Plângere contravenţională. Sentința nr. 292/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 292/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 6485/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚACIVILĂ Nr. 292

Ședința publică din data de 29.01.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. V.

Grefier - V. G.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul N. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.10.2013 în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Se procedează la audierea martorului A. C., propus de către petent, depoziția dată fiind consemnată, potrivit art. 323 C.p.c. și atașată la dosar.

Instanța constată probele administrate și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 22.10.2013, petentul N. C., domiciliat în Călărași, ., ., ., CNP_, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, dresat la data de 21.10.2013 de agent constatator din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii petentul arată că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, deoarece mențiunile din cuprinsul acestuia nu corespund realității.

Petentul arată că a fost sancționat cu amendă contravențională și măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și la intersecția str. Eroilor cu . în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric.

Petentul mai arată că în momentul în care a pătruns în intersecție, culoarea semaforului electric afișa culoarea verde.

Mai arată petentul că a fost oprit de echipajul de poliție rutieră la ieșire din oraș, în dreptul fostului aeroport și, deși a solicitat, nu i s-a prezentat înregistrarea cu contravenția reținută în sarcina lui, fiindu-i întocmit procesul verbal de contravenție.

Aceste aspecte pot fi relatate și de numitul A. L. C. ce se afla cu el în autoturism.

În drept sunt invocate dispozițiile O.G.nr.2/2001.

În dovedire sunt propuse spre administrare probele cu înscrisuri sens în care au fost atașate procesul - verbal de contravenție contestat și copia dovezii de circulație . nr._.

În conformitate cu dispozițiile art. 206 C.proc.civ. s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, acesta fiind sancționat contravențional pentru fapta de a nu respecta semnificația culorii roșii a semaforului electric.

Apreciază intimatul că procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 52 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. d, sancțiunea principală a amenzii atrăgând, în mod corelativ și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 30 zile.

Consideră intimatul că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

Se solicită de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea întâmpinării a fost atașat cazierul auto al petentului .

În conformitate cu dispozițiile art. 206 alin.1 C.proc.civ. întâmpinarea a fost comunicată petentului, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea respectivei comunicări.

Întrucât petentul a formulat răspuns la întâmpinare, s-a fixat prim termen de judecată la data de 08.01.2014 cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 08.01.2014, petentul a solicitat, iar instanța a încuviințat proba cu martori, iar la termenul din data de 29.01.2014 a fost audiat martorul propus de petent, respectiv numitul A. C. a cărei depoziție, consemnată în scris, în proces-verbal separat, a fost atașată la fila nr. 28 din dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea plângerii contravenționale, instanța retine următoarele:

La data de 21.10.2013, petentului i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 320 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile, pentru că a condus autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_ pe . Volna, iar la intersecția cu . pe culoarea roșie a semaforului electric în funcțiune, fapta constituind contravenția prev. de art. 52 alin. 1 din HGR nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr.195/2002 rep..

Procesul-verbal atacat este semnat de petent cu obiecțiuni.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța consideră că situația de fapt reținută de către agentul constatator nu corespunde realității.

Este unanim acceptat că procesul – verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție în ce privește legalitatea, veridicitatea și autenticitatea în temeiul art.269 C.p.c. raportat la art.47 din O.G. nr.2/2001, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, nu este încălcată prezumția de nevinovăție și dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil. De altfel și din perspectiva jurisprudenței Curții în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par.2 din Convenție nu interzice existența unei prezumții de fapt și de drept (Salabiaku c. Franța). Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței).

Din declarația martorului A. C. (fila 28) reiese că în momentul în care se afla în intersecție dintre str. Eroilor cu . pe banda de lângă axul drumului, petentul a respectat culoarea semaforului aflat pe trotuar indica culoarea verde pentru direcția înainte, direcția pe care s-a și deplasat.

Așadar deși era încadrat necorespunzător direcției de deplasare, petentul a respectat culoarea semaforului electric care indica verde pentru direcția de mers înainte.

Instanța nu va înlătura declarația martorului audiat având în vedere chiar relația sa de prietenie cu petentul, față de depoziția sa care fundamentează concluzia că acesta a fost atent la drumul public și a perceput în mod corect împrejurările în care s-a petrecut evenimentul pe care l-a relatat.

Așadar, petentul a învederat instanței o împrejurarea confirmată de martorul audiat care face în cauză incident principiul in dubio pro reo.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și prezumția de nevinovăție instituită de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul N. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI și va anula procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ DIN DATA DE 21.10.2013 emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. C., domiciliat în Călărași, ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 21.10.2013 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași.

Anulează procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 21.10.2013 emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI.

Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. V. V. G.

Red. O.V.

Tehnored.V.G.

Expl. 5/ 13.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 292/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI