Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1878/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1878/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1878/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1878
Ședința publică de la 18.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași împotriva pârâtului S. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat consilier juridic T. A pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:
Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Cons. jur. T. A, pentru reclamantă,depune la dosar adresa nr 6676/17.06.2015 prin care își restrânge pretențiile întrucât pârâtul a achitat din debit suma de 265,58 lei și arată că în afară de înscrisurile depuse nu are alte probe de administrat.
Instanța, în baza art. 258 C. procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Cons. jur. T. A pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost restrânsă . Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 23.04.2015 sub nr._ ,reclamanta S.C. E. S.A. – Sucursala Călărași, cu sediul în Călărași, ., ., a chemat în judecată pe pârâtul S. I., domiciliat în mun. Călărași, ., ., . având CNP-_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1334,16 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 30.05._15, la plata sumei de 369,53 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între ea, în calitate de furnizor și pârâtă, în calitate de consumator, au existat relații comerciale, conform contractului nr. 4390/2/15.08.2008, în baza cărora i-a furnizat servicii de apă și canalizare, conform facturilor anexate, facturi ce cuprind atât contravaloarea serviciilor prestate, cât și majorări de întârziere.
A mai menționat că facturile sunt scadente în termen de 15 zile, iar beneficiarul serviciilor este obligat să achite contravaloarea lor în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii,în caz contrar putând fi calculate majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, respectiv 0,04% pe zi întârziere, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului principal pentru fiecare factură în parte, conform O.U.G. 88/2010.
A mai precizat că întrucât în perioada 27.09._15, pârâtul nu a achitat facturi în sumă de 1334,16 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere,conform prevederilor contractuale, în sumă de 369,53 lei, solicitând obligarea acestuia la plata debitului mai sus menționat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: copii ale facturilor neachitate ( filele 23-43), contractul încheiat între părți, situația facturilor restante la data de 17.04.2015.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat formularul de răspuns.
Instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților și a dispus citarea lor.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
La termenul din 18.06.2015 reclamanta depune la dosar adresa nr 6676/17.06.2015 prin care își restrânge pretențiile întrucât pârâtul a achitat din debit suma de265,58 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele: la data de 15.08.2008 între reclamantă și pârât, a fost încheiat contractul nr. 4390/2/, având ca obiect furnizarea de apă și servicii de canalizare.
Conform contractului încheiat între părți furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate și să aplice majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea lor.
Din facturile fiscale acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea lor (filele 23-43) instanța reține că pârâtul a beneficiat în perioada 27.09._15 de furnizarea de apă și servicii de canalizare în valoare de_,16 lei.
Cum pârâtul nu a achitat c/valoarea serviciilor furnizate la scadență, conform prevederilor contractuale, au fost calculate majorări de întârziere pentru facturile emise în perioada anterior amintită în valoare totală de 369,53 lei.
În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 15.08.2008, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin. 1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii lui.
Astfel, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este reglementat de art. 3 pct. 5 C. comercial, respectiv cele referitoare la întreprinderea de furnituri.
Întrucât în cazul obligațiilor de a da, este suficient ca reclamanta să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtei sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate, iar în speță, aceasta nu a făcut nicio probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, în acord cu disp. art. 1082 C. civil 1864, fiind prezumată astfel în culpă contractuală.
Astfel, instanța reține că acesta, deși a beneficiat de furnizarea de apă și servicii de canalizare în valoare de 1334,16 lei, nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, aceasta i-a calculat majorări de întârziere în cuantum de 369,53 lei.
Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 969-970 C. civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate, au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâtul la plata către aceasta a sumei de 1144,28 lei reprezentând c/val. servicii prestate în perioada 27.09._15, precum și la plata sumei de 293,83 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului.
Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 50 lei reprezentând c/val. taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., CUI RO16730672, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J_, cont bancar RO59RNCB_0001, împotriva pârâtului S. I. – CNP –_ domiciliat în mun. Călărași, ., ., ., așa cum a fost precizată.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1144,28 lei reprezentând servicii prestate în perioada 27.09._15, precum și la plata sumei de 293,83 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare,ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud A. N. O. Ș. E.
Red. AN
Tehnored. ȘE
exp.4/azi.24.06.2015.
| ← Evacuare. Sentința nr. 1846/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1831/2015.... → |
|---|








