Contestaţie la executare. Sentința nr. 3214/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3214/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 8302/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

Sentința civilă nr.3214

Ședința publică din 18.11. 2014

Completul compus din:

Președinte – N. L.-P.

Grefier – Ș. J.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de contestatoarea B. - Judecătoria Călărași prin care se solicită anularea mandatului de executare a prestării unui număr de 10 ore muncă în folosul comunității, aplicată intimatului P. A. G., constatându-se prescrisă executarea sancțiunii.

La apelul nominal efectuat în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, conform art. 153 și următoarele C.p.c.;

S-a expus referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, învederându-se instanței că, din oficiu, a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, după care:

Instanța verificând din oficiu, conf. art. 131 al. 1 C.p.c, competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza.

Considerând proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art.258 rap. la 255 al.1 C.p.c. o încuviințează.

Instanța constată probele administrate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 29.10.2014 și înregistrată sub nr._, contestatoarea B. – Judecătoria Călărași în contradictoriu cu intimatul P. A. G., CNP-_, domiciliat în ., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se constate prescrisă executarea sancțiunii prestării unui nr. de 10 ore în folosul comunității aplicată prin sentința civilă nr.3029/19.09.2012 și anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea intimatului la prestării unei activități în folosul comunității nr.5407/2012.

În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 3029/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași, intimatului i-a fost înlocuită amenda în cuantum de 10 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._/24.10.2011 dresat de I.J.J. Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă, în folosul comunității, muncă pe care urma să o execute în cadrul Primăriei . mandatului nr. 5407/2012.

Se mai menționează că Primăria comunei Independența, în urma verificărilor efectuate, nu a găsit contravenientul pe raza acestei localități.

Au fost emise forme de executare, respectiv mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunități nr. 5407/2012, fiind înaintat spre executare Primăriei comunei Independența, Poliției comunei Independența și respectiv contravenientului, însă deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât contravenientul nu mai locuiește pe raza comunei și nici nu i se cunoaște o altă adresă.

A solicitat a se constata prescrisă executarea sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unor activități în folosul comunității, precum și anularea mandatului nr. 5407/2012 emis de Judecătoria Călărași, față de faptul că au trecut 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea .

În drept a invocat prev. art. 21 indice 1 al. 1 OG 55/2002.

S-a anexat, din oficiu, dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, în care s-a pronunțat sentința civilă mai sus menționată.

Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt:

Intimatul a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.10.2011 dresat de I.J.J. Călărași, cu o amendă în cuantum de 100 lei, pe care nu a achitat-o în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii.

Prin sentința civilă nr.3029/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași, intimatului i-a fost înlocuită amenda în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal mai sus menționat, cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă, în folosul comunității, pe care urma să o execute în cadrul Primăriei . în acest sens mandatul nr. 5407/2012.

Conform dispozițiilor art. 21 ^ 1 alin.1 din O.G. nr. 55/2002 modificată prin Leg. 293/2009: « executarea prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea».

Așadar, termenul este de 2 ani și se socotește de la data rămânerii definitive a sentinței civilă nr.3029/19.09.2011. În cauză, sentința civilă menționată a rămas definitivă (irevocabilă) la data 24.10.2012, termenul de 2 ani fiind împlinit în 24.10.2014.

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea, să constate prescrisă sancțiunea prestării unui număr de 10 de ore de muncă în folosul comunității, sancțiune dispusă prin sentința civilă nr.3029 pronunțată de Judecătoria Călărași la data de 19.09.2012, definitivă prin nerecurare în data de 24.10.2012 și pe cale de consecință va anula mandatul de executare nr.5407/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Admite cererea având ca obiect contestație la executare formulată de petentul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași în contradictoriu cu intimatul P. A.-G., CNP-_, domiciliat în ..

În temeiul art. 21 ind. 1 alin. 1 din OG 55/2002, constată prescrisă executarea sancțiunii cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității stabilită în sarcina intimatului prin mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 5407/2012 emis de Judecătoria Călărași în baza sentinței civile nr. 3029 pronunțată la 19.09.2012 în dosarul_, irevocabilă prin nerecurare la 24.10.2012.

Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 5407/2012 emis de Judecătoria Călărași la 24.10.2012.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.L.P.

Tehnored.Ș.J.

Ex.4/05.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3214/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI