Acţiune în constatare. Sentința nr. 2512/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2512/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2512/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2512
Ședința publică de la 17.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D. E.
GREFIER M. D.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții D. M. C. și D. R. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A.,având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanți avocat D. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Av. D. M., pentru reclamanți ,apreciază cauza în stare de judecată, nemaiavând alte cereri de formulat.
Instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul pe fond.
Av. D. M. pentru reclamanți, având cuvântul ,solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, având în vedere motivele invocate prin actele de la dosar,constatarea ca abuzivă a clauzei privind comisionul de risc, obligarea pârâtei de a-i restitui suma de_,52 lei, plătit cu acest titlu în perioada 7.09._15, dar și cheltuielile de judecată sens în care depune chitanța nr.69/23.06.2015 în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocat.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față ;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 13 martie 2015 și înregistrată sub nr._ ,reclamanții D. M. C.,CNP_ și D. R., CNP_, ambii domiciliați în Călărași, .,.. 1 A, ., jud.Călărași, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat D. M., în Călărași, .. 9, jud.Călărași, au chemat în judecată pe pârâta S.C. V. România S.A., cu sediul în București, Sector 2, .,. înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr.J_, la Registrul Bancar sub nr. RB-PJR-048/10.04.2000, CUI_, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 5 lit. a din Convenția de Credit nr._ din 7.09.2007, încheiată între părți, privind comisionul de administrare/risc și pe cale de consecință dispune anularea acesteia și restituirea sumei achitată cu acest titlu, începând de la data când au fost percepute inițial.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că între ei, în calitate de împrumutați și pârâta S.C. V. România S.A.- prin Sucursala Călărași, în calitate de împrumutător, a intervenit convenției de credit nr._/07.09.2007,care la art. 5 lit. a stipulează perceperea de către aceasta a unui comision de risc.
Au mai precizat că datorită modului în care este formulată clauza fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive,urmărindu-se perceperea sub formă voalată a unui nou comision care nu are nici un fel de acoperire în serviciile concrete pe care banca se obligă să li le furnizeze în temeiul contractului de credit. Au mai învederat, că nu au avut altă posibilitate, în măsura în care doreau să beneficieze de serviciile băncii, decât să accepte în . ea,chiar dacă din analiza acestui comision de risc rezultă că nu este în nici un fel justificat ,acest contract fiind încheiat, pentru punerea la dispoziție a creditului, ea nefiind îndreptățită să primească și alte sume lunare, pe lângă ratele firești, reprezentând restituirea creditului și dobândă. Au mai adăugat că ulterior acest comision de risc s-a transformat, printr-un act adițional la convenția de credit, într-unul de administrare a riscului
creditului,care de asemenea este abuziv având în vedere următoarele considerente :legea 193/2000 care transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii ,apreciază că o condiție contractuală, care nu s-a negociat individual, se consideră ca fiind inechitabilă dacă ,în contradicție cu condiția de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Au mai arătat că se consideră întotdeauna o condiție care nu s-a negociat individual, condiția care a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul ei în special în cazul unui contract standard formulat în avans,cum a fost cazul în speță,în acest sens pronunțându-se Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în repetate rânduri, Hotărârea pronunțată la data de 27.07.2000 în cauza Oceano" Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero, Hotărârea pronunțată la 26.10.2006 în cazul E. M. Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL,Hotărârea din data de 04.06.2009 pronunțată în cauza Pannon GSM Zrt. C.Erszebet Sustikne G..
Au mai precizat că ,potrivit art. 1 alin. 3 din legea 193/2000, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii,iar potrivit art. 4 alin. 1 ,o clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract,creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În plus,au mai arătat că la alin. 2 se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a i da posibilitatea lui să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Au mai precizat că în speță ,contractul încheiat între ei și pârâtă este unul preformulat, standard, prin urmare, acest contract și clauzele lui nu au fost negociate de părți,iar pârâta oricum și-a acoperit riscul rezultat din eventuala neplată la termen a creditului, prin încheierea unui contract de ipotecă imobiliară, iar în plus,mai are și calitatea de creditor chirografar, putând urmări ,în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul ipotecat ,întreg patrimoniul lor.
Au mai adăugat că dacă s-ar accepta valabilitatea unei astfel de clauze, ar însemna să se permită băncii să –și acopere eventualul risc generat prin neplata creditului, atât prin executarea patrimoniului lor, cât și prin perceperea unor sume de bani lunare, încasate cu titlu de comision ,ceea ce este inadmisibil,întrucât s-ar ajunge la o îmbogățire a ei, fără just temei.
Au mai arătat că o altă condiție ce rezultă din norma cuprinsă la art. 4 din Legea 193/2000 este aceea ca dezechilibrul să fie rezultatul nesocotirii cerințelor bunei-credințe, în speță fiind îndeplinită și aceasta întrucât banca utilizează o manoperă dolosivă prin inducerea în eroare a clienților, urmărind atragerea acestora prin stipularea unor dobânzi mult mai mici și deci, mult mai atractive în raport cu dobânzile practicate de alte societăți bancare recuperând apoi diferența prin stipularea comisionului de risc și mărind în mod artificial costul total al creditului.
Au mai precizat că dispozițiile alin. 6 al art. 4 din Legea 193/2000 limitează intervenția instanței de judecată la contractele dintre comercianți și consumatori, prevăzând că aceasta nu poate evalua caracterul abuziv al unei clauze în ceea ce privește definirea obiectului principal al contractului și nici nu poate să își extindă analiza asupra calității de a satisface cerințele de preț și de plată, raportat la produsele sau serviciile oferite în schimb ,în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Au mai arătat că sub acest aspect, nu se poate susține că acest comision constituie obiectul principal al contractului nici din perspectiva societății bancare și, cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutatului, noțiunii de obiectiv principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată (din perspectiva clientului ) respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată.
În plus au mai menționat că, comisionul de risc, respectiv de administrare a creditului, din perspectiva riscurilor asumate, constituind în realitate, contravaloarea prejudiciului cauzat băncii prin neexecutarea contractului, este exclus expres din dobânda anuală efectivă, deci din costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului acordat.
În concluzie, având în vedere cele mai sus menționate au solicitat admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
În drept au invocat prev. art. 1 și 4 din Leg. 193/2000 și a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunând la dosar, convenția de credit încheiată între părți și grafiul de rambursare.
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .
Pârâtei i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 26.03.2015,aceasta le-a primit, la data de 30.03.2015, conform dovezii de înmânare aflată la fila 36,depunând întâmpinare ,în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .
Prin întîmpinare, pârâta a invocat nulitatea capătului 2 de cerere în baza art.196 c.pr.civ. întrucât nu este cuantificat de reclamanți, rezultând o încălcare a disp art.194 C.pr.civ.
Pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii pentru următoarele motive:alin.6 al art.4 din legea nr.193/2000 exceptează de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului și pe cele ce satisfac cerințele de preț și piață în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, ori prețul total al contractului de credit este dat de valoarea dobânzii anuale efective - D. -,care în convenție este prevăzut în mod expres în termeni clari si inteligibili.
A mai arătat că, dobânda anuală și comisioanele prevăzute în mod expres în contract intră în noțiunea de preț al contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în schimbul creditului acordat,iar comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezultă fără putință de tăgadă atât din prevederile art.2 pct.24 din OG nr.21/1992
cât și din prevederile art.3 lit. g și i din directivele 2008/48/CE.
A mai menționat că la momentul încheierii contractului de credit nu exista nicio interdicție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision de către bancă, iar contraprestația băncii pentru dobânda și comisionul încasat (deci pentru costul creditului pe care îl percepe) este chiar punerea la dispoziția
consumatorului a creditului acordat pentru o perioadă de timp determinată.A mai precizat că atâta timp cât pentru punerea la dispoziție a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curentă, este evident că plata comisionului de risc - ce determină, alături de alte comisioane, diferența dintre cele două tipuri de dobânzi - reprezintă o parte din contraprestația pentru acordarea împrumutului,aspect specificat în cuprinsul art.35 din condițiile generale.
A mai precizat că valoarea D. a fost prevăzută în mod expres in convențiile părților și nu a fost contestată niciodată,iar împrejurarea că ea a propus consumatorilor, iar aceștia au acceptat în mod expres, formula ca D. să fie constituită dintr-o dobândă curentă mai mică și o . comisioane nu înseamnă că nu exista o contraprestație a ei pentru comisioanele convenite si menționate în convenția de credit.
A mai învederat că,clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate și nu au fost ascunse de bancă, iar consumatorul a avut posibilitatea să constate că aceste comisioane fac parte din D., astfel că nu se pune problema lipsei contraprestației băncii, iar în plus,legea nr.193/2000 stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce a clauzelor contractuale, nu si necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii comisioanelor ori dobânzilor.
A mai menționat că articolul 3.5 din condițiile generale prevede că pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul va plăti băncii un comision de risc aplicabil la soldul creditului,care se plătește lunar, pe toata durata lui,astfel că acest cost a fost stabilit încă de la data încheierii convenției, este clar precizat,
este dimensionat în funcție de o valoare concretă - soldul creditului – are stabilită scadența și este prevăzut în planul de rambursare, situație în care este evident că nu e vorba de o clauză abuzivă,așa cum este ea definită de legea nr.193/2000.
A mai adăugat că reclamanții au ales condițiile de creditare oferite de ea și nu alte instituții de credit,ceea ce denotă existenta unei NEGOCIERI între părți în urma cărora, scopul urmărit de către reclamanți a fost satisfăcut în raport de interesele acestora de la acel moment,respectiv au refinanțat un credit anterior obținut tot de la ea, în sumă de_ RON, suma acordată drept credit fiind de_ RON,acceptând în totalitate condițiile creditului bancar oferit.
A mai precizat că niciodată reclamanții nu au contestat condițiile în care au luat creditul,ceea ce denotă încheierea convenției de credit cunoscând pe
deplin consecințele juridice ale obligațiilor asumate,ei putând fi încadrați în categoria consumatorilor medii, conform art.2 lit.m din Legea nr.363/2007- consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici.
A mai menționat că îi include în această categorie, semnarea convenției anterioare cu ea și solicitarea de acordare a unui nou credit venită exclusiv din partea lor,prin care s-a refinanțat creditul inițial și s-a obținut o sumă de bani suplimentară. În plus a mai adăugat că le-a fost înmânat planul de rambursare, ce face parte integrantă din convenție ,în care este menționat distinct COMISIONUL DE RISC,atât ca valoare lunară, cât și ca valoare totală, fiind prevăzută, de asemenea în mod expres și valoarea D..
Ca atare, a precizat că reclamanții nu pot susține că nu au cunoscut corect care este valoarea acestui comision, că nu au acceptat plata lui, că nu au fost corecți informați cu privire la el,iar în acest context ei au fost cei care au ales, în raport de posibilitățile financiare, valoarea noului împrumut.
A mai precizat că ,comisionul de risc este determinat matematic in expresie procentuală -0,125% - aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar - și determinabil aritmetic în suma fixă, astfel încât oricine stăpânește principiile de baza ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision,fiind evident că această clauză cu privire la el este clară și precisă, motiv pentru care este
exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele
abuzive în contractele de credit bancar, conform art.4 alin.6 din legea nr.193/2000.
A mai adăugat că acest comision se aplica la soldul creditului și nu la totalul sumei împrumutate,astfel că el scădea proporțional cu scăderea valorii
creditului și nu crea un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care, această clauză nu poate fi considerată ca și abuzivă.
A mai menționat că ea a virat integral suma de bani menționată în contract în contul reclamanților la momentul semnării convenției de credit,iar obligația de restituire a prețului contractual, menționată în planul de rambursare, pe parcursul a 25 de ani, nu poate fi confundată cu un dezechilibru semnificativ, dată fiind durata foarte mare de restituire și posibilele riscuri aferente neplății. A mai adăugat că dacă reclamanții ar fi considerat că plata comisionului de risc devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare,ar fi putut să contracteze un al mijloc de refinanțare, ceea ce nu s-a întâmplat. Astfel, le-a fost prezentată oferta, au fost satisfăcuți de condițiile propuse de ea, nesimțind nevoia unei negocieri sau a propunerii unei contraoferte,fiind în eroare când susțin caracterul nenegociat al convenției, fiind binecunoscut faptul că în situația contractelor comerciale, oferta urmată de acceptare pură și simplă, fără a se condiționa în vreun fel semnarea contractului, reprezintă întrunirea acordului de voință al părților contractante, acord de voință consfințit prin semnarea convenției de credit.
A mai adăugat că urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr 50/2010, pentru a întâmpina probleme de nelegalitate, a notificat fiecare client regăsit în parte, în vederea semnării actului adițional, ce avea ca obiect adaptarea convenției la dispozițiile OUG nr 50/2010,că reclamanții aveau posibilitatea refuzului actului adițional prin comunicarea unei notificări ,însă nu au refuzat semnarea actului lui și nu au comunicat un punct de vedere diferit.
În dovedire au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților, depunând la dosar cererea de creditare .
În drept a invocat: art.1 alin.5, art.16 si art.44 din Constituția României, art. 2 lit. m din Legea nr. 363/2007, cauzele Langguth(29 iunie 1995 C-456/93) Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) și Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98), Directiva 87/ 102/CE și Directiva 2008/423/CE., art.3 alin.1 litg din Normele B.N.R. nr.l7/18.12.2003, art.126 al.l din OUG nr.99/2006, art.1, art.4 alin.5 lit.b și art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, lit.b din Anexa legii nr.193/2000 și orice alte acte normative aplicabile în speță.
Conform art. 201 al.2 C.p.c reclamanților le-a fost comunicată întâmpinarea cu adresa emisă la data de 20.04.2015,aceștia au primit-o, la data de 23.04.2015, conform dovezilor de înmânare aflate la filele 55-56, fără a formula în termenul de 10 zile, un răspuns la aceasta.
La data de 5.05.2015 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 28.05.2015, când pârâta a solicitat suspendarea cauzei pentru a purta negocieri cu reclamanții.
La termenul din 25.06.2015, reclamanții au învederat că nu au ajuns la nici o înțelegere cu pârâta,precizând că solicită ca aceasta să comunice cuantumul sumelor achitate de ei cu titlu de comision de risc /administrare de la data încheierii convenției și până la data când a încetat perceperea lui .
Au depus la dosar o . înscrisuri aflate la filele 75-83.
La cererea instanței, pârâta a depus la dosar un grafic de rambursare a creditului învederând că valoarea totală a sumelor achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc /administrare ,de la data încheierii convenției și până la data când a încetat perceperea lui, respectiv 20.03.2015, este în cuantum de_, 52 lei.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei mai sus menționată, situație în care instanța a apreciat că nu se impune anularea capătului lor de cerere, formulat în acest sens,așa cum se solicitase prin întâmpinare, motivat de faptul că nu ar fi fost indicat cuantumul pretențiilor,cu atât mai mult cu cât acestea chiar dacă nu erau determinate, erau oricum determinabile prin raportare la graficul de rambursare a creditului și la convenția încheiată între părți.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt:reclamanții au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/07.09.2007,care la art. 5 lit. a stipulează perceperea de către aceasta a unui comision de risc,transformat ulterior ,printr-un act adițional, în comision de administrare.
Prin prezenta cerere reclamanții au solicitat a se constata ca fiind abuzivă clauza privind perceperea de către pârâtă a comisionului de risc/administrare, anularea acesteia și pe cale de consecință restituirea sumelor plătite cu acest titlu.
Conținutul clauzei contestate,conform convenției de credit încheiată între părți este următorul:
Condiții generale ale convenției
Pct.3.6. comisionul de administrare. Pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de părți în baza convenției, împrumutatul datorează băncii un comision; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.
Condiții speciale ale convenției
Pct.5, lit.a – comision de risc. 0,125%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Pârâta la rândul ei s-a apărat ,învederând că această clauză, contestată în cauză, nu face parte dintre cele care pot fi analizate de instanțele de judecată ca fiind abuzive.
Instanța a apreciat că susținerile pârâtei sunt neîntemeiate, respingându-le pentru următoarele considerente :în speță sunt aplicabile dispoziții din Legea nr. 193/2000, în varianta, de la data încheierii contractului, care prevăd următoarele:
Art. 1(1) Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
(3) Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) .... Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În plus,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C - 240/98).
Curtea a statuat în ce privește problema, că o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator, poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv. Trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia cumpărătorul-consumator se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Ceea ce sancționează legea este că ,în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000,sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
Instanța a apreciat contractul de credit încheiat între părți ca fiind unul preformulat,ce nu a fost negociat, pârâta fiind obligată să facă, conf. dispozițiilor legale invocate mai sus, proba contrară, ce nu a fost făcută însă în cauză. Nu are relevanță, sub acest aspect, în cauză ,faptul că reclamanții au formulat cererea de creditare,că și-au refinanțat /achitat un credit anterior contractat tot la pârâtă, că o perioadă de timp și- au achitat împrumutul fără a ridica obiecțiuni asupra cuantumului sumelor datorate sau asupra dispozițiilor din contract. Legea nu stabilește un termen în care se poate formula o astfel de acțiune,cu privire la caracterul abuziv al clauzelor,ce tinde spre o nulitate absolută,astfel că nu se vor reține susținerile pârâtei referitoare la faptul că fie reclamanții invocă în mod nelegal necunoașterea legii,fie au acceptat pe de-a întregul și în deplină cunoștință de cauză,prevederile convenției de credit.
Faptul că reclamanții au fost obligați să accepte în . pârâtă,prin convenția de creditare,fără a fi avut posibilitatea reală a unor negocieri, atestă cu certitudine faptul că ,clauza contestată în speță este abuzivă și creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța nu a putut reține nici afirmațiile pârâtei cu privire la criticile legate de noțiunea și înțelesul termenului de consumator mediu, în cauză nefăcându-se dovezi cu privire la pregătirea și priceperea reclamanților în a înțelege și interpreta clauzele invocate.
În plus, scopul perceperii comisionului de risc/administrare este neclar, iar terminologia folosită nu este descrisă nici în cuprinsul Condițiilor generale și nici menționate criteriile de justificare a acestuia. Nu se arată în funcție de ce au fost stabilite, de ce totuși s-a impus aplicarea lor din moment ce existau garanțiile imobiliare, de ce comisionul de risc este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului sau dacă se poate restitui în anumite situații.
De asemenea, modul de redactare a acestor clauze este unul destinat unui specialist și nu unui om obișnuit, în condițiile în care nu se face nicio dovadă că pârâta și-a respectat obligațiile prevăzute de lege privind informarea, lămurirea și negocierea contractului.
De asemenea, prin transformarea comisionului de risc în comision de administrare, pe lângă faptul că acest comision nu a fost prevăzut în Condițiile speciale ale convențiilor la data încheierii convenției de credit, ci doar în Condițiile generale ale ei la secțiunea 3) pct. 3.6 ca o posibilitate, el nefiind cuantificat, acest comision de administrare este, în fapt, tot comisionul de risc redenumit,interzis de legislația în vigoare. Prin urmare,orice alt cost pus în sarcina clienților, inclusiv comisionul de risc sau comisionul de administrare, apar ca fiind fără baza legală.
Prin urmare aceste clauze cu privire la comisioane, au caracterul unor clauze abuzive, datorită modului în care sunt formulate și percepute, fără nicio posibilitate de negociere, percepându-se o altă dobândă mascată, având în vedere și încasarea lunară a lor.
Disproporția dintre drepturile și obligațiile contractuale ale părților rezultă din faptul ca reclamanții au suportat pe de o parte, creșterea ratei lunare datorată devalorizării leului, iar pe de alta, comisionul de risc.
Pârâta a mai susținut faptul că reclamanții nu au contestat actul adițional la convenția de credit ,prin care comisionul de risc se transforma în comision de administrare,ceea ce practic echivalează din punctul ei de vedere cu un acord tacit la perceperea lui.
Urmare a apariției OUG 50/2010 pârâta, apreciind că dispozițiile acestei ordonanțe sunt obligatorii și determină modificarea anumitor clauze contractuale, a emis și expediat către reclamanți actul adițional, act pe care reclamanții nu l-au semnat și nu au exprimat vreun punct de vedere față de acesta pe care sa-l remită către pârâtă.
Cu privire la această apărare urmează a se reține că acest act adițional nu și-a produs efectele, în baza legii, conform susținerilor pârâtei, deoarece nu face dovada textului din ordonanță care a impus această modificare, pentru a avea asupra părților ,efectul juridic precizat. De asemenea, o modificare în baza legii nu putea avea loc decât în situația în care s-ar crea o situație mai avantajoasă reclamanților, situație nedovedită de către pârâtă, care face doar afirmația că s-ar fi micșorat cuantumul plăților și nu face nici o dovadă că a respectat obligațiile prevăzute de art. 9 și 11 din OUG 50/2010, privind acordarea informațiilor de publicitate și precontractuale.
Toate acestea, coroborate cu faptul că începând cu data de 20.03.2015, pârâta a stopat perceperea comisionului de risc/administrare, conduc la concluzia că această clauză inserată la art. 5 lit. a din convenția încheiată între părți este abuzivă, motiv pentru care urmează a dispune anularea acesteia.
Pe cale de consecință, urmează a obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 12.475, 52 lei reprezentând comision de risc/administrare,plătită de ei în perioada 7.09._15, conform graficului comunicat de pârâtă ( filele 86-94) .
În baza art. 453 C.p.c urmează a obliga pârâta către reclamanți la plata sumei de 1520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții D. M. C., CNP_ și D. R., CNP_, ambii domiciliați în Călărași, .,.. 1 A, ., jud.Călărași, cu sediul procesual ales la Cabinet avocat D. M., în Călărași, .. 9, jud.Călărași, împotriva pârâtei S.C. V. România S.A., cu sediul în București, Sector 2, .,. înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr.J_, la Registrul Bancar sub nr. RB-PJR-048/10.04.2000, CUI_.
Constată caracterul abuziv al clauzei inserată la art. 5 lit. a din convenția de credit nr._ din 7.09.2007 încheiată între părți, privind comisionul de administrare/risc și pe cale de consecință dispune anularea acesteia.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 12.475, 52 lei reprezentând comision de risc/administrare,plătită de ei în perioada 7.09._15.
Obligă pârâta către reclamanți la plata sumei de 1520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică de la 17.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. E. D. M.
Red. E.D./dact. D.M.
Ex. 5/ azi 13.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2487/2015.... | Fond funciar. Hotărâre din 18-09-2015, Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|
