Plângere contravenţională. Sentința nr. 898/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 898/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 386/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 898/2014

Ședința publică de la 04 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M. N.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta B. C. A. și pe intimatul I. P. J. Călărași, având ca obiect plângere contravențională împotriva . nr._/10.01.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru petent avocat N. S., în temeiul împuternicirii avocațiale . nr._, aflată la fila 25 din dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită .

S-a expus referatul cauzei, după care;

La interpelarea instanței apărătorul petentului, apreciază că instanța competentă să soluționeze plângerea este Judecătoria Călărași.

În temeiul disp. art 131 C. proc. civilă, rap la art. 32 din O.G. 2/2001 instanța, având în vedere locul presupusei contravenții, constată existența competenței Judecătoriei Călărași din punct de vedere general, material si teritorial.

Instanța acordă cuvântul cu privire la dezbaterea probatoriului.

Apărătorul petentei, având cuvântul, propune proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrare video-însușindu-și această ultimă probă, propusă de către intimat.

Nu se opune probei cu înscrisuri propusă de intimat prin întâmpinare.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitate de părți, potrivit art.258 alin.1 C. proc. civ., va încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu înregistrare video apreciindu-le ca fiind admisibile și putând conduce la soluționarea procesului.

Se procedează la vizionarea înregistrării video și se constată administrată această probă.

Apărătorul petentei, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, instanța în temeiul disp. art. 244 C. proc. civilă, constată terminată cercetarea procesului si acordă cuvântul, pentru dezbateri în fond.

Avocat N. S., având cuvântul, pentru petentă, solicită admiterea plângerii formulate în sensul anulării procesului-verbal de contravenție. În subsidiar, se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Se apreciază că în raport de graficul de patrulare prezentat de către intimat, înscris aflat la fila 17 din dosar, rezultă că, conform ordinului de misiune, agentul de poliție I. M. și B. V., aveau obligația să verifice siguranța traficului rutier la data de 10.01.2014, pe DN 21 și DN 3B, în nici un caz să verifice siguranța circulației rutiere care se desfășura pe raza municipiului Călărași.

Pe fondul cauzei, apărătorul petentei precizează că tuturor participanților la trafic li se cere să fie disciplinați, în această categorie de: „participanți la trafic ” fiind incluși și pietonii, alături de conducătorii auto.

Petenta, pe care o reprezintă, la data reținută în procesul-verbal, a traversat cu autoturismul trecerea de pietoni și că, abia după ce aceasta a traversat, se observă și din înregistrare, că după colț, două persoane au intenționat să traverseze dar nu s-au si angajat în această traversare. Precizează că marcajul se afla situat în spatele pietonilor, care erau la câțiva metri de acesta.

INSTANȚA ;

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2014, sub nr. de dosar_, petenta B. C. A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.01.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul I. Călărași.

În motivarea plângerii formulate, petenta a susținut, în esență, că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001.

În susținerea plângerii contravenționale petenta a depus, în copie, procesul verbal contestat și alte înscrisuri.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoarea de 20 lei.

Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în raport de contravenția săvârșită, agentul constatator a procedat, în mod legal, la încadrarea juridică a faptei contravenționale și la aplicarea sancțiunii contravenționale. De asemenea, intimatul a mai arătat și că, procesul verbal contestat, a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și 17, nefiind incident niciun caz de nulitate al acestuia.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001, dispozițiile O.U.G. 195/2002, pe dispozițiile H.G. 1391/2006 și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.

În susținerea întâmpinării formulate, intimatul a depus, în copie, fișa de abateri contravenționale a petentei, CD-ul cu înregistrarea comiterii faptei contravenționale și alte înscrisuri.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și proba video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.01.2014 s-a dispus sancționarea contravențională a petentei, reținându-se în sarcina sa că, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare pe sensul său de mers, fapta fiind prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b) O.U.G. 195/2002.

Petenta a semnat procesul verbal contestat.

Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, privind modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi constatate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Având în vedere aspectele enunțate anterior, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentei a fost percepută în mod direct de agentul constatator, procesul verbal bucurându-se de prezumția menționată anterior.

Instanța constată că prezumția de veridicitate a procesului verbal nu este întărită de niciun alt mijloc de probă.

Astfel, instanța apreciază că înregistrarea video depusă la dosarul cauzei de intimat infirmă temeinicia situației de fapt reținute de agentul constatator, întrucât, prin raportare la înregistrarea menționată anterior, nu rezultă în mod neechivoc intenția pietonilor de a traversa în momentul în cate autoturismul petentei se afla în dreptul trecerii de pietoni.

Prin urmare, instanța apreciază că fapta petentei nu întrunește elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina, procesul verbal de constatare a contravenției fiind în mod netemeinic încheiat.

În concluzie, pentru considerentele prezentate anterior, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta B. C. A., cu domiciliu ales în municipiul Călărași, ., județul Călărași, cu CNP_ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, cu sediul în mun. Călărași, B dul Republicii, nr. 44, județul Călărași.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.01.2014.

Cu drept de apel în 30 de zile de comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. N. B. L.

Red,.N.R.

Thred. B.L.

Ex. 4/29.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 898/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI