Plângere contravenţională. Sentința nr. 3484/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3484/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 6640/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr. 3484
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petent .. Călărași împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ dresat de I.P.J. Călărași la data de 28.05.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pentru petent a răspuns av. D. O. conform împuternicirii avocațiale nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;
Instanța, din oficiu pune în discuția părților excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași și acordă cuvântul pe această excepție.
Av. D. O., pentru petent, având cuvântul, solicită respingerea excepției întrucât în mod greșit s-a reținut de agentul constatator ca loc al săvârșirii contravenției localitatea L. Gară. Din actele dosarului rezultă că este o contravenția ce constă în necomunicarea unor date și că societatea are sediul în Călărași, iar organul constatator este I.P.J. Călărași.
Instanța, urmează a rămâne în pronunțare pe această excepție:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată de petenta .. Călărași, cu sediul în Călărași, ., . și înregistrată sub nr._ a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție . nr._ dresat de I.P.J. Călărași la data de 28.05.2014, să se constate prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare petenta arată că, prin procesul verbal de contravenție . nr. nr._ încheiat de I.P.J. Călărași - Serviciul poliției rutiere la data de 28.05.2014. au fost sancționați cu 21 puncte amendă ( 1.785 lei amendă contravențională) întrucât ar fi comunicat cu depășirea termenului prevăzut de lege persoana care a condus auto cu nr._, în Municipiul Călărași, la data de 19.04.2014, ora 8,57.
Apreciază că, procesul verbal de contravenție este nul absolut întrucât s-a consemnat în procesul verbal de contravenție că ar fi comis fapta în data de 19.04.2014. ora 8,57, pe DN3. Localitatea L. .="PlainText"> În raport de fapta reținută anume comunicarea cu întârziere a datelor
de identitate ale persoanei care a condus auto la data de 19.04.2014. sunt total nefondate reținerile privitoare la data și locul comiterii a pretinsei contravenții.
Menționarea greșită a locului ( L. Gară ) și datei comiterii presupusei fapte contravenționale duce la nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
Precizează că au intrat în posesia adresei emisă de I.P.J. Călărași sub nr. 96/ 761/ 08.05.2014 la data de 30.05.2014 când au ridicat din cutia poștală plicul în care se această adresă și au comunicat în termen de 5 zile, respectiv la data de 02.06.2014 prin fax datele de identificare ale persoanei care a condus respectivul autovehicul.
Mai arată că procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de I.P.J Călărași la data de 28.05.2014 nu a fost comunicat în termen de o lună de la încheierea acestuia, aflând de acesta la data de 29.09.2014 când au mers la Primăria Municipiului Călărași pentru a radia un autovehicul.
Solicită a se constata nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție contestat, sau în subsidiar să se dispună anularea procesului verbal de contravenție și să se constate prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale.
La primul termen de judecată din data de 10.12.2014, instanța din oficiu a pus în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, asupra căreia reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 32 al. 2 din O.G. nr. 2 /2001 raportat la prevederile art.118 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 competența de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Având în vedere cele anterior expuse precum și faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției contestat fapta contravențională reținută în sarcina petentului ar fi fost săvârșită în localitatea L. Gară, ce se află în circumscripția judecătoriei L. Gară, județul Călărași, instanța, în urmează a admite excepția de necompetență teritorială invocată și a declina competența soluționării cauzei privind pe petenta S.C. E. S.R.L. Călărași, în favoarea Judecătoriei L. Gară.
Aspectele invocate de petent privind greșita menționare a locului săvârșirii contravenției nu pot fi reținute în cadrul analizei competenței teritoriale, aspectele invocate vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetenței teritoriale a instanței, excepție invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a prezentei plângeri către Judecătoria L. Gară, județul Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.12.2014.
Președinte, Grefier,
Jud. I. O. S. L.
Red.I.O.
Dact.S.L.
Ex.3/15.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 887/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2191/2014. Judecătoria... → |
|---|








