Contestaţie la executare. Sentința nr. 2522/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2522/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 5308/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă nr. 2522
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Grefier Ș. E.
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași, prin care se solicită anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității, aplicată intimatei V. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, învederându-se instanței că, din oficiu, a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, după care:
Instanța verificând din oficiu, conf. art. 131 al. 1 rap. la art. 107 C.p.c, competența, constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
P. cererea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 12.08.2014 și înregistrată sub nr._, contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3923/2012 din 10.08.2012, emis de Judecătoria Călărași pe numele intimatei V. M., domiciliată în com. D., ., întrucât executarea sancțiunii s-a prescris.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 2500 pronunțată la data de 18.07.2012, în dosarul nr.3923/202/20l2 de Judecătoria Călărași, a fost admisă sesizarea formulată de I.P.J. Călărași în contradictoriu cu intimata V. M. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._, dresat de I.P.J Călărași data de 03.05.2012, cu sancțiunea prestării unui nr. de 10 ore de muncă în folosul comunității, ce urma a fi prestată în cadrul Primăriei .. Sentința civilă sus menționată a rămas irevocabilă prin nerecurare și la data de 10.08.2012 au fost emise forme de executare, respectiv mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3923/20l2, fiind înaintat spre executare Primăriei .. D., și respectiv, contravenientei. Deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât contravenienta nu locuiește pe raza comunei, nu i se cunoaște o altă adresă și nu a anunțat organele judiciare sau administrative cu privire la adresa la care locuiește în prezent. În conformitate cu prevederile art. 2l1 alin. 1 din O.G. 55/2002, prin care se arată că: „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea”, s-a solicitat instanței să dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea pârâtei la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3923/2012, constatându-se prescrisă executarea sancțiunii.
În drept s-au invocat prev. art. 211 din OG 55/2002 și s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, respectiv atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Călărași, în care s-a pronunțat sentința civilă sus menționată, cerere ce a fost admisă.
Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: intimata a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, dresat de I.P.J Călărași data de 03.05.2012, cu o amendă în cuantum de 100 lei, pe care nu a achitat-o, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii.
P. sentința civilă nr. 2500 pronunțată la data de 18.07.2012, în dosarul nr.3923/202/20l2 de Judecătoria Călărași, rămasă irevocabilă la data de 10.08.2012 prin nerecurare, în conformitate cu disp. art. 9 al. 3 din OG 2/2001, amenda a fost înlocuită, la cererea IPJ Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă în folosul comunității, ce urmau a se executa în cadrul Primăriei . în acest sens mandatul nr. nr. 3923/2012 din 10.08.2012.
Deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât contravenienta nu locuiește pe raza comunei și nici nu i se cunoaște o altă adresă, astfel că partea contestatoare a solicitat prin prezenta acțiune, anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității, în temeiul art. 21 ind. 1 al. 1 din OG 55/2002.
Având în vedere situația de fapt mai sus reținută, ca și dispozițiile legale prevăzute de OG 55/2002 R, care stipulează că “executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea”, instanța apreciază că acțiunea formulată de contestator este întemeiată, urmând a o admite. Va dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unor activități în folosul comunității nr. nr. 3923/2012 din 10.08.2012, emis de Judecătoria Călărași și va constata prescrisă executarea sancțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași împotriva intimatei V. M., CNP_, domiciliată în comuna D., ..
Constată prescrisă executarea sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unui număr de 10 de ore muncă în folosul comunității, aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 2500 din 18.07.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă.
Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3923/10.08.2012 emis de Judecătoria Călărași.
Numai cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică, azi 29.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. OCTAVIANȘERBAN E.
Red. S.O.
Dact.S.E.
5/ex/03.10.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1196/2014. Judecătoria... → |
|---|








