Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2218/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2218/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 2289/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2218/2014
Ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții T. G., T. T., T. V., M. M., L. O., T. D., M. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile ,pentru reclamantă a răspuns Av.N. O.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, învederând instanței că la dosar se află raportul de expertiză, după care;
Se înmânează copie de pe raportul de expertiză apărătorului reclamantei.
Av. N. O. pentru reclamantă, având cuvântul, precizează că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză că, nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Av. N. O.pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată având în vedere că pârâta și - a dat acordul la pronunțarea acestei hotărâri, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 28.03.2014, sub nr._, reclamanta ., cu sediul în București, ., ., sect.1, înregistrată în RC sub nr.J40/_/3.11.2006 având CUI RO_, cu sediul ales la „B. D. N. „, S.C.A cu sediul în mun. Călărași, ., ..2, jud.Călărași, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții T. G., domiciliată în Călărași, ., ..1, ., jud. Călărași, având CNP_, T. T., domiciliat în ., CNP-_, T. V., domiciliat în Călărași, ..4, nr.21, Jud.Călărași, CNP-_, M. M., domiciliată în com.Unirea, ., CNP-_, L. O., domiciliată în ., având CNP-_, T. D., domiciliat în ., CNP-_ și Marin V., domiciliată în Călărași, ., ., ., jud.Călărași, CNP-_, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect suprafața de 3 ha teren arabil extravilan, situat pe raza ..
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâții la data de 10.02.2014 antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.270 de BNP C. M. D., prin care pârâții s-a obligat să vândă suprafața de 2 ha teren arabil extravilan, situat pe raza ., tarlaua 1,. ; N- drum, S-canal, E-G. A., V-rest de proprietate.
De asemenea la data de 17.02.2011, a mai încheiat cu pârâții și antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 379 de BNP C. M.-D., antecontract prin care pârâții s-au obligat să vândă suprafața de 1 ha teren arabil extravilan situat pe raza ., tarlaua 1, . vecinătăți ; N- drum, S-canal, E- rest proprietate, V- S. T. .
Deși au fost contactați în mai multe rânduri să se prezinte la Biroul Notarial, pârâții, au refuzat să își îndeplinească obligația asumată prin antecontract.
Precizează că, pârâții au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren arabil extravilan astfel; pârâții T. D. și M. V., prin moștenire legală conform CM nr.21/18.02.2010 autentificat de BNP P. D., de pe urma defunctului T. I., care a dobândit la rândul său împreună cu pârâții T. G., M. M., T. T., T. V. și L. O. prin moștenire legală conform CM nr.136/29.09.2005 eliberat de BNP M. I. A., de pe urma defunctului T. M. care a dobândit la rândul său această suprafața de teren prin reconstituirea dreptului de proprietate conform TP nr._/24.03._.
În drept, au fost invocate disp. art. 1073-1077, art. 1079 și art. 948 C.civ.
În dovedirea cererii formulate reclamanta a depus înscrisurile aflate la filele 6- 20.
Pârâții M. V., T. G., T. T., T. D., M. M., T. Virgilu, au formulat cerere prin care aduce la cunoștință faptul că sunt de acord cu acțiunea reclamantei.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri și expertiză topo.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 10.02.2011 și data de 17.02.2011, între reclamanta ., în calitate de promitent cumpărător, și pârâți, în calitate de promitenți vânzători, s-au încheiat două antecontracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.270 și respectiv nr.379 de BNP C. M. D., cu privire la suprafața de 2 ha teren arabil extravilan situat pe raza ., tarlaua 1 . vecinătăți; N- drum, S-canal, E- G. A. și V- rest proprietate și respectiv 1 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Unirea, jud. Călărași, situată în tarlaua 1 . vecinătăți: N- drum, S-canal, E- rest proprietate, V- S. T..
Instanța constată că încheierea acestei promisiuni bilaterale de vânzare a generat în sarcina ambelor părți contractante obligații de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare în formă autentică.
O dată cu încheierea convenției, promitenții vânzători a primit suma de 9200 lei pentru suprafața de 2 ha și suma de 4600 lei pentru suprafața de 1 ha, preț achitat la data semnării antecontractelor.
În ceea ce îi privește pe promitenții vânzători aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 3 ha astfel: pârâții T. D. și M. V., prin moștenire legală conform CM nr.21/18.02.2010 autentificat de BNP P. D., de pe urma defunctului T. I., care a dobândit la rândul său împreună cu pârâții T. G., M. M., T. T., T. V. și L. O. prin moștenire legală conform CM nr.136/29.09.2005 eliberat de BNP M. I. A., de pe urma defunctului T. M. care a dobândit la rândul său această suprafața de teren prin reconstituirea dreptului de proprietate conform TP nr._/24.03._.
În aceste condiții, instanța constată incidența în speță a dispozițiilor art. 1073, 1075 și 1077 din Codul civil de la 1865 (în vigoare la data nașterii obligațiilor), care consacră principiul executării în natură a obligațiilor, inclusiv a celor de a face, și în temeiul cărora este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice și existența în patrimoniul promitentului vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
Față de considerentele anterior expuse și având în vedere și concluziile raportului de expertiză depus la dosar (f.87-97), precum și împrejurarea că netulburarea de către proprietari a posesiei exercitate de către reclamantă asupra imobilului în litigiu are semnificația unei recunoașteri tacite, dar neîndoielnice, a dreptului lor de creanță – corelativ obligației pârâților de a vinde imobilul – ducând la întreruperea prescripției extinctive, instanța va admite cererea și va pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂRSTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul social în București, ., ., jud. Călărași, și cu sediul ales în Călărași, ., ., având CUI RO13276386 și J_, cu sediul ales la „B. D. N. „, S.C.A cu sediul în mun. Călărași, ., parter, nr.2, jud.Călărași, împotriva pârâților T. G., domiciliată în Călărași, ., ..1, ., având CNP_, T. T., domiciliat în ., CNP-_, T. V., domiciliat în Călărași, ..4, nr.21, Jud.Călărași, CNP-_, M. M., domiciliată în com.Unirea, ., CNP-_, L. O., domiciliată în ., având CNP-_, T. D., domiciliat în com.Unirea, ., CNP-_ și Marin V., domiciliată în Călărași, ., ., ., jud.Călărași, CNP-_.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărător, și pârâți în calitate de vânzători, având ca obiect imobilul situat pe raza comunei Unirea, jud. Călărași, în suprafață totală de 3 ha teren arabil extravilan compus din următoarele suprafețe ; 2 ha teren arabil extravilan situat pe raza ., tarlaua 1 . vecinătăți; N- drum, S-canal, E- G. A. și V- rest proprietate și suprafața de 1 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Unirea, jud. Călărași, situată în tarlaua 1 . vecinătăți: N- drum, S-canal, E- rest proprietate, V- S. T., pentru prețul de 9200 lei, respectiv 4200 lei care s-au achitat cu titlu de preț la semnarea antecontractelor la data de 10.02.2011 și la 17.02.2011.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, 11.09.2014.
P. GREFIER
A. N. O. S. L.
Red. A.N.
Dact S.L.
Exemp. 4/16.09.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 724/2014. Judecătoria... → |
|---|








