Plângere contravenţională. Sentința nr. 149/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 149/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 202/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI- JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILA NR. 149

Ședința publică din 16.01.2014

Instanța compusă din:

Președinte - E. D. E.

Grefier - D. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind plângerea formulată de contravenientul C. V. I. împotriva procesului verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare .,nr._ din 8.03.2013 dresat de I.S.C.T.R.- I. Teritorial nr.2 Călărași,cauză disjunsă din dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași .

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier,după care;

Instanța având în vedere excepția de necompetență materială a Judecătoriei Călărași,invocată de agentul constatator prin întâmpinare, rămâne în pronunțare .

INSTANȚA

Asupra plîngerii de față;

Prin plîngerea introdusă la Judecătoria C. la data de 26.03.2013 și înregistrată sub nr.7863/212,contravenientul C. V. I.,CNP_, domiciliat în . Nazarcea, ., jud. C. a solicitat ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție .,nr._ dresat de I.S.C.T.R. - I. Teritorial nr.2 Călărași, la data de 8.03.2013, precum și a procesului verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare .,nr._ din 8.03.2013, dresat de același agent constatator, ca fiind nelegale și netemeinice, iar în subsidiar,înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că prin procesul verbal de contravenție .,nr._ dresat de I.S.C.T.R. - I. Teritorial nr.2 Călărași, la data de 8.03.2013, a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 14.000 lei,pe motiv că ar fi efectuat un transport rutier de mărfuri,cu ansamblul de vehicule, compus din autoutilitara înmatriculată sub nr._ și remorca înmatriculată sub nr._, fără a deține licență comunitară de transport marfă, cu toate că ansamblul de vehicule depășește masa maximă admisă de 3500 kg .

A mai menționat că procesul verbal de contravenție este nelegal întrucât deși s-au reținut în sarcina sa două fapte, anume aceea că nu deține licență de transport și nici licență de transport comunitară, i s-a aplicat doar o singură sancțiune și în plus, nu a existat nici un martor la fața locului care să ateste situația de fapt existentă.

Contravenientul a mai învederat că ansamblu de vehicule nu aparține uneia și aceleiași persoane, respectiv autovehiculul cap tractor îi aparține ,iar remorca aparține ., neavând cunoștință de faptul că trebuie să aibă licență de transport, dacă tractează și o remorcă, în condițiile în care, în raport de greutatea capului de tractor, de 3500 kg, nu este nevoie de un astfel de document.A mai adăugat că nu se impune a fi sancționat doar el în condițiile în care ansamblul pe care-l conducea avea și o remorcă,iar aceasta aparține unei persoane juridice, ce trebuia la rândul ei amendată pentru lipsa licenței.

A solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal ca fiind nelegal și netemeinic,iar în subsidiar ca nefondat .Totodată a solicitat în eventualitatea în care se va considera că se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa să se înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, având în vedere gradul de pericol social redus al faptei comise,dar și faptul că nu a mai fost sancționat contravențional.

Totodată a solicitat a se avea în vedere că solicită și anularea procesului verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare .,nr._ din 8.03.2013,având în vedere că nu mai are posibilitatea de a-și câștiga traiul zilnic, câtă vreme i se interzice să circule pe drumurile publice și implicit să facă transport de mărfuri, pe o durată de 6 luni.

În dovedirea plângerii sale contravenientul a depus la dosarul cauzei copiile proceselor verbale contestate, ale CI și permisului de conducere,precum și copiile cărților de identitate ale ansamblului de vehicule .

Cererea este scutită de taxă de timbru și a fost motivată în drept pe disp. OG 2/2001 și HG 69 /2012.

Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .

Agentului constatator i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 5.06.2013,acesta le-a primit, la data de 10.06.2013,conform dovezii de înmânare aflată la fila 34,depunând întâmpinare, în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .

Prin întâmpinare agentul constatator,a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., conf. art. 32 al. 2 din OG 2/2001,în ceea ce privește soluționarea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție, față de faptul că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza Judecătoriei Călărași, respectiv în Călărași, pe .>

A mai invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei în soluționarea capătului de cerere privind anularea procesului verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare nr._ din 8.03.2013,disjungerea lui și înaintarea la Tribunalul Călărași - Secția C. Administrativ, în vederea soluționării .

În motivare a arătat că procesul verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare reprezintă un act administrativ, iar potrivit Leg. 554/2004 competența de soluționare a plângerilor împotriva actelor administrative, aparține în primă instanță tribunalului .

Pe fondul cauzei a mai menționat că la data de 8.03.2013, contravenientul a fost oprit,în trafic, în vederea verificării, autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_ ,proprietatea sa,cu semiremorca_ ,proprietatea .-a constatat că acesta efectua un transport rutier de marfă, contra cost,fără a deține licență de transport deși ansamblul de autovehicule are masa maximă mai mare de 3,5 t . A mai adăugat că în mod corect a fost sancționat contravențional petentul,câtă vreme el era conducătorul auto al ansamblului rutier, iar prevederile art. 6 al. 2 lit. a din HG 69/2012, stipulează că amenda pentru contravenția reținută în sarcina acestuia poate fi aplicată atât persoanei fizice,cât și persoanei juridice. În plus a mai adăugat că nu a reținut în sarcina contravenientului două contravenții, ci doar una,anume aceea că nu a avut licență de transport, în condițiile în care licența de transport și licența comunitară de transport marfă reprezintă unul și același document, pe care oricum acesta nu-l deține. A mai învederat că licența comunitară este, conform art. 3 pct. 21 din OG 27/2011, documentul care permite accesul operatorului de transport autorizat la piața transportului rutier,iar conform art. 11 din același act normativ, se menționează că nu este necesară deținerea ei,în cazul autovehiculelor a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv cea a remorcilor, nu depășește 3,5 t.A mai arătat că ansamblul rutier condus de contravenient avea o masă maximă totală de 5400 kg(3500 kg autoutilitara+1900kg remorca), ceea ce înseamnă că avea obligația de a deține licență de transport.

A solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit,învederând că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, față de faptul că fapta comisă este una dintre cele mai grave din domeniul transporturilor rutiere .

În drept a invocat prev. art. 115-118 C.p.c, HGR 69/2012, L.31/1990 R, OGR 2/2001, leg. 544/2004, Reg. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului .

A depus la dosar avizul de însoțire al mărfii.

Conform art. 201 al.2 C.p.c contravenientului i-a fost comunicată întâmpinarea cu adresa emisă la data de 12.07.2013,acesta a primit-o, la data de 18.07.2013, conform dovezii de înmânare aflată la fila 42, însă nu a formulat în termenul de 10 zile, un răspuns la aceasta.

În baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 14.10.2013.

Prin SC nr._ din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria C.

s-a admis excepția invocată de agentul constatator prin întâmpinare și s-a dispus declinarea cauzei spre competență soluționare Judecătoriei Călărași, întrucât fapta contravențională a fost săvârșită în raza administrativă a mun. Călărași ,jud. Călărași, aflat în raza de jurisdicție a Judecătoriei Călărași .

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Călărași la data de 11.12.2013, sub nr. 7603/202 ,iar părțile au fost legal citate, pentru termenul din data de 16.01.2014, fără a se prezenta însă în instanță.

La termenul din data de 16.01.2014, instanța a admis cererea agentului constatator și a dispus disjungerea capătului de cerere privind plângerea formulată de contravenient împotriva procesului verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare .,nr._ din 8.03.2013 dresat de I.S.C.T.R.- I. Teritorial nr.2 Călărași, formându-se prezentul dosar,înregistrat sub nr._ al Judecătoriei Călărași,cu termen de judecată ,azi 16.01.2014.

La același termen de judecată instanța a pus în discuția excepția de necompetență materială a Judecătoriei Călărași, în soluționarea capătului de cerere privind anularea procesului verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare nr._ din 8.03.2013,invocată de agentul constatator ,pe care a admis-o .

Pentru a se pronunța astfel,instanța a avut în vedere faptul că actul a cărui anulare s-a solicitat reprezintă un act administrativ, fiind emis de o autoritate publică .

În conf. cu disp. art. Leg. 554/2004 cu modif. ulterioare, rap. la art.95 pct.1 C.p.c, anularea unui act administrativ emis de autoritățile publice revine tribunalului, care o soluționează în primă instanță .

Ca atare ,urmează a admite excepția invocată de agentul constatator și a declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Călărași, invocată de agentul constatator.

Declină competența soluționării plângerii formulată de contravenientul C. V. I.,CNP_, domiciliat în . Nazarcea, ., jud. C. împotriva procesului verbal de reținere a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare ., nr._ din 8.03.2013 emis de agentul constatator I.S.C.T.R. - I. Teritorial nr.2 Călărași, cu sediul în București, .. 38,sector 1, în favoarea Tribunalului Călărași .

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

E. D. E. D. M.

Red. ED. Dact.DM .Ex.3/21.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 149/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI