Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 293/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 293/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 7131/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILA NR. 293

Ședința publică din data de 29.01.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. O.

Grefier – G. V.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de petentul I.P.J. Călărași, prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal . nr._ din 30.03.2012 intimatului R. R. A., cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Considerând proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în baza art.258 rap. la art.255 al.1 C.p.c. o încuviințează.

Instanța constată probele administrate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚ A

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin adresa nr._/20.11.2013 petentul I.P.J. Călărași a trimis spre competentă soluționare, cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, aplicată intimatului R. R. A., CNP_, domiciliat în București, ., ..297, sector 4, înregistrată pe rolul instanței la data de 22.11.2013 sub nr._ .

În motivare, se arată că, deși s-au efectuat toate demersurile pentru a se pune în executare amenda aplicată prin procesul – verbal sus amintit, executarea silită a intimatului nu este posibilă, întrucât acesta nu deține nici un fel de bunuri sau venituri, motiv pentru care se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin 3 din O.G. nr.2/2001 privind înlocuirea acesteia cu muncă în folosul comunității.

La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri: procesul verbal de contraventie . nr._ din 30.03.2012 dresat de I.P.J. Călărași și confirmarea de primire, adresa nr._/25.10.2013 emisă de Primăria sectorului 4 București .

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 39^1 alin.1 din O.G. nr.2/2001. :” În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată” iar potrivit alin.2 în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore”.

Totodată, față de disp. art.13 din O.G. nr.55/2002, potrivit cărora, în cazul în care instanța dispune sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, aceasta va trebui să stabilească prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.

Așadar din interpretarea textelor legale, rezultă că instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Astfel, trebuie să nu existe posibilitatea executării silite, contravenientul să aibe domiciliul sau reședința pe raza comunei și să fie apt de muncă.

Or, în cauză din adresa nr. 1607/09.12.2013 emisă de Primăria sectorului 4 București rezultă că numitul R. R. A. nu locuiește la adresa indicată.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și disp. art.249 C.p.c., instanța va respinge cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRASI, în contradictoriu cu intimatul R. R. A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRASI, cu sediul în Călărași, B- dul Republicii, nr.44, jud. Călărași, în contradictoriu cu intimatul R. R. A., domiciliat în București, ., ..297, sector 4.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică astăzi, 29.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. V. V. G.

Red. O.V.

Tehnored. V.G..

Ex. 5/ 10.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 293/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI