Plângere contravenţională. Sentința nr. 2631/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2631/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 2631/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2631/2015
Ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul N. O.-O. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/01.07.2015 dresat de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. I. – Serviciul Rutier.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Din oficiu, în raport de dispozițiile art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se adresează instanței în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași.
În considerarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ. potrivit cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași.
INSTANȚA
Asupra prezentei plângeri contravenționale:
Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2015 pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ petentul, N. O.-O., cu domiciliul în București; .. 14; .; ., CNP_, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 01.08.2015 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. I..
În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 01.08.2015 a fost întocmit procesul-verbal mai sus-menționat, prin care a fost amendat cu suma de 945 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere reținându-se că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în București, pe Splaiul Unirii, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 102 km/h, în localitate, fapta fiind prevăzută de art. 121 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Consideră petentul că procesul-verbal contestat este netemeinic întrucât în cuprinsul acestuia a fost inserată, ca și dată de săvârșire a contravenției, 01.07.2015, deși în realitate, presupusa faptă contravențională a fost săvârșită la data de 01.08.2015. Mai mult, chiar dovada eliberată privind dreptul de circulație are valabilitatea până la data de 16.07.2015.
Menționează petentul că singurele dovezi din care rezultă faptul că presupusa contravenție a fost săvârșită la data de 01.08.2015 sunt înregistrarea video și chitanța emisă de agentul constatator, în urma achitării pe loc a jumătate din cuantumul amenzii.
Apreciază petentul că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la data săvârșirii contravenției, eronată, în acest caz. În aceste circumstanțe, apreciază petentul, că actul sancționator este lovit de nulitate absolută, eroarea fiind de natură a-i produce o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal întocmit, petentul precizează că nu este vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa întrucât nu conducea cu viteza menționată.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedire este propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
Au fost depuse la dosar, în copie conformă cu originalul: cartea de identitate a petentului, procesul-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 01.08.2015 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. I., dovada CU nr._/01.07.2015, chitanța . nr._/01.08.2015 (filele nr. 5-8).
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul I.P.J. I. a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. I., fapta contravențională fiind săvârșită în loc. Popești-Leordeni, aflată în circumscripția teritorială a acestei instanțe.
Pe fondul cauzei intimatul apreciază că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001.
Din oficiu, în raport de dispozițiile art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se adresează instanței în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași.
Analizând prioritar, prin prisma dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ. excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 32 al 2 din OG 2/2001 plângerea formulată împotriva procesului –verbal, împreună cu dosarul cauzei, se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Rezultă că instanța competentă să soluționeze plângerea este judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, în speță Judecătoria Cornetu, jud. I..
Dispoziția legală menționată are caracterul unei norme de competență specială, derogatorie de la dreptul comun.
Față de caracterul absolut al normelor de competență teritorială, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declina competența soluționării prezentei plângeri în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. I., în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită fapta reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu.
Declină competența soluționării plângerii contravenționale formulată de către petentul N. O. O., cu domiciliul în București; .. 14; .; ., CNP_, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 29.06.2015 de I. I., Serviciul Rutier, în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
Red.A.I.
Tehnored.B.I.
Expl. 03/05.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2528/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1664/2015. Judecătoria... → |
|---|








