și prevederile art. 1025 al. 2 C.p.c, conform cărora cererile de valoare redusă nu sunt aplicabile în litigiile de natură administrativă,văzând și susținerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare, conform cărora aceasta înțelege să-și modifice acțiunea într-o cerere de drept comun,a dispus citarea pârâților cu copie de pe acesta, dar și cu mențiunea de a formula întâmpinare,având în vedere modificarea obiectului cererii, respectiv dintr-o cerere de valoare redusă într-o cerere pe calea dreptului comun .
Pârâții nu au mai depus o altă întâmpinare în cauză.
Analizând materialul probator administrat în cauză,instanța reține următoarele:reclamanta a fost sancționată contravențional de ANPC-CJPC Călărași,prin procesul verbal nr._ din 9.09.2010,pe care l-a contestat în instanță,dosar înregistrat la Judecătoria Călărași sub nr._ . Respectivul dosar a fost din nou repartizat aleatoriu, ca urmare a admiterii cererii de abținere a judecătorului desemnat inițial, sub nr. nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4159/17.11.2010 pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul mai sus menționat (filele 40-43),modificată prin decizia civilă nr.162 din data de 14.02.2011 a Tribunalului Călărași ( filele 37-39) s-a dispus admiterea plângerii formulată de reclamantă și anularea procesului verbal contestat,reținându-se culpa procesuală a agentului constatator .
În cauza mai sus menționată ,reclamanta a făcut o . cheltuieli procesuale,pe care nu le-a solicitat la acel moment, ci în prezentul dosar, constând în cheltuielile ocazionate de onorariul avocațial. Prin înscrisurile depuse la filele 8-14, reclamanta a făcut dovada achitării către Societatea Civilă de Avocați N. N. D. Kingston Petersen, ce a reprezentat-o în dosarul având ca obiect plângere contravențională a sumei de 4309,17 lei .
Conform dispozițiilor art. 453 al.1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată,la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4309,17 lei, dar și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 200 lei reprezentând c/val. taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, așa cum a fost modificată, formulată de reclamanta S.C. V. România S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, înregistrată în registrul Comerțului sub nr. J_ , CUI RO_, cont bancar RB-PJR-40-048/10.04.2000, împotriva pârâților C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia , cu sediul ales pentru comunicarea actelor în Călărași, . 2, . și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor , cu sediul în Călărași,.,jud. Călărași.
Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4309,17 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași.
Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamantă la plata a sumei de 200 lei cu titlu de c/val. taxă de timbru.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. D. E. D. M.
Red. ED./Red. M.D./Ex.5/ 28.04.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1377/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1017/2014. Judecătoria... → |
|---|








