Cereri. Sentința nr. 1958/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1958/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 06-08-2014 în dosarul nr. 3835/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1958

Ședința publică din data de 06.08.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier G. V.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de petentul Primarul.> prin care se solicită înlocuirea sancțiunii cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității aplicată intimatului M. M., cu sancțiunea amenzii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, s-a învederat instanței că petentul a răspuns solicitării instanței și depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, după care:

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța închide cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚ A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea având ca obiect sesizare pentru înlocuirea sancțiunii cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.06.2014 sub nr._, petentul Primarul . în comuna Modelu, ., Județul Călărași, a solicitat ca instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii prestării unui număr de 42 ore muncă în folosul comunității aplicată intimatului M. M., domiciliat în comuna Modelu, ., județul Călărași, CNP –_, cu sancțiunea amenzii contravenționale.

În motivarea cererii sale, petentul a arătat că prin mandatul de executare nr._ emis de Judecătoria Călărași intimatul a fost obligat la prestarea unui număr de 42 ore de muncă în folosul comunității.

A mai arătat că s-au făcut demersuri pentru executarea mandatului, dar intimatul, cu rea credință, nu s-a prezentat pentru luarea în evidență și s-a sustras de la executarea sancțiunii.

În drept a invocat prevederile art. 21 din OG 55/2002.

Intimatul, cu toate că i-a fost comunicată cererea și a fost legal citat pentru termenele de judecată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul_ în care s-a dispus înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Instanța a admis și administrat proba cu înscrisurile depuse de petent la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1685/2013 pronunțată la data de 12.06.2013 în dosarul_ de Judecătoria Călărași, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 420 lei, aplicată intimatului M. M. prin procesul verbal . nr._ dresat de I.P.J. Călărași în data de 05.12.2012, cu sancțiunea prestării unui număr de 42 de ore de muncă în folosul comunității, ce se vor executa în cadrul Primăriei ..

La data de 12.08.2013 s-a emis mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 2434/2013 prin care i s-a ordonat intimatului să se prezinte la Primăria comunei Modelu pentru executarea sancțiunii.

Intimatului i-a fost adusă la cunoștință obligația de a se prezenta la sediul Primăriei Modelu pentru executarea sancțiunii – adresa nr. 8459/05.12.2013 .

S-a mai reținut că intimatul s-a prezentat la sediul Primăriei comunei Modelu două zile începând cu data de 31.10.2013, dar din data de 02.11.2013 a refuzat să se mai prezinte.

În drept, la examinarea sesizării petentului, instanța va avea în vedere prevederile art. 21 din OG 55/2002, conform căruia „În cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Având în vedere situația de fapt mai reținută, ca și dispozițiile legale menționate, instanța apreciază ca sesizarea formulată de petent este întemeiată, intimatul sustrăgându-se cu rea-credință de la executarea sancțiunii, astfel că urmează să o admită și să dispună înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unui număr de 42 ore de muncă în folosul comunității, aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 1702/2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, cu sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 420 lei.

De asemenea, instanța urmează să dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unor activități în folosul comunității nr. 2434/2013 emis de Judecătoria Călărași și emiterea unor noi forme de executare, conform celor dispuse prin prezenta sentință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta Primăria . în comuna Modelu, ., județul Călărași, împotriva intimatului M. M., domiciliat în comuna Modelu, ., Județul Călărași, CNP –_ .

Dispune înlocuirea sancțiunii prestării unui număr de 42 ore de muncă în folosul comunității aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 1685/2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, cu sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 420 lei.

Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 2434/2013 emis de Judecătoria Călărași și dispune emiterea de noi forme de executare, în conformitate cu cele dispuse prin prezenta sentință.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.08.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. S. C. V. G.

Red. CC/ dact.VG

Exp.5/08.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1958/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI