Plângere contravenţională. Sentința nr. 3434/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3434/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 7959/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3434/2014

Ședința publică de la 05 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M. N.

Grefier L. B.

Pe rol soluționarea cauzei privind pe petenta S.C. La V. PVC SRL și pe intimata C.N.A.D.N.R. SA C. BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare, după care ;

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. rap. la art. 101 din O.G. 15/2002, având în vedere sediul petentei, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.

Instanța în temeiul art.258 alin. 1 C.proc.civ., va încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisuri, aceasta fiind admisibilă și putând duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța în temeiul disp. art. 244 C.proc.civ., constată terminată cercetarea procesului, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 21.10.2014 sub nr._ /2013 petenta S.C. La V. S.R.L. a solicitat anularea procesului verbal de sancționare contravențională . 14 nr._/13.10.2014 întocmit de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – C..

În motivarea plângerii, petenta a susținut netemeinicia procesului verbal contestat arătând, în esență, că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu mai este în folosința sa, fiind vândut numitului I. V. conform contractului de vânzare – cumpărare încheiat în data de 02.07.2013.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat, factura fiscală emisă de petentă la data de 02.07.2013, procesul verbal de scoatere din evidență a mijlocului de transport emis de Primăria Municipiului Călărași și alte înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimata, prin întâmpinarea formulată, a solicit respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, arătând, în esență, că procesul verbal a fost întocmit în mod legal și temeinic și că petenta ar fi trebuit să solicite radierea autoturismului vândut în conformitate cu disp. art. 24 din Ordinul 1501/2006.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001, pe dispozițiile O.G. 15/2002, pe dispozițiile Legii nr. 455/2001 și pe dispozițiile Ordinului M.T.I. nr. 769/2010

În susținerea întâmpinării, intimataa depus, în copie, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

Instanța a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 14 nr._, întocmit la data de 13.10.2014 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – C., petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 250 lei, agentul constatator reținând că, în data de 31.07.2014, ora 01:17 pe DN11 km 15 + 200m, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, indicându-se că fapta este prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii.

Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.

Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța are în vedere că agentul constatator a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amendă. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform art. 1 alin.1 lit b) din O.G. nr. 15/2002 prin termenul de ,,utilizatori” sunt desemnate persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

P. raportare la dispozițiile legale menționate anterior, instanța consideră că petenta, fiind înscrisă în certificatul de înmatriculare al autoturismului, are calitatea de utilizator al acestuia, chiar dacă vehiculul a fost înstrăinat către I. V. la data de 02.07.2013.

Instanța constată, din proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, depusă la dosar de către intimată, că autoturismul înmatriculat_, a circulat în data de 31.07.2014, ora 01:17 pe DN11 km 15 + 200m, fără a deține rovinietă valabilă.

Așadar, instanța apreciază că procesul verbal contestat a fost întocmit în mod temeinic, petenta săvârșind fapta contravențională reținută în sarcina sa.

Pe de altă parte, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii hotărăște și asupra sancțiunii.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța ia act că potrivit art. 8 din Ordinul 1501/2006 transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se poate face doar la cererea noului proprietar și că petenta în calitate de vânzător al autoturismului înmatriculat_ nu poate solicita, în mod direct, transcrierea dreptului de proprietate al vehiculului menționat.

Așadar, în lipsa acordului noului proprietar, petenta nu poate solicita decât printr-o cerere de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta transcrierea transmiterii dreptului de proprietate.

Totuși, instanța reține buna credință a petentei, aceasta realizând scoaterea din evidența fiscală a autoturismului înstrăinat (f. 6) și aducând la cunoștința IPJ Călărași vânzarea vehiculului cu nr. de înmatriculare_ (f. 21).

P. urmare, instanța apreciază că fapta contravențională comisă de petentă are un grad redus de pericol social.

În consecință, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal de sancționare contravențională . 14 nr._/13.10.2014 cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

.

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. LA V. PVC SRL, cu sediul în mun. Călărași, .. 13 bis, jud. Călărași, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA.C., cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției R 14 nr._/13.10. 2014 cu sancțiunea avertismentului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. R. M. B. L.

Red. N.R.M.

Tehnored.B.L.

Ex.4 /azi15.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3434/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI