Contestaţie la executare. Sentința nr. 3345/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3345/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 3345/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CĂLĂRAȘI - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR.3345
Ședința publică din data de 30 Octombrie 2015
Completul constituit din :
Președinte - N. R. M.
Grefier - B. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași și pe intimata V. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică,au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, învederându-se instanței că,din oficiu,a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., constantă existența competenței Judecătoriei Călărași, din punct de vedere general, material și teritorial.
În temeiul art. 258 alin. 1 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisuri, aceasta fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, în temeiul art. 244 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.10.2015, sub nr._, contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata V. M. să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3642/2013 emis de J. Călărași.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 2219/20.08.2013 pronunțată de J. Călărași, rămasă definitivă, la data de 08.10.2013 prin nerecurare, intimatei i-a fost înlocuită amenda în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._/22.01.2013 emis de I.P.J. Călărași, cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă, în folosul comunității, muncă pe care intimata urma să o execute în cadrul Primăriei ..
A mai învederat contestatorul că sentința civilă menționată a rămas definitivă prin nerecurare, iar la data de 08.10.2013 s-a emis de J. Călărași, în baza acesteia, mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3642/2013.
Contestatorul a mai arătat că deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât intimata nu locuiește pe raza comunei și nici nu i se cunoaște o altă adresă .
Așadar, în conformitate cu prevederile art. 21 ind. 1 alin. 1 din OG 55/2002, contestatoarea a solicitat să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3642/2013 emis de J. Călărași, ca urmare a constatării prescrierii executării sancțiunii.
În drept, s-au invocat prev. art. 21 1 din OG 55/2002.
Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că intimata a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.01.2013 emis de I.P.J. Călărași emis de I.P.J. Călărași, cu o amendă în cuantum de 100 lei.
Prin sentința civilă nr. 2219/20.08.2013 pronunțată de J. Călărași, definitivă la data de 08.10.2013, prin neapelare, în conformitate cu disp. art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, amenda aplicată intimatei a fost înlocuită cu sancțiunea prestării unui număr de 10 ore de muncă în folosul comunității, ce urmau a se executa în cadrul Primăriei . în acest sens, la data de 07.10.2015, mandatul nr. 3642/2013.
Deși s-au făcut demersuri, mandatul nu a putut fi pus în executare, întrucât intimata nu locuiește pe raza comunei și nu se cunoaște o altă adresă a acesteia.
Având în vedere situația de fapt reținută și dispozițiile art. 211 alin. 1 din O.G. 55/2002 care prevăd că, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea, instanța apreciază că prezenta contestație la executare este întemeiată, urmând a o admite și a dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unor activități în folosul comunității nr. 3642/2013 emis de J. Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul J. Călărași în contradictoriu cu intimata V. M., domiciliată în com. D., ., CNP_.
Anulează mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 3642/2013.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la J. Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. R.-M. B. L.
Red. N.R.M../ Thred.B.L
Ex. 5/10.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1515/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 234/2015.... → |
|---|








