Plângere contravenţională. Sentința nr. 342/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 342/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 7818/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 342/2014

Ședința publică de la 04 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. D.

Grefier L. B.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul I. M. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.07.2013 și în contradictoriu cu intimatul I.G.P.R. Secția de Poliție Autostrăzi, Biroul A 2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din ședința publică din data de 28.01.2014 a căror susțineri au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2014, când în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

I NS T A N Ț A

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin plângerea introdusă la data de 24.07.2013 pe rolul Judecătoriei L. Gară și înregistrată sub nr._ pe rolul acestei instanțe, petentul I. M. C., cu domiciliul în B., Calea Călărașilor nr. 60, ., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul IGPR, cu sediul în București, .. 4-6, sector 5, cod fiscal_, cont RO46TREZ_0_, să se dispună anularea procesului verbal . nr._/10.07.2013 și restituirea sumei de 338 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că s-a reținut, prin procesul verbal contestat, că la data de 21.05.2013 ar fi condus autoturismul proprietate personală cu numărul de înmatriculare_ pe A2 cu o viteyă de 196 km/h. Intimatul i-a solicitat să comunice persoana care a condus acest autoturism la data de 21.05.2013, petentul arătând că el este persoana ce a circulat la acea dată cu acest autovehicul. Acesta apreciază că viteza cu care circula era mult mai mică, încadrându-se în limita legală.

De asemenea, apreciază că procesul verbal nu îndeplinește condițiile de formă cerute de lege, în cuprinsul acestuia se menționează că permisul de conducere de reține pentru 90 de zile, fără a se face vreo mențiune despre sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

În drept a invocat disp. art. 118 din OUG 195/2002 și art. 180 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002.

În dovedirea plângerii sale contravenientul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în acest sens la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal contestat (fila 6), procesul verbal de comunicare (fila 7), adresa primită de la intimat și dovada comunicării acesteia (file 8-9), chitanța . nr._/17.07.2013 (fila 10).

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei (fila 5), potrivit art. 19 din OUG 80/2013.

La data de 05.09.2013 intimatul IGPR a formulat întâmpinare, iar în privința capătului de cerere privind restituirea sumei de 338 lei a invocat excepția lipsei calității procesual pasive întrucât sumele provenind din plata amenzilor contravenționale se fac venit la bugetele locale.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

La data de 21.05.2013 petentul I. M. C. a condus pe A2, km 94, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe sensul către C., fiind înregistrat cu viteza de 196 km/h prin intermediul radarului pistol TRU CAM. Acest aparat era montat la vedere, în regim staționar. Întrucât autovehiculul nu putea fi oprit în condiții de siguranță, a fost trimisă o adresă către proprietar pentru a indica persoana care a condus la data respectivă autovehiculul. Petentul a comunicat că el este cel care a condus autoturismul la data respectivă.

Prin urmare, la data de 10.07.2013 a fost întocmit procesul verbal contestat pentru încălcarea prevederilor art. 121 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002. În analiza proporționalității, trebuie avut în vedere faptul că dispozițiile OUG 195/2002 au ca scop desfășurarea fluentă și în condiții de siguranță a circulației rutiere pe drumurile publice.

Procesul verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 și ale art. 17 din același act normativ.

Aparatul radar deține buletin de verificare metrologică, iar autotestarea este efectuată automat la punerea în funcțiune. De asemenea, agentul constatator a participat la instruirea practică și teoretică privind folosirea echipamentului de măsurare a vitezei laser LTI 20/20 TruCam și deține atestat în acest sens.

În drept a invocat prevederile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002, art. 102 alin. 3 lit. e și art. 111 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002 și art. 16 și 17 din OG 2/2001.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar procesul verbal contestat (file 30, 44), buletin verificare metrologică și atestat operator radar (fila 31), planșe foto (file 32-35), raport agent constatator (file 36-37), adresa emisă către petent (fila 38), adresă către IPJ B. (fila 40), adresă către petent (fila 41), dovada comunicării procesului verbal (fila 43), înregistrare TruCam (fila 45).

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 23.01.2014 petentul a depus o notă de probatoriu (fila 8).

La acest termen instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru intimat și proba cu înregistrarea video.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional în data de 10.07.2013 prin procesul-verbal . nr._, întocmit de intimatul IGPR- Birou Poliție A2 în baza art.121 alin. 1 din H.G. 1391/2006 raportat la art. 102 alin. 3 din OUG.195/2002, cu amendă în sumă de 675 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile, deoarece a condus auto marca BMW cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 196 km/h pe A2, km 94, pe sensul către C..

Procesul verbal nu a fost semnat de către petent, acesta nefiind de față la momentul întocmirii.

Din analiza, din oficiu a legalității procesului verbal contestat, conform art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, rezultă că nu sunt incidente cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa, dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Susținerea petentului în sensul că procesul verbal nu îndeplinește condițiile de formă cerute de lege este neîntemeiată, acesta respectă condițiile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia precum și a semnăturii agentului constatator. Faptul că nu s-a menționat suspendarea dreptului de a conduce, ci doar reținerea permisului de conducere, nu a cauzat petentului nicio vătămare din moment ce acestuia i-a fost transmisă de către intimat adresa nr._/10.07.2013 (fila 41) prin care i se aducea la cunoștință această măsură complementară. Așadar, acest viciu ar putea atrage nulitatea actului de contravenție numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată în alt mod, însă, așa cum s-a arătat, în cauză vătămarea a fost înlăturată.

Instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției în măsura în care cuprinde constatările prin propriile simțuri ale agentului constatator se bucura de prezumția relativa de adevăr și face dovada asupra situației de fapt si a încadrării juridice până la proba contrară.

Instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România – Hotărârea din 04.10.2007).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, respectiv CD-ul cu înregistrarea, dar și planșe foto, instanța apreciază că fapta constatată personal de agentul constatator, dar și probată cu mijloacele de probă anterior menționate, este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța urmează a analiza temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției, petentul contestând existența faptei pentru care a fost sancționat.

Faptele contravenționale descrise în procesul verbal constau în conducerea autovehiculului marca BMW cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 196 km/h în afara localității, pe A2, km 94.

Prin derogare de la regula generală din dreptul comun (O.G. nr. 2/2001) potrivit căruia faptele contravenționale se constată prin propriile simțuri de agenții constatatori, art. 121 alin. 2 al H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Regulament) prevede că nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În același sens sunt dispozițiile art. 109 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conform cărora constatarea contravențiilor prevăzute de acest act normativ se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În aceste situații procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, fără a mai fi necesară confirmarea faptelor de către martori.

Această derogare are consecințe în ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției. Astfel, pentru a face dovada realității celor consemnate, procesul verbal, ca înscris probator, trebuie coroborat cu rezultatul înregistrărilor tehnice efectuate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculului vizat (țintă). Există în plus obligația legală ca aceste înregistrări să fie efectuate cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În circumstanțele speței, din coroborarea înscrisurilor depuse, respectiv buletinul de verificare metrologică nr._/08.06.2012 și procesul verbal contestat, instanța reține că aparatul radar utilizat este TruCam, având ., ce măsoară în regim staționar.

Având în vedere că potrivit art. 5 pct. 1 din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05 (NML), atestarea legalității unui cinemometru se realizează numai după demonstrarea conformității acestuia cu cerințele metrologice și tehnice indicate în tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabilă pentru introducerea pe piață și punerea în funcțiune, respectiv pentru utilizare, iar potrivit art. 5 pct. 2 din aceeași normă, atestarea legalității se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legală in vigoare, instanța reține că la momentul constatării faptei contravenționale, 21.05.2013 aparatul radar utilizat corespundea cerințelor legale de funcționare, aflându-se în perioada de valabilitate de 1an a verificării metrologice, astfel cum atestă buletinul depus la dosar de intimat, având nr._/08.06.2012, aparat TruCam, având ..

Așadar, intimatul dovedește cu planșele foto făcute cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic că viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent pe A2, km 94 era de 196 km/h, deși art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002 prevede că vitezele maxime admise în afara localităților sunt următoarele: 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B. Art. 102 alin. 3 lit. e din același act normativ prevede că reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de a depăși cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Cu privire la această contravenție petentul nu a adus nicio probă din care să rezulte că cele reținute nu corespund adevărului, motiv pentru care instanța apreciază că se face vinovat de săvârșirea acesteia.

Solicitarea petentului (fila 8), formulată în cadrul probei cu înscrisuri, de a cere intimatului să indice care era viteza de deplasare a autovehiculului care apare în planșa foto alături de autoturismul său, este neîntemeiată. Așa cum se poate observa din planșele foto depuse de intimat (file 32-35), mașina condusă de petent este tința aparatului radar, iar nu un alt vehicul, prin urmare răspunsul la această adresă nu ar aveaa nicio influență asupra soluționării cauzei. Cerința petentului de a se efectua verificări pentru a se stabili amplasamentul aparatului radar față de cea mai apropiată instalație electrică de înaltă tensiune sau alte surse de radiații electromagnetice nu este de natură la contribui la justa soluționare a cauzei pentru următoarele considerente: În primul rând, agentul care a constatat săvârșirea faptei la data de 21.05.2013, Șucată F., deține atestat de operator TruCam (fila 31), astfel că acesta cunoaște obligațiile privind amplasarea aparatului radar în locuri care să influențeze cât mai puțin activitatea de măsurare a vitezei. În al doilea rând, chiar dacă aparatul ar fi fost amplasat în apropierea unei instalații electrice de înaltă tensiune, nu s-ar putea stabili, în concret, care a fost eroarea pe care a dat-o aparatul la măsurarea vitezei cu care se deplasa petentul. Aceste ipoteze avansate de petent sunt pur speculative, fără ca instanței să îi fie prezentate indicii serioase, de natură a pune la îndoială realitatea și exactitatea înregistrării efectuate.

Așadar, procesul verbal este temeinic întocmit.

Cu privire la proporționalitate, conform art. 21 alin. 3 din OG 2/201, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu fapta săvârșită. Viteza de 196 km/h pe un drum unde limita este de 130 km/h este o viteză disproporționat de mare, de natură să creeze în mod nemijlocit un pericol pentru siguranța traficului. De asemenea, nu este de neglijat nici faptul că viteza este tot timpul o sursă de pericol și, tocmai de aceea, activitatea poliției rutiere este dirijată pentru prevenirea accidentelor rutiere și diminuarea efectelor unor astfel de evenimente, în care cauza să fie viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de trafic.

Față de argumentele expuse mai sus, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. M. C., cu domiciliul în B., Calea Călărașilor nr. 60, ., ., în contradictoriu cu intimatul IGPR, cu sediul în București, .. 4-6, sector 5, cod fiscal_, cont RO46TREZ_0_, împotriva procesului verbal . nr._ din data de 10.07.2013, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal contestat.

Cu cerere de apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2014.

Președinte,

L. M. D.

Grefier,

L. B.

Red./Thred.D.L.M.

Ex.5/18.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 342/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI