Acţiune în constatare. Sentința nr. 2147/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2147/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-07-2015 în dosarul nr. 2162/202/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2147/2015

Ședința publică de la 17 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A. T.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. I. și N. I. și pe pârâtul S. N. A. A. REZA, având ca obiect acțiune în constatare prescriere creanță.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamanți avocat B. B.-C., în temeiul împuternicirii avocațiale . nr._ aflată la fila 20 din dosar, pentru pârât a răspuns curatorul special desemnat, avocat M. N.-E., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile si obiectul cauzei, după care,

Avocat B. B. C. depune la dosarul cauzei dovada citării pârâtului prin publicitate lărgită, conf. art. 167 C.proc.civilă, într-un ziar de circulație națională și dovada achitării onorariului curatorului special desemnat, avocat M. N.-E., fila 47 din dosar.

instanța acordă cuvântul pentru enunțarea probatoriilor.

Se solicită de către apărătorul reclamanților admiterea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtului și se depune la dosar interogatoriul scris.

Curatorul special desemnat, avocat M. N.-E., pentru pârât, solicită a se lua act că nu are probe de propus.

Instanța, având în vedere probele propuse de către reclamanți prin apărător, le apreciază ca fiind admisibile potrivit legii, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, iar în temeiul art.258 C.p.c. rap. la art 255 al 1 C., încuviințează pentru reclamanți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului. Instanța, având în vedere lipsa pârâtului, constată imposibilitate administrării probei cu interogatoriu. Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească, în temeiul art. 244 C. proc. civilă, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Avocat B. B. C., având cuvântul, pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii formulate în sensul de a se dispune în temeiul disp. art. 1800 Cod Civil, aplicabil la momentul încheierii contractului încheiat între părți, raportat l art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958, în sensul de a se constata prescris dreptul de creanță reprezentat de suma de 67.000.000 lei vechi, respectiv 51.000.000 lei vechi, astfel cum a fost identificat în petitul acțiunii și, totodată, ca și consecință a constatării prescrierii dreptului de creanță să se dispună și radierea ipotecii instituite în cartea funciară a imobilului ce a format obiectul contractului, conform încheierii O.C.P.I. Călărași. Precizează că din acest contract nu s-a executat nimic, societatea așa cum rezultă din înscrisurile depuse a fost radiată din anul 2007 si s-a dispus totodată și dizolvarea acesteia. Solicită a se observa că din adresa eliberată de Biroul Imigrări rezultă că asociatul unic, cetățeanul iranian - pârât în cauză, nu mai locuiește pe teritoriul României, de la momentul radierii si respectiv dizolvării societății, astfel încât, este evident faptul că s-a împlinit termenul de trei ani de zile, calculat de la data radierii, dizolvării societății, dată de la care pârâtul a preluat activul si pasivul societății, al cărui asociat unic era. În concluzie, se solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Curatorul special desemnat, avocat M. N.-E., pentru pârât, având cuvântul, solicită a se aprecia asupra admisibilității acestei acțiuni formulată de reclamanți, dacă acest drept de creanță a fost prescris conform textelor de lege invocate, și, dacă se impune, ca o consecință, să se dispună radierea contractului de garanție imobiliară depus la dosar și înscris în cartea funciară.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2015, sub nr._, reclamanții N. I. și N. I. au chemat în judecată pe pârâtul S. N. A. A. REZA, solicitând instanței să constate prescris dreptul de creanță în sumă de 67.533.759 ROL și în sumă de 51.580.000 ROL și să se dispună radierea contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 144/29.05.2001 de BNP C. I. din cartea funciară nr. 2068 a mun. Călărași.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că la data de 29.05.2001 a încheiat cu societatea B. Ba-Da SNC contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 144/29.05.2001 de BNP C. I., în baza căruia constituiau în favoarea societății o ipotecă de rangul întâi asupra imobilului proprietatea reclamanților, pentru garantarea sumelor arătate în acțiune.

Reclamanții au apreciat că a intervenit prescripția dreptului de creanță, față de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și având în vedere inacțiunea pârâtului, care avea calitatea de asociat al societății la momentul dizolvării acesteia și a preluat drepturile ce au aparținut societății.

De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 1800 alin.4 C.civ., ipoteca constituită s-a stins.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, art. 1800 C.civ., art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Pârâtul, deși legal citat prin publicitate, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, fiind reprezentat de curator special.

În cauză instanța a administrat, la cererea reclamanților, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 144/29.05.2001 de BNP C. I. reclamanții au constituit în favoarea societății comerciale B. Ba-Da SNC o ipotecă de rangul întâi asupra imobilului lor situat în Călărași, . produsă în gestiune de către reclamantul N. I. în sumă de 67.533.759 ROL, dar și pentru suma de 51.580.000 ROL, ce urma să se încaseze de la clienții restanțieri.

Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (aplicabil conform art. 6 alin.4 N.C.civ.), termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art. 7 din același act normativ, termenul începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

De asemenea, art. 1800 alin.2 din C.civ. de la 1864 prevede că prescripția este câștigată debitorului, pentru bunurile care se află în posesia sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescripția acțiunilor ce rezultă din ipotecă sau din privilegiu.

Instanța constată că prin contractul de garanție imobiliară amintit s-a constituit ipoteca pentru realizarea unor drepturi de creanță, care sunt supuse termenului general de prescripție de 3 ani.

Având în vedere că de la încheierea contractului de garanție, din data de 29.05.2001, au trecut mai mult de 3 ani, iar pârâtul nu a procedat la executarea silită a acestor creanțe, rămânând în pasivitate, și nici nu a dovedit vreo cauză de întrerupere ori suspendare a acestui termen, instanța apreciază întemeiată acțiunea reclamanților.

Instanța apreciază totodată, că aceștia nu dispun de o acțiune în realizare, în contextul pasivității pârâtului, astfel că prezenta acțiune este admisibilă.

Prin urmare, instanța va constata stins prin prescripție extinctivă dreptul de a cere executarea silită a sumelor de 67.533.759 ROL, reprezentând paguba produsă în gestiune, și de 51.850.000 ROL, garantate prin contractul de garanție imobiliară autentificat de BNP C. I. sub nr. 1441/29.05.2001.

Având în vedere art. 1800 alin.1 pct. 4 din Codul civil de la 1864, conform căruia privilegiile și ipotecile se sting prin prescripție, instanța va dispune și radierea din cartea funciară nr._-C1-U17 a mun. Călărași a Contractului de garanție imobiliară autentificat de BNP C. I. sub nr. 1441/29.05.2001

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanții N. I., CNP_, și N. I., CNP_, ambii cu domiciliul în Călărași, ., ., ., jud. Călărași, împotriva pârâtului S. N. A. A. Reza, cu ultimul domiciliu cunoscut în București, ..25, ., ..

Constată stins prin prescripție extinctivă dreptul de a cere executarea silită a sumelor de 67.533.759 ROL, reprezentând paguba produsă în gestiune, și de 51.850.000 ROL, garantate prin contractul de garanție imobiliară autentificat de BNP C. I. sub nr. 1441/29.05.2001.

Dispune radierea din cartea funciară nr._-C1-U17 a mun. Călărași a Contractului de garanție imobiliară autentificat de BNP C. I. sub nr. 1441/29.05.2001

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.07.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. A. T. L. B.

Red. TCA

Dact.. ex/27.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2147/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI