Plângere contravenţională. Sentința nr. 1838/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1838/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1838/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1838/2015

Ședința publică de la 17 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE –N. L. P.

GREFIER-Ș. J.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. P.-D. în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul intimatului la data de 17.11.2014.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 17.06.2015, când

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2015 sub nr._, petentul B. P.-D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul C. S.A. - C. să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul intimatului la data de 17.11.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu i-a fost comunicat procesul-verbal atacat și nu a semnat nici un document de luare la cunoștință despre această contravenție.

A menționat că locuiește din anul 2013 la o altă adresă decât cea înscrisă în procesul-verbal.

Nu și-a întemeiat în drept plângerea formulată.

În dovedirea plângerii formulate, petentul a atașat copii de pe procesul-verbal . nr._, dovada comunicării și actul său de identitate.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare, intimatul a reluat descrierea faptei contravenționale, prevederile legale incidente și a descris procedura de constatare a faptei și întocmire a procesului-verbal.

Intimatul a arătat că petentul a fost identificat pe baza datelor furnizate de MAI – DRPCIV și că la data săvârșirii contravenției acesta figura în baza de date a acestei instituții ca proprietar al autovehiculului. A mai arătat că procesul-verbal a fost comunicat la adresa cu care petentul figura în această bază de date și în certificatul de înmatriculare.

A susținut intimatul că petentul avea obligația de a actualiza informațiile cu care figurează în această bază de date, conform art. 2 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 1501/2006, pentru ca procesul-verbal să-i fie comunicat la adresa actuală.

În drept, intimatul a invocat prevederile OG 2/2001, OG 15/2002, Legii 455/2001 și OMTI 769/2010.

În susținerea întâmpinării, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, certificatul calificat emis de CERTSIGN S.A., autorizația de control (f.12), planșa foto (f.16) și dovada comunicării procesului-verbal (f.13-15).

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține plângerea.

La termenul din 16.06.2015, având în vedere că procesul-verbal a fost comunicat la 02.12.2014 (f.14), că plângerea a fost depusă la instanță la 27.03.2015 (f.1), iar petentul nu a formulat odată cu depunerea plângerii o cerere de repunere în termen și nici nu și-a modificat cererea în acest sens până la primul termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității plângerii contravenționale și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând cu prioritate excepția tardivității invocată din oficiu, conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța reține următoarele:

Procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii . nr._ a fost dresat de un agent constatator din cadrul intimatului la data de 17.11.2014 și a fost comunicat prin serviciul poștal la data de 02.12.2014 la domiciliul cu care petentul figura în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Având în vedere faptul că mențiunile din formularul de comunicare a procesului-verbal sunt efectuate de agentul poștal pe baza aspectelor de fapt percepute direct, instanța reține că aceste mențiuni sunt conforme cu realitatea până la înscrierea în fals. Cum petentul nu a contestat aceste mențiuni, cu toate că a primit acest înscris odată cu întâmpinarea și a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere prin formularea unui răspuns la întâmpinare sau prezentându-se în fața instanței pentru a-și susține oral plângerea, instanța constată că intimatul a dovedit faptul că procesul-verbal a fost comunicat la data de 02.12.2014.

Conform mențiunii de primire a plângerii efectuată pe exemplarul depus la Judecătoria Călărași, plângerea a fost depusă la instanță la data de 27.03.2015, la mai mult de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal.

În drept, la soluționarea excepției tardivității, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform căruia „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”și pe cele ale art. 27 din același act normativ, conform căruia „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

De asemenea, instanța reține și dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 conform căruia verificarea respectării termenului de introducere a plângerii precede examinării oricărui alt aspect litigios al cauzei.

În consecință, având în vedere aceste considerente de drept și aspectele reținute la analiza situației de fapt, instanța constată că procesul-verbal a fost legal comunicat la data de 02.12.2014.

Faptul că procesul-verbal nu a fost comunicat la domiciliul actual al petentului nu afectează legalitatea comunicării, atât timp cât acest aspect nu este imputabil intimatului care a făcut demersurile necesare, ci petentului care nu a respectat disp. art. 2 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 1501/2006 care îi impuneau să comunice autorității competente schimbarea domiciliului înscris în certificatul de înmatriculare.

Împrejurarea că petentul nu a luat cunoștință de procesul-verbal în timp util pentru formularea plângerii întrucât nu locuia la adresa de comunicare ar putea fi analizată ca fiind un motiv justificat pentru repunerea în termenul de formulare a unei cereri având acest obiect, dacă în cauză ar fi întrunite celelalte condiții prev. de art. 186 C.pr.civ. Văzând dispozițiile art. 186 alin. 2 C.pr.civ., instanța constată că repunerea în termen nu se poate dispune din oficiu, ci exclusiv la cererea părții formulată odată cu plângerea contravențională.

Având în vedere motivele expuse, precum și faptul că petentul nu a invocat și dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor prev. de art. 186 C.pr.civ. (nu a formulat cererea de repunere în termen odată cu plângerea contravențională), iar termenul pentru formularea unei cereri de repunere în termen a expirat, instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării prev. de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, astfel că excepția tardivității formulării plângerii este întemeiată.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. 1, teza finală din C.pr.civ., instanța urmează să anuleze cererea având ca obiect plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat la 17.11.2014

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată din oficiu.

Anulează cererea având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat la 17.11.2014 formulată de petentul B. P.-D., CNP-_, domiciliat în Călărași, .., nr.9, jud.Călărași, în contradictoriu cu intimatul C. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, cu sediul în București, sector 6, ..401 A, CUI_, nr. Reg...01.2004.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, la 17.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. PETRONELȘERBAN J.

Red.N.L.P.

Teshnore.Ș.J.

Azi.06.07.2015, ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1838/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI