Succesiune. Sentința nr. 2868/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2868/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 6747/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2868

Ședința publică de la 21.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător S. M.

Grefier - V. O.

Pe rol judecarea cauzei cererii formulată de reclamanta M. A. împotriva pârâtei D. F. - având ca obiect – succesiune.

La apelul nominal efectuat în ședință publică s-au prezentat părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 155 și urm. Cod procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de grefierul evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, precum și faptul că, potrivit art. 420 C. proc. civilă s-a întocmit un referat de către grefier, asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, dosarul fiind repus pe rol în vederea perimării, după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția perimării cererii, conform art. 420 alin. 2 Cod procedură civilă și o pune în discuția părților.

Reclamanta și pârâta, având pe rând cuvântul, au învederat că au făcut înțelegerea la notar și solicită admiterea excepției invocată de instanță.

Instanța apreciază cauza în stare de judecată, iar în conformitate cu prevederile art. 394 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise, reține cauza spre soluționare și în urma deliberării avute pronunță următoarea soluție.

INSTANȚA

Asupra acțiunii comerciale de față:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 06.11.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta M. A., CNP -_, domiciliată în ., jud. Călărași, prin avocat B. M. din cadrul Cabinetului Individual de Avocat - B. M., cu sediul în Călărași, . B4, .. Călărași, a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta D. F., domiciliata în ., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămasă de pe urma mamei sale F. M., decedată la 01.01.1981 conform CM nr. 106/1981, să se dispună completarea certificatul de moștenitor nr 106/28.02.1981 emis de notariatul de Stat Călărași cu suprafața de 1,5 ha aflata în extravilanul satului G., . conform TP nr_/03.11.1997, să se constate că este singura moștenitoare și îi revine întreaga masă succesorală, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că este fiica lui F. R., decedat la 21.05.1968 și F. M., decedată la 01.01.1981, iar familia F. R. și F. M., au avut opt copii: reclamanta în prezenta cauză, I. I., V. M., D. D., F. N., F. N., R. Ș., și D. F. ( pârâta din acțiune).

Mai arată că după decesul mamei lor au dezbătut succesiunea conform CM

106/28.02.1985 pronunțată de Notariatul de Stat, jud. Călărași în dosarul 822/1984. In acest certificat toți ceilalți șase frați ai săi au renunțat la succesiunea mamei lor iar D. F. nu a făcut dovada acceptării succesiunii în termen; că în acest certificat de moștenitor masa succesorală se considera a fi compusă dintr-un imobil situat în ., jud. Călărași, compus din 250 mp ( 864 mp) și o casă de locuit din gard acoperita cu țiglă, compusă din 2 camere, o sală, o bucătărie și anexe gospodărești. În acest imobil locuiește aceasta din momentul nașterii și în prezent.

Mai arată că după adoptarea Legii 18/1991 a aflat ca sora sa s-a adresat Comisiei Comunale de aplicare a Legii 18/1991 și a obținut TP nr_/3.11.1997 din care rezultă că de pe urma defunctului lor tată F. P. R. a rămas suprafața de 1,5864 mp în extravilanul satului G., ., iar despre existența acestui titlu a aflat în decembrie 2012 când primarul comunei a anunțat-o că sora sa a vândut cele trei pogoane cu 15.000 lei (_ lei vechi) suma din care nu a beneficiat decât cu 2200 lei, bani pe care pârâta i-a „ împrumutat" să plătească taxele și impozitele tocmai pentru ca ea să poată vinde suprafața din extravilan.

De asemenea, mai arată că deși locuiește neîntrerupt în imobilul ce-i aparține de când s-a născut, Primăria Jegălia nu-i poate elibera certificat fiscal deoarece conform TP sus - menționat figurează ca proprietară D. F. și acest lucru nu este posibil, pe de o parte deoarece ea n-a acceptat în termen succesiunea rămasă de pe urma mamei lor, iar pe de alta parte deoarece a locuit pașnic, public, continuu, neîntrerupt și în nume de proprietar întreg imobilul care se compune din suprafața de 864 mp și casa de locuit.

În această situație, urmează a se observa că după mama lor a rămas ca masă succesorală suprafața de 1,5864 ha din care 1,5 ha în extravilan și 864 mp în intravilan pe care se află casa de locuit, iar asupra acestei mase succesorale ea este singura moștenitoare conform CM 106/28.02.1985, situație în care urmează să se anuleze TP pentru că cererea este formulată de o persoană fără calitate.

În situația în care se va trece peste această apărare urmează ca asupra suprafeței de 1,5 ha din extravilan să se observe că și aceasta face parte din masa

succesorală și că asupra acesteia au cota de ½, iar asupra casei de locuit deoarece o locuiește în permanență solicită să fie atribuită în exclusivitate.

În drept: art. 953, art. 972, 975, 1132 CC.

În susținerea acțiunii reclamanta a propus proba cu înscrisuri, aflate la filele 6-29 din dosar, interogatoriul pârâtei, martori, raport de expertiză imobiliară.

La data de 08.11.2013, în cadrul procedurii de regularizare, reclamantei i s-a comunicat cu adresa de la fila 30 din dosar să arate dovezile pe care se întemeiază cererea, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora și să achite taxa de timbru - diferență în sumă de 50 lei, sub sancțiunea anulării cererii, relații comunicate la data de 15.11.2013.

La data de 20.11.2013 instanța în baza dispozițiilor art. 201 al.1 Cod procedură civilă a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afară de cele de ordine publică, însă pârâta nu a formulat întâmpinare.

La data de 10.01.2014, instanța a fixat termen de judecată pentru soluționare la data de 04.02.2014, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 04.02.2014, în baza art. 411 alin.1 C. pr. civilă, cauza a fost suspendată, la cererea părților pentru soluționarea cauzei pe calea amiabilă, la notar.

Analizând actele și lucrările dosarului constată că potrivit art. 420 C. proc. civilă s-a întocmit un referat de către grefier, asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, dosarul fiind repus pe rol în vederea perimării la 01.10.2014 cu termen la data de 21.10.2014, cu citarea părților.

Din oficiu, la același termen, instanța invocă excepția perimării cererii, conform art. 420 alin. 2 Cod procedură civilă o pune în discuția părților și o admite pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că, în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni și că părțile deja au încheiat înțelegerea la notar, instanța urmează a constata perimată acțiunea formulată de reclamanta M. A. împotriva pârâtei D. F..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția de perimare invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamanta M. A., M. A., CNP -_, domiciliată în ., jud. Călărași, prin avocat B. M. din cadrul Cabinetului Individual de Avocat - B. M., cu sediul în Călărași, . B4, .. Călărași împotriva pârâtei D. F., domiciliata în ., jud. Călărași,

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, conform art. 421 alin. 2 C. proc. civilă.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică din data de 21.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud. S. M. V. O.

Red. SM

Tehored. VO

Azi 4/14.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 2868/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI