Plângere contravenţională. Sentința nr. 2859/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2859/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 5564/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2859

Ședința publică de la 20.10.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. O.

Grefier Ș. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe petentul M. T. și pe intimatul I.P.J.CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângerea contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat petentul personal, legitimat cu CI . nr._, asistat de av. N. S., conf. Împuterniciri avocațiale nr._, lipsă fiind intimatul I. Călărași.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care;

Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În consecință, în considerarea prevederilor art. 238 alin. 1 C.proc.civ. pune în discuție estimarea duratei procesului.

Instanța i-a act că intimata a depus întâmpinare peste termenul legal, și în baza art. 208 al. 3 C.proc. civilă, constată că intimata a decăzut din dreptul de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, și de propune probe.

Av. N. S., pentru petent, având cuvântul, în susținerea plângerii solicită admiterea probelor cu înscrisurile existente la dosar și audierea martorului prezent. Deliberând asupra probelor cu înscrisuri și cu un martor propuse de către petent, instanța le apreciază ca fiind admisibile potrivit legii, concludente și utile soluționării cauzei, motiv pentru care, le încuviințează în temeiul art. 255 alin. 1 C.proc.civ.

În continuarea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 318 și urm. C.proc.civ. se procedează la audierea martorului C. V. G. depoziția acestuia fiind consemnată potrivit art. 323 C.proc.civ. și atașată la dosar.

La interpelarea instanței apărătorul petentului precizează că nu mai are cereri de formulat.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată. Probele administrate în cauză, în special declarația martorului, dovedesc inexistența faptei contravențională. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ la data de 25.08.2014, petentul M. T., domiciliat în Călărași, . Dec. 1989 nr. 20, județul Călărași, având CNP_, in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 12.08.2014.

În motivarea cererii, petentul a arătat că, la data de 12.08.2014, în jurul orelor 16:00, conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe ., având direcția de mers dinspre Gara Călărași către C.. În timp ce se apropia de intersecția cu . că semaforul indica culoarea verde pentru direcția pe care intenționa să meargă și a pătruns în intersecție virând la stânga către . mers aproximativ 50 de metri și a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere care l-a sancționat cu amendă contravențională în valoare de 360 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pe motiv că ar fi pătruns in intersecție pe culoarea roșie a semaforului. I-a spus polițistului că pătrunderea sa în intersecție s-a făcut pe culoarea verde și că este posibil ca între timp să fi apărut și să îl fi surprins culoarea galben, însă acesta nici măcar nu a stat de vorbă cu reclamantul. I-a luat actele și a plecat. Ulterior am primit la domiciliu procesul-verbal de contravenție pe care îl contestă

A solicitat admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal contestat.

În dovedirea plângerii contravenționale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu un martor (C. V. G., domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași).

Cererea a fost legal timbrată.

În drept, în susținerea plângerii contravenționale, au fost invocate dispozițiile art. 31 din OG 2/2001.

Deși i-au fost comunicate cererea și înscrisurile atașate acesteia, în conformitate cu prevederile art. 201 și art. 205 din C. pr. civ. pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul legal și nu s-a prezentat în fața instanței. De asemenea, Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași nu s-a conformat dispoziției instanței de a depune la dosar înregistrarea video a faptei contravenționale, în eventualitatea în care deține respectiva înregistrare.

Prin întâmpinare, intimatul a învederat următoarele: contestatorul a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul în municipiul Călărași, și a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric. Fapta contravențională nu a fost înregistrată cu ajutorul aparatului radar. Agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria Călărași, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal, aceasta a formulat obiecțiuni și a semnat luând cunoștință de conținutul procesului verbal și înmânându-i-se exemplarul 2 al acestuia. Procesul verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de dispozițiile art. 52 alin. 2 din HG 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, având în vedere că sancțiunea principală a amenzii a atras în mod corelativ și sancțiunea complementară a dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile. Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. În cuprinsul procesului-verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. Contestatorul M. T. încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul contestator în procesul-verbal de contravenție. În această situație, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a amenzii și a sancțiunii complementare, ca fiind legal aplicate.

La primul termen de judecată, din data de 20.10.2014, când procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant și a audiat martorul propus de acesta. Totodată, instanța a respins probele invocate de intimatul I. Călărași ca urmare a nedepunerii întâmpinării în termenul legal. Adresa instanței din data de 26.08.2014 (fila 12), prin care I. Călărași a fost înștiințat să depună întâmpinare a fost primită de acesta la data de 28.08.2014 (dovada de înmânare de la fila 13), iar întâmpinarea fost depusă la dosarul cauzei la data de 02.10.2014.

Analizând plângerea formulată prin prisma susținerilor părților, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal . nr._, încheiat la data de 12.08.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, petentul M. T. a fost sancționat cu amendă contravențională in cuantum de 360 lei (4 puncte amendă) și cu sancțiunea complementară ce constă în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, fapta săvârșită fiind prevăzută de dispozițiile art. 52 alin. 2 din HG 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002

În fapt, agentul constatator a reținut că la data de 12.08.2014, în jurul orelor 16,00, reclamantul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în municipiul Călărași, și a pătruns în intersecția dintre bulevardul Eroilor și bulevardul Republicii pe culoarea roșie a semaforului electric

Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției, conform art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, următoarele mențiuni: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. În prezenta cauză, instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în speță nu exista cauze de nulitate absolută a procesului verbal. De altfel, în plângerea contravențională, reclamantul nu invocă astfel de motive, susținând că nu a comis fapta contravențională

Sub aspectul temeiniciei actului constatator, instanța reține aspectele care vor fi arătate în continuare.

Potrivit Jurisprudenței CEDO (hotărârea Ozturk împotriva Germaniei din 21 februarie 1984), domeniul contravențional poate să aparțină noțiunii autonome de „acuzație în materie penală” dacă se respectă unul din cele trei criterii: calificarea faptei potrivit dreptului național, natura faptei, natura și gravitatea sancțiunii ce urmează a fi aplicată autorului faptei (hotărârea Engel și alții împotriva Olandei din 08.07.1976).

În mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a statuat că în situația contravențiilor rutiere atunci, când se aplică și pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice ne aflăm în prezența unei veritabile „acuzații în materie penală”(cauzele Neata împotriva Românei si I. P. împotriva României).

Prin prisma acestor criterii și în special a criteriului privind natura și gravitatea sancțiunii contravenționale aplicată în sarcina petentului contravenient, instanța va califica contravenția din prezenta cauză ca fiind „o acuzație in materie penală”, situație în care petentul se bucură de garanțiile cuprinse la art. 6 paragraf 2 din Convenție, respectiv prezumția de nevinovăție.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO aferentă se bucură de supremație față de dreptul intern, judecătorul național fiind obligat să dea satisfacție acestora cu prioritate (cauza D. P. contra României, hotărârea din 26 aprilie 2007, paragraful 103).

În atare situație, rezultă că procesul-verbal de contravenție nu se mai bucură de prezumție de legalitate; cel care l-a întocmit are obligația de a dovedi temeinicia și legalitatea acestuia, operând cu prioritate prezumția de nevinovăție a contravenientului.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care în decizia nr. 1096 din 08 septembrie 2006, a arătat că procesul-verbal de contravenție, odată atacat cu plângere, este contestat în însăși prezumția de legalitate de care acesta se bucură, fiind necesară administrarea de probe care să dovedească temeinicia și legalitatea acestuia.

Fiind în prezența unei „acuzații în materie penală” în sensul jurisprudenței CEDO, unde primează prezumția de nevinovăție a contravenientului, nu este suficientă, pentru răsturnarea acestei prezumții, constatarea personală a agentului constatator, acesta având obligația de a produce probe pertinente de natură a-i susține acuzația, probe care trebuie indicate în procesul-verbal de contravenție.

Doctrina judiciară în materie a opinat că în astfel de împrejurări probele posibile pot fi martorii oculari, iar pentru polițiștii aflați în misiune cu autoturisme pe care sunt montate dispozitive de filmare, înregistrările abaterii consemnată în procesul-verbal de contravenție. Ori, în cazul de față, agentul constatator nu a pus la dispoziția instanței înregistrarea video a faptei sancționate deși a fost solicitat în acest sens de instanță prin adresa din data de 26.08.2014 (fila 12) pe care intimatul a primit-o la data de 28.08.2014 (dovada de înmânare, fila 13). Mai mult, martorul ocular audiat în cauză la cererea reclamantului, martor care s-a aflat ca pasager în autoturismul condus de reclamant în momentul constatării pretinsei fapte contravenționale, a declarat că reclamantul a virat la stânga, spre . verde a semaforului și că polițiștii care l-au oprit pe reclamant se aflau la cel puțin 150 metri de intersecția dintre bulevardele Eroilor și Republicii. Martorul C. V. G. a mai arătat că atât el cât și reclamantul le-au învederat polițiștilor că au trecut prin intersecție pe culoarea verde a semaforului dar agenții de poliție i-au spus martorului că nu e treaba lui.

În consecință, instanța apreciază că, în condițiile în care agentul constatator nu a depus la dosar înregistrarea video a faptei contravenționale, probele administrate în cauză (mai ales declarația martorului ocular) dovedesc inexistența pretinsei fapte contravenționale.

De altfel, întregul act constatator este completat de agentul I.P.J. Călărași într-o modalitate foarte greu lizibilă, ceea ce provoacă dubii în legătură cu existența faptei constatate.

În consecință, agentul constatator nu a dovedit temeinicia acuzației îndreptate împotriva petentului M. T., probele administrate neputând înfrânge prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură. Mai mult decât atât, probele administrate au confirmat, așa cum s-a arătat mai sus și cum a susținut reclamantul în cererea de chemare în judecată, inexistența faptei contravenționale.

Față de cele expuse mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va admite plângerea și va anula procesul-verbal de contravenție.

Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de reclamantul M. T., domiciliat în Călărași, . Decembrie 1989, nr.20, jud. Călărași în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași.

Dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.08.2014 emis de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

Judecător O. StamateȘerban E.

Red. S.O.,Dact.S.O.,5ex/07.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2859/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI