Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1143/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1143/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 2773/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr. 1143
Ședința publică de la 8.05.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. E.
Grefier M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de creditoarea S.C. E. T. SRL în contradictoriu cu debitoarea . SRL , având ca obiect somație plată.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru debitoare, cons. jur. Dărjan D.,lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită conf. art. 87 și urm C.pr. civ .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare.
Cons. jur. Dărjan D. pentru debitoare, depune la dosar o copie de pe întâmpinarea pe care, învederează că a comunicat-o și prin poștă, în termenul legal.
Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, invocată de debitoare prin întâmpinare.
Cons. jur. Dărjan D. pentru debitoare, având cuvântul, solicită admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, așa cum au convenit părțile la pct. 10 din contractul încheiat între ele.
Instanța rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea introdusă la aceasta instanța la data de 5.04.2014 și înregistrată sub nr._ creditoarea S.C. E. T. SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., .. 1, .,sector 6, înregistrată la O.R.C. sub nr. J 04/915/217,CUI RO21790190 a solicitat emiterea unei somații de plată către debitoarea . SRL , cu sediul în com.Modelu,.,jud. Călărași,înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, CUI RO11358048, pentru suma 7921,05 lei, reprezentând diferență c/val. servicii prestate și neachitate,precum și să fie obligată la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată de la scadența lui și pînă la achitarea integrală, dar și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza relațiilor comerciale stabilite cu debitoarea prin contractul nr. T_ din 5.07.2013, i-a prestat debitoarei servicii de transport în valoare totală de_,05 lei ,conform facturii fiscale nr. 256 din 15.07.2013,ce i-a fost comunicată la data de 24.07.2013, fiind acceptată la plată în mod tacit, prin neformularea unui refuz de plată a ei, total sau parțial.A mai menționat că din suma totală debitoarea i-a achitat parțial c/val. serviciilor,așa cum rezultă din extrasul de cont din data de 21.10.2013, rămând de achitat suma totală de 7921,05 lei .
A mai precizat că are împotriva debitoarei o creanță certă, existența ei fiind determinată prin factura emisă, lichidă, câtimea ei fiind determinată prin documentul fiscal menționat și exigibilă, scadența fiind în termen de 45 de zile de la data comunicării facturii prin poștă, respectiv 24.07.2013 și împlinită la momentul introducerii acțiunii .
A mai arătat că deși a făcut nenumărate demersuri, debitoarea nu i-a achitat c/val. transportului, astfel că se află în imposibilitatea de a recupera valoarea acestuia, motiv pentru care a solicitat somarea ei pentru plata sumei mai sus arătată.
A mai arătat că întrucât debitoarea nu a înțeles să plătească debitul în termen, solicită a fi obligată și la plata dobânzii legale calculată conform dobânzii de referință a B.N.R, conform prevederilor art. 1535 C civ .
În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunând la dosar factura fiscală emisă, mai sus menționată, dovada comunicării ei către debitoare, copia contractului încheiat între părți, copia extrasului de cont din 21.10.2013,precum și avizele de însoțire a mărfii transportată la solicitarea debitoarei.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și urm. C.p.c privind procedura somației de plată .
Cererea este legal timbrată.
Legal citată debitoarea s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare.
Prin întâmpinarea depus a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, având în vedere că potrivit înțelegerii părților, stipulată în art. 10 din contract, în conformitate cu disp. art. 126 N.C.p.c,litigiile se vor judeca de Judecătoria Sector 4 București. A invocat totodată și excepția prematurității cererii, având în vedere că au fost încălcate prev. art. 1014 al.1 N.C.p.c ,întrucât creditoarea nu i-a comunicat o somație cu conținut declarat,prin intermediul executorului sau prin scrisoare recomandată ,cu confirmare de primire,prin care să-i solicite să plătească suma datorată în 15 zile.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii având în vedere că la data de 24.09.2013, părțile au încheiat o tranzacție prin care au convenit plata eșalonată a debitului ,în funcție de încasările de la Mileform LTD.
A mai învederat că în prezent a obținut o hotărâre judecătorească prin care terțul beneficiar al transportului a fost obligat la rândul său să-i plătească debitul restant în sumă de 7825,88 lei, precum și penalitățile în același cuantum,urmând ca după încasarea acestora să achite la rândul său datoria către creditoare.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și urm. C.p.c.
La termenul de judecată din 8.05.2014 instanța a pus în discuție ,cu prioritate, conform art. 224 C.p.c rap. la art. 131 C.p.c, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași,invocată de debitoare, avînd în vedere faptul că potrivit înțelegerii părților, stipulată în art. 10 din contract, litigiile dintre ele se vor soluționa de Judecătoria Sectorului 4 București .
Analizînd excepția invocată de debitoare,prin întâmpinare a reținut următoarea situație de fapt: prin prezenta acțiune creditoarea a solicitat obligarea debitoarei de a-i plăti suma de 7921,05 lei, reprezentând diferență c/val. servicii de transport, efectuate și neachitate, precum și dobânda legală aferentă .
Conform dispozițiilor art. 1015 N.C.p.c, cererile se depun la instanța competentă să soluționeze fondul cauzei în primă instanță.
În cazul de față, este vorba de o nerespectare, de către un debitor ce își are sediul în .,precum și un punct de lucru în sectorul 4 București.
Conform art. 107 N.C.p.c cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul debitorul, însă conform art. 126 N.C.p.c, părțile pot conveni în scris ca în cazul litigiilor născute privitoare la bunuri sau alte drepturi, de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece,în afară de cazul când această competență este exclusivă.
În speță, la pct. 10, din contractul încheiat între părți, acestea au convenit ca în caz de litigiu, acesta să fie soluționat de instanțele aferente sectorului 4 București, unde își are sediul ,punctul de lucru al debitoarei, alegerea de domiciliu fiind așadar în favoarea acesteia.Cum prezenta ordonanță de plată are o valoare de sub 200.000 lei, conform art. 94 C.p.c, competența de soluționare a litigiului în fond ar reveni judecătoriei,iar conform înțelegerii părților aceasta este Judecătoria Sectorului 4 București.
Ca atare, instanța urmează a admite excepția invocată de debitoare și a declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, invocată de debitoarea . SRL .
Declină competența soluționării cauzei privind pe creditoarea S.C. E. T. SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., .. 1, .,sector 6, înregistrată la O.R.C. sub nr. J 04/915/217,CUI RO21790190 și pe debitoarea . SRL , cu sediul în com.Modelu,.,jud. Călărași,înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, CUI RO11358048, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 8.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. E. D. M.
Red. E.D./Dact. D.M./3 ex./12.05.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3234/2014.... → |
|---|








