Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1300/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1300/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 6969/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NRA. 1300
Ședința publică de la 20.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător M. S.
Grefier - O. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. G. și P. M. și pe pârâții D. N. și D. A., având ca obiect – grănițuire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014 ale căror consemnări s-au făcut în încheierea din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.05.2014 și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 18.11.2013 și înregistrată sub nr. _ , reclamanții P. G., CNP-_ și P. M., CNP -_, domiciliați în satul P., ., ., nr.5, au chemat în judecata pe pârâții D. N. și D. A., domiciliați în satul P., ., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 34 mp pe care le-au acaparat-o prin schimbarea liniei de hotar dintre ei, pe care o apreciază la suma de 100 lei, să se dispună trasarea liniei de hotar dintre fondurile lor așa cum era stabilită, la circa 2 m de spatele imobilului lor, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt căsătoriți și în calitate de soți au cumpărat de la P. G. și M. un imobil situat în satul P., ., compus din 400 mp și o casă de locuit din chirpici, acoperită cu țiglă, compusă din 6 camere, două holuri și anexe gospodărești, imobil situat între următorii vecini: V- I. M., S- P. D., N - drum comunal și E - D. N. si A., moștenitorii lui D. M..
Mai arată că stăpânesc imobilul din 1993 conform contractului de vânzare
cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr._/31.08.1993 la notariatul de stat al județului Călărași. De circa doi ani de zile pârâții, de totală rea credință au modificat gardul despărțitor dintre ei, în sensul că au intrat peste proprietatea lor și au acaparat o suprafață de teren din proprietatea lor, mutându-se gardul înspre ei pe o lățime de 2 m și pe o lungime, descrescândă de 34 m pe latura dinspre Est.
Deoarece pârâții și-au făcut instalația cu apă potabila și haznaua pe linia de hotar ce le desparte proprietățile au mari probleme cu imobilul, deoarece camere învecinate cu ei prezintă igrasie, situație în care au fost nevoiți sa se adreseze cu diferite plângeri la organele de control, dar pârâții au continuat să se comporte necorespunzător cu ei, ba mai mult, pârâții au trecut și la violențe care sunt constatate printr-un certificat medico legal nr. 2734/A2/24.08.2012.
De asemenea, mai arată că li s-a pus în vedere de organele îndreptățite să se conformeze, dar pârâții au continuat să se poarte abuziv, astfel că în prezent, deși proprietari ai imobilului nu se pot bucura de toate prerogativele și nu se pot îngriji de imobil deoarece prin gardul abuziv ridicat de pârâți în spatele casei le-a mai rămas doar suprafața de 35 cm.
În drept: art. 563 Cod civil, art. 274 C pr civ.
În susținerea acțiunii reclamanții au înțeles să se folosească de dovada cu înscrisuri aflate la filele 5-13 din dosar, interogatoriul pârâților, raport de expertiza imobiliara.
Față de aceste considerente solicită admiterea acțiunii așa cum au formulat-o.
La data de 21.11.2013, în cadrul procedurii de regularizare, reclamanților li s-a comunicat cu adresa de la fila 15 din dosar să depună sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 5001/1992 al Judecătoriei Călărași, relații comunicate la data de 02.12.2013, filele 20- 24 din dosar.
La data de 06.12.2013 instanța în baza dispozițiilor art. 201 al.1 Cod procedură civilă a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către reclamanți, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.
La data de 06.01.2014 reclamanții au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii principale, întrucât în ce privește capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 34 mp nu au ocupat nicio suprafață de teren determinată din terenul proprietatea reclamanților, iar în ceea ce privește grănițuirea precizează că există trasată linia de hotar, conform dreptului de proprietate care rezultă din acte și din posesia exercitată, drept înscris în cartea funciară_ a unității administrativ teritoriale B.. Solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâți au arătat că sunt proprietarii terenului pe care reclamanții îl revendică de la ei, care face parte dintr-o suprafață mai mare de teren, de 383 mp, înscrisă în cartea funciara nr._ a unității administrat, teritoriale B..
Au dobândit dreptul de proprietate asupra casei și asupra suprafeței a 383 mp, prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat prin încheierea nr. 779 din 04.06.2003 de BNP S. I.. Nu au existat neînțelegeri între ei, cauzate de linia de hotar care desparte proprietățile lor, întrucât la data intabulării a fost respectat dreptul lor de proprietate, ce a fost transcris de către autorii lor în Registrul special de transcripțiuni
încă din 03.11.1 954. Mai arată că nu există suprapuneri în zona hotarului și nu au acaparat nicio suprafață de teren din proprietatea vecinilor, câtă vreme au intabulat în cartea funciara exact suprafața de teren pe care o stăpânesc și pe care au stăpânit-o anterior autorii lor, de 60 de ani. Înscrierea dreptului lor de proprietate în cartea funciară este în concordanță cu situația imobilului de la data înscrierii și până in prezent.
În ceea ce privește capătul de cerere, pentru admisibilitatea unei cereri în revendicare este necesar ca reclamantul să facă dovada îndeplinirii cumulative a două condiții: dreptul de proprietate asupra bunului revendicat și ocupațiunea exercitata de către pârât.
Precizează că au înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren de 34 mp și o stăpânesc, astfel cum au intabulat-o în cartea funciară, de peste 60 de ani (atât ei cât și autorii lor).
În ceea ce privește ultimul capăt de cerere, câtă vreme în cauză nu se pune problema unei încălcări de graniță, ei stăpânesc în fapt exact cât dețin în baza actelor de proprietate. Apreciază că nu se impune stabilirea liniei de hotar, aceasta este stabilită prin semne exterioare, care separă proprietățile lor, așa cum rezultă din cartea funciară nr._ a unității administrativ teritoriale B..
Pentru aceste considerente solicită să respingerea cererii în sensul celor arătate.
În dovedire pârâții au înțeles să se folosească de dovada cu înscrisuri aflate la filele 31-48, 70-82 din dosar, martori, interogatoriu, expertiză topo-cadastrală.
În drept - art. 205 C.pr. civ.
La data de 10.01.2014 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către reclamanții, cu mențiunea ca în termen de 10 zile să formuleze răspuns la întâmpinare. La data de 16.01.2014, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, fila 54 din dosar.
La data de 17.01.2014, instanța a fixat termen de judecată la data de 11.02.2014, cu citarea părților.
În ședința publică din data de 11.02.2014, conform art. 255 Cod procedură civilă rap. la art. 258, art. 260, art. 265, art. 309, art. 330 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat probele propuse de părți ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei în următoarea modalitate: pentru reclamanți înscrisuri, interogatoriul pârâților, expertiză tehnică judiciară topo, martori, pentru pârâți înscrisuri, interogatoriul reclamanților, expertiză tehnică judiciară topo și martori.
A statornicit ordinea administrării probelor pentru părți, astfel: înscrisuri, interogatoriu, expertiză și martori, în situația în care va mai fi necesar.
Conform art. 331 Cod procedură civilă, prin tragere la sorți a desemnat expert topo, pe I. R. pentru a întocmi și depune raportul de expertiză având următoarele obiective:
- să identifice proprietățile părților, conform actelor de proprietate pe care acestea la dețin;
- să stabilească linia de hotar dintre cele 2 proprietăți conform actelor de proprietate pe care acestea la dețin;
- să stabilească în raport de actelor de proprietate pe care acestea le dețin, dacă reclamanții sau pârâții ocupă vreo suprafață de teren, ce suprafață și care este valoarea actuală de circulație a acesteia.
A stabilit onorariu provizoriu de expertiză în sumă de 800 lei în sarcina ambelor părți, 400 lei în sarcina reclamanților și 400 lei în sarcina pârâților, sub sancțiunea revenirii asupra probei, urmând a face dovada achitării onorariului până la data de 14.02.2014. A dispus ca expertul să aibă în vedere actele de proprietate ale părților aflate la dosarul cauzei.
A dispus citarea părțile cu mențiunea prezentării la interogatoriu.
La data de 31.03.2014 dl. expert I. R. a depus raportul de expertiză prin care a concluzionat următoarele:
În urma studiului dosarului și a efectuării măsurătorilor în teren a elaborat Planșa nr. 1 în care sunt evidențiate geometriile imobilelor cu suprafețele aferente fiecărui imobil în parte și limitele actuale ale proprietăților. Expertul a menționat că împrejmuirea dintre cele doua proprietății este compusă din gard de plasă.
Având în vedere că limitele proprietăților sunt stabile și concretizate prin garduri nu poate fi vorba de suprafețe deținute în plus prin extindere la vecinătăți ci aceste plusuri sau în unele cazuri minusuri de suprafețe dintre actele de proprietate și măsurătorile efective în teren provin din neefectuarea propriu zisă
a măsurătorilor în teren la momentul înscrierii suprafețelor în actele de proprietate, aceste suprafețe au fost înscrise din diverse evidențe cadastrale ale primăriilor la acel moment.
În cazul de față având ca obiectiv trasarea liniei de hotar între cele două proprietăți a elaborat Planșa nr.1A unde a procedat la propunerea de îndreptare a limitei prin unirea punctelor comune ale celor două proprietăți respectiv 105 și 325 și Planșa nr. 1B unde a procedat la propunerea de îndreptare a limitei prin unirea punctelor 202 materializat pe teren printr-un par comun cu proprietatea pârâților și 325 materializat pe teren printr-un par de beton.
Imobilele aparținând reclamanților și pârâților au următoarele suprafețe și vecinătăți după cum urmează:
1.SITUATIA ACTUALA
Imobil 1-proprietari: P. G. si P. M.; S = 426,09 mp.
N - ., E - D. N. și D. A. – 32,31 m/P. D. - 3,79 m, S - P. D. – 8,11 m, V - T. G. și I. M. – 38,69 m.
Imobil 2-proprietari: D. N. și D. A. ; S = 387,58 mp.
N - ., E - M. M. - 32,46 m, S - P. D. - 11,88 m, V - P. G. și P. M. - 32,31 m.
2.SITUAȚIA PROPUSĂ VARIANTA 1-PLANȘA 1-A
Imobil 1 proprietari: P. G. si P. M. ; S = 430,07 mp.
N - ., E - D. N. și D. A. – 32,30 m/P. D. - 3,79 m, S - P. D. – 8,11 m, V - T. G. și I. M. – 38,69 m.
Imobil 2-proprietari: D. N. și D. A. ; S = 383,99 mp.
N - ., E - M. M. – 32,46 m, S - P. D. – 11,64 m, V - P. G. și P. M. – 32,30 m.
3.SITUATIE PROPUSĂ VARIANTA 2-PLANȘA 1-B
Imobil 1-proprietari: P. G. și P. M.; S = 425,88 mp.
N - ., E - D. N. și D. A. – 32,30 m/P. D. – 3,79 m, S - P. D. – 8,11 m, V - T. G. și I. M. – 38,69 m.
Imobil 2-proprietari: D. N. și D. A. ; S = 387.79 mp.
N - ., E - M. M. – 32,46 m, S - P. D. – 11,88 m, V - P. G. și P. M. – 32,30 m.
În ședința publică din 01.04.2014 instanța a procedat la interogarea reclamanților cât și a pârâților, interogatorii aflate la filele 115-120 din dosar.
În aceiași ședință de judecată instanța dispus efectuarea unei adrese către expert I. R. pentru a răspunde clar la primul obiectiv stabilit de instanță și anume acela de a identifica proprietățile părților, conform actelor de proprietate pe care acestea le dețin, în sensul de a preciza dacă în teren s-a găsit o suprafață în plus la măsurare, atât la reclamanți cât și la pârâți sau dacă suprafețele de teren ce aparțin părților coincid cu suprafețele din act.
De asemenea, expertul să menționeze expres în concluziile raportului de expertiză punctele prin care trece linia de hotar în varianta I și punctele prin care trecere linia de hotar în varianta II, conform planșelor anexate.
La data de 05.05.2014 dl. expert I. R. depune suplimentul la raportul de expertiză prin a concluzionat următoarele:
1. Imobilul aparținând reclamaților P. G. și P. M. are o suprafață din măsurători de 426 mp și suprafață din acte de 380 mp constatându-se un plus de 46 mp.
Imobilul are următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - .
E - D. N. și D. A. – 32,31 m/P. D. – 3,79 m, S - P. D. – 8,11 m, V - T. G. și I. M. – 38,69 m.
Imobilul aparținând pârâților D. N. și D. A. are o suprafață de 388 mp din măsurători și 370 mp din actele de proprietate constatându-se un plus de 18 mp. Imobilul are următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - ., E - M. M. – 32,46 m, S - P. D. -11,88 m, V - P. G. și P. M. – 32,31 m.
SITUAȚIE PROPUSĂ VARIANTA 1-PLANȘA 1-A
Linia de hotar propusă este definita de coordonatele punctelor 105 -325
Imobil 1-proprietari: P. G. și P. M..
Suprafața rezultată în urma trasării liniei de hotar 430 mp și suprafața din acte 380 mp rezultând un plus de 50mp,cu vecinii, N - ., E - D. N. și D. A. – 32,30 m / P. D. – 3,79 m, S - P. D. – 8,11 m, V - T. G. și I. M. – 38,69 m.
Imobil 2-proprietari: D. N. și D. A..
Suprafața rezultată în urma trasării liniei de hotar 384 mp și suprafața din acte 370 mp rezultând un plus de 14 mp, cu vecinii, N - ., E - M. M. – 32,46 m, S - P. D. – 11,88 m, V - P. G. și P. M. – 32,31 m.
SITIUAȚIE PROPUSĂ VARIANTA 2-PLANȘA 1-B
Linia de hotar propusă este definită de coordonatele punctelor_-202-325.
Imobil 1-proprietari: P. G. și P. M..
Suprafața rezultată în urma trasării liniei de hotar 426 mp și suprafața din acte 380 mp rezultând un plus de 46 mp, N - ., E - D. N. și D. A. – 32,30 m /P. D. – 3,79 m, S - P. D. – 8,11 m, V - T. G. și I. M. – 38,69 m.
Imobil 2-proprietari: D. N. si D. A.
Suprafața rezultată în urma trasării liniei de hotar 388 mp și suprafața din acte 370 mp rezultând un plus de 18mp, N - ., E - M. M. – 32,46 m, S - P. D. – 11,88 m, V - P. G. și P. M. – 32,30 m.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt: reclamanții sunt proprietarii unui imobil situat în satul P., ., compus din 400 mp și o casă de locuit din chirpici, acoperită cu țiglă, compusă din 6 camere, două holuri și anexe gospodărești, imobil situat între următorii vecini: V- I. M., S- P. D., N - drum comunal și E - D. N. si A., moștenitorii lui D. M., conform actului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr._/31.08.1993 de Notariatul de Stat Călărași (f.9 dosar).Prin sentința civilă nr.4896/30.11.1992, pronunțată de Judecătoria Călărași s-a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în . (f. 21-22 dosar). Pârâții sunt proprietarii imobilului situat în ., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2151/10.08.2011 de BNP P. D., înscris în cartea funciară_ a UAT B., fiind intabulat dreptul de proprietate, mod de dobândire Convenție în cotă de 9/32 de sub B3,B4,B5 asupra A1.1,A1.2 în favoarea pârâților sub B6 din cartea funciară_ UAT .-48 din dosar).
Urmare a prezentei cereri de chemare în judecată reclamanții au chemat în judecată pârâții, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 34 mp pe care le-au acaparat-o prin schimbarea liniei de hotar dintre ei, pe care o apreciază la suma de 100 lei, să se dispună trasarea liniei de hotar dintre fondurile lor așa cum era stabilită, la circa 2 m de spatele imobilului lor, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
Prin întâmpinarea depusă pârâții au solicitat respingerea cererii, întrucât exisă trasată linie de hotar, conform dreptului de proprietate ce rezultă din acte.
Materialul probator administrat în cauză conduce instanța la concluzia admiterii în parte a cererii formulate de către reclamanți, în sensul trasării liniei de hotar dintre proprietățile părților, în sensul că acesta va fi definită de coordonatele 105-325, potrivit variantei 1, Planșa 1A, conform raportului de expertiză și suplimentului la raportul de expertiză, ce fac parte integrantă din prezenta sentință.
Potrivit art.560 C. civil proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Instanța a avut în vedere faptul că limitele proprietăților sunt stabile și concretizate prin garduri nu poate fi vorba de suprafețe deținute în plus prin extindere la vecinătăți ci aceste plusuri sau în unele cazuri minusuri de suprafețe dintre actele de proprietate și măsurătorile efective în teren provin din neefectuarea propriu zisă a măsurătorilor în teren la momentul înscrierii suprafețelor în actele de proprietate, iar aceste suprafețe au fost înscrise din diverse evidențe cadastrale ale primăriilor la acel moment.
În cazul de față având ca obiectiv trasarea liniei de hotar între cele două proprietăți, expertul a elaborat Planșa nr.1A unde a procedat la propunerea de îndreptare a limitei prin unirea punctelor comune ale celor două proprietăți respectiv 105 și 325 și Planșa nr. 1B unde a procedat la propunerea de îndreptare a limitei prin unirea punctelor 202 materializat pe teren printr-un par comun cu proprietatea pârâților și 325 materializat pe teren printr-un par de beton.
Din lucrarea de specialitate întocmită de expert, rezultă că imobilul aparținând reclamaților P. G. și P. M. are o suprafață din măsurători de 426 mp și suprafață din acte de 380 mp constatându-se un plus de 46 mp.
Imobilul are următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - .
E - D. N. și D. A. – 32,31 m/P. D. – 3,79 m, S - P. D. – 8,11 m, V - T. G. și I. M. – 38,69 m.
Imobilul aparținând pârâților D. N. și D. A. are o suprafață de 388 mp din măsurători și 370 mp din actele de proprietate constatându-se un plus de 18 mp. Imobilul are următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - ., E - M. M. – 32,46 m, S - P. D. -11,88 m, V - P. G. și P. M. – 32,31 m.
A respins capătul de cerere din cererea principală formulată de reclamanți, referitor la obligarea pârâților să lase acestora, în deplină proprietate și posesie suprafața de 34 mp pe care au acaparat-o prin modificarea linie de hotar, având în vedere faptul că, din raportul de expertiză și suplimentul la raport rezultă că părțile au în plus suprafețe de teren și nu poate fi vorba de extindere la vecinătăți, ci aceste plusuri sau în unele cazuri minusuri de suprafețe dintre actele de proprietate și măsurătorile efective în teren provin din neefectuarea propriu zisă a măsurătorilor în teren la momentul înscrierii suprafețelor în actele de proprietate, iar aceste suprafețe au fost înscrise din diverse evidențe cadastrale ale primăriilor la acel moment.
A obligat pârâții către reclamanți la plata sumei de 875 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, onorariu avocat și onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanții P. G., CNP-_ și P. M., CNP -_, domiciliați în satul P., ., ., nr.5 împotriva pârâților D. N. și D. A., domiciliați în satul P., ..
Respinge capătul de cerere din cererea principală formulată de reclamanți, referitor la obligarea pârâților să lase acestora, în deplină proprietate și posesie suprafața de 34 mp pe care au acaparat-o prin modificarea liniei de hotar.
Dispune trasarea liniei de hotar dintre proprietățile părților, în sensul că aceasta va fi definită de coordonatele 105-325, potrivit variantei 1, Planșa 1 A, conform raportului de expertiză și suplimentului la raportul de expertiză, ce fac parte integrantă din prezenta sentință.
Obligă pârâții către reclamanți la plata sumei de 875 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
JUD. S. M. V. O.
RED.SM
DACT.VO
EX.6/20.06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3097/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3430/2014.... → |
|---|








