Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2975/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2975/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 7289/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2975

Ședința publică din data de 29.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. V.

GREFIER - V. G.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea S. C. U. S.A. prin RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. R. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru debitoare consilier juridic dl. Z. M. identificat cu C.I. . nr._, lipsă fiind creditoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că, prin cererea de chemare în judecată, creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentantul debitoarei, având cuvântul, în apărare solicită admiterea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Considerând proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, instanța în temeiul art.258 C.p.c. rap. la art.255 alin.1 C.p.c. o încuviințează.

Instanța, constatând proba administrată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul debitoarei, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii formulată de către creditoare, întrucât aceasta nu are o bază legală pentru modificarea prețului și de a obliga debitoarea să plătească 7 lei, deoarece nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, cu atât mai mult cu cât, debitoarea deține un spațiu mic de comercializare piese auto și care nu produce gunoi menajer.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.04.2014 sub nr._, creditoarea SOCIETATEA COMERCIALĂ U. S.A. cu sediul social în București, ., nr. ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București J_, CUI_, atribut fiscal-RO, cont bancar IBAN nr. RO25FNNBOO_ROO1, reprezentată de RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL prin dna. Cannon S., desemnata administrator judiciar în procedura insolvenței, a chemat în judecată debitoarea S.C. A. R. S.R.L., cu sediul în Municipiul Călărași, ., camera 1, ., Etaj 2, ., CUI RO12589210, nr. de ordine în Registrul Comerțului: J_, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei prin care aceasta să fie obligată la plata debitului în sumă de 766.61 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate,a sumei de 145.58 lei penalități de întârziere calculate în conformitate cu prevederile contractuale din contractul înregistrat sub nr._/_, a penalităților de întârziere în continuare până la momentul plății efective a debitului principal.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 11.12.2007 a încheiat cu debitoarea contractul pentru furnizarea de servicii publice de salubrizare pentru agenți economici înregistrat sub nr. 3762, pentru Punctul de lucru din loc. Călărași, cu sediul în Călărași, ..1.

Creditoarea mai arată că în baza clauzelor contractuale a prestat debitoarei servicii de salubritate pentru care a emis facturi fiscale evidențiate și comunicate debitoarei, de asemenea conform Art. 3 (2) din contract a calculat penalități «egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen», aplicând următoarea formulă de calcul:

Sd x Zî x Ppa/100 =P

unde:

- Sd = soldul pentru luna la care se calculează penalitățile;

- Zî = zile întârziere la plata facturii;

- Ppa = procent penalități aplicate conform clauzelor contractuale (0,1% pe zi întârziere);

- P * penalitatea rezultată.

Mai arată creditoarea că în încercarea de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, a comunicat debitoarei notificarea de plată nr. 805 din data de 12.02.2014. Ca urmarea a expedierii notificării din data de 12.02.2014 și până în prezent: 30.09.2014 debitoarea a achitat lunar suma de 30.00 conform chitanțelor atașate la dosar, respectiv: nr._/05.02.2014, nr._/O5.03.2014, nr._/08.04.2014, nr._/09.05.2014, nr._/04.06.2014, această sumă reprezentând aproximativ jumătate din factura aferentă fiecărei luni, ceea ce face ca suma restantă să crească și nicidecum să se diminueze, având în vedere că și-a onorat în continuare contractul, îndeplinindu-și cu bună credință obligațiile contractuale.

Creanța invocată este certă, lichidă și exigibilă potrivit art. 662 (2) C., în sensul că este certă când existența ei rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, potrivit alin. (3) creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit alin. (4) creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.

Prin urmare, având în vedere faptul că există un contract asumat de către cele două părți care prevede contravaloarea serviciului prestat, cuantumul penalităților și scadența, facturile emise sunt semnate de debitor sau au fost comunicate prin poștă cu confirmare de primire, creditoarea consideră creanța ca fiind cumulativ certă, lichidă și exigibilă.

În drept: prevederile art. 1013 și următoarele din C..

În dovedirea cererii sale, creditoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 1014 C., extras portal ONRC, contractul nr. 3762/11.12.2007, nota de calcul a penalităților de întârziere, facturile fiscale, sentința civilă nr. 3273/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul V., încheierea de ședință din data de 03.10.2013 pronunțată de Tribunalul V., decizia nr. 4672/22.10.2013 emisă de RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL și fișa client (filele 07 - 45).

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între părți, în data de 11.12.2007 s-a încheiat contractul nr.3762 de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenți economici (filele 16 -22).

În baza contractului, creditoarea a prestat debitoarei servicii de salubritate, pentru care a emis facturi fiscale. Debitoarea a achitat o parte din aceste facturi, facturile în cuantum de 766,61 lei fiind neachitate (filele 27-36).

Potrivit art. 1013 C.p.c procedura ordonanței de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Astfel, în primul rând creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanță, în principiu, izvorul acestei obligații, fiind însă necesar ca această obligație să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

În al doilea rând, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei să fie neîndoielnică, să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art.662 alin.2 C.pr.civ., cuantumul acesteia să fie determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, să fie determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art.662 alin.3 C.pr.civ., iar obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată potrivit art.662 alin.4 C.p.c..

În ceea ce privește forța probantă a facturii comerciale, ca orice înscris sub semnătură privată, aceasta face dovada împotriva emitentului și în favoarea destinatarului. Însă, dacă factura este acceptată de către destinatar, ea va face dovadă și în favoarea emitentului.

În cauză, următoarele facturi fiscale au fost depuse la dosarul cauzei la filele 27 -36 reprezentând contravaloare servicii de salubritate prestate și neachitate:

Nr. factură

Data emiterii

Valoare neachitată (lei)

_

29.03.2013

66,02

_

30.04.2013

66,02

_

31.05.2013

66,02

_

28.06.2013

66,02

_

31.07.2013

66,02

_

30.08.2013

66,02

_

27.09.2013

66,02

_

30.10.2013

66,02

_

29.11.2013

66,02

_

31.12.2013

66,02

TOTAL

660,2

Facturile fiscale sunt acceptate de către debitoare care a semnat de primire, semnătură care nu a fost contestată de către debitoare.

Prin urmare, din coroborarea contractului nr.3762/11.12.2007 însușit de debitoare prin semnătură și ștampilă (filele 16 -22) cu facturile fiscale menționate anterior, instanța reține că obligațiile asumate de către creditoare au fost îndeplinite, lucru care nu se poate afirma și despre debitoare.

Contestarea formală a creanței de către debitoare nu este suficientă. Astfel, susținerea că „magazinul de piese auto nu produce atât gunoi” nu poate fi reținută de către instanță având în vedere contractul dintre părți conform căruia cantitatea de gunoi facturată lunar este de 1m/lună, cantitate facturată în toată perioada derulării relației contractuale dintre părți și achitată parțial de către debitoare (chitanțe – filele 37 – 41).

În ceea ce privește prețul unui mde gunoi, instanța observă că prețul practicat (deși la data încheierii contractului era de 19,98 lei/m) este prețul aprobat de autoritățile administrației publice locale (art.8 alin.1 din contract coroborat cu art.9 alin.1 conform căruia facturarea se face în baza tarifelor aprobate).

În consecință, debitoarea datorează creditoarei contravaloarea serviciilor de salubritate prestate și neachitate, lucru recunoscut și însușit prin aplicarea semnăturii și ștampilei pe contractul nr.3762/11.12.2007, aspect ce dă caracter de certitudine creanței reprezentând contravaloarea debitului principal în cuantum de 660,2 lei.

Totodată creanța este lichidă, în înțelesul dispozițiilor legale anterior enunțate, valoarea ei fiind determinată prin însuși actul de creanță reprezentat de către facturile fiscale..

În ceea ce privește exigibilitatea, instanța constată față de data scadenței înscrisă pe facturi, că aceasta este împlinită.

Pentru motivele expuse, instanța constată că, în conformitate cu art. 249 C.p.c., creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile pe care o are împotriva debitoarei, în cuantum total de 660,2 lei și în condițiile impuse de art. 1013 C.p.c..

În conformitate cu art.1021 alin.3 C.p.c., instanța va stabili un termen de plată de 20 zile pentru creanța de 660,2 lei.

În consecință, instanța va soma debitoarea să achite creditoarei în termen de 20 zile suma de 660,2 lei reprezentând debit neachitat.

Cu privire la facturile fiscale: nr._/30.01.2013 și a f.f. nr._/28.02.2013 564,96 lei, instanța constată că acestea nu au fost atașate la dosarul cauzei.

În lipsa înscrisurilor probatoare, instanța nu poate aprecia asupra temeiniciei creanței pretinse, astfel că, având în vedere și disp. art.249 C.p.c., instanța va respinge creanța în cuantum de 106,83 lei reprezentând contravaloarea celor două facturi fiscale, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, cel al obligării debitoarei la plata de penalități de întârziere,instanța reține următoarele:

Clauza penală a fost stabilită convențional. Astfel la art.10 alin.2 lit. a din contractul nr.3762/11.12.2007, se prevede că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare (fila 20).

Având în vedere, modul original de calcul prezentat în cererea de chemare în judecată, care însă nu corespunde prevederilor legale în vigoare, prin care se ajunge la un cuantum de 0,1% pe zi întârziere (înscrisuri: fila 4 și 25), instanța va respinge aceste capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Pentru considerentele expuse, instanța, va admite în parte creditoarei S.C. U. S.A. prin RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL formulată în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. R. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea creditoarei S.C. U. S.A. cu sediul social în București, ., nr. ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București, prin RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL formulată în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. R. S.R.L., cu sediul în Municipiul Călărași, ., camera 1, ., Etaj 2, ..

Somează debitoarea să achite creditoarei în termen de 20 zile suma de 660,2 lei reprezentând debit neachitat.

Respinge solicitarea la plată a sumei de 106,83 lei reprezentând c/v f.f. nr._/30.01.2013 și a f.f. nr._/28.02.2013, precum și a sumei de 145,98 lei, pretenție afirmată cu titlu de penalități de întârziere.

Cu drept de cerere în anulare, în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. V. V. G.

Red.O.V.

Dact.V.G.

Ex.4/ 17.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2975/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI