Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3337/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3337/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 3337/2015

Acesta nu este document finalizat

Dos. Nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3337/2015

Ședința publică din data de 30.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. C. A.

Grefier – Ș. E.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta S.C. Independența S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul N. M., având ca obiect – hotărâre care ține loc de act autentic.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30 octombrie 2015, iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 9.07.2015, sub nr._, reclamanta S.C. Independența S. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul N. M., pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 1,4978 ha teren agricol situat în extravilanul localității Independența, jud. Călărași, tarlaua 67, . nr. cadastral_.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâtul, în calitate de arendator, contractul de arendare nr. 292/14.12.2012 înregistrat la Consiliul Local al Comunei Independența sub nr. 415/19.12.2012, iar în baza art. 4.1 lit. i) din acest contract pârâtul s-a obligat să acorde reclamantei drept de preempțiune în fața altor potențiali cumpărători.

Reclamanta a mai precizat că pârâtul a depus la Primăria . vânzare înregistrată sub nr. 189/29.04.2015 privind vânzarea terenului în suprafață de 1,4978 ha la prețul de 24.000 lei și că, în termenul legal de 30 de zile, reclamanta a acceptat oferta de vânzare a terenului agricol, fiind emis și avizul final al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția pentru Agricultură a județului Călărași.

Reclamanta a învederat că i-a solicitat pârâtului, prin executorul judecătoresc, să se prezinte la notar la data de 25.06.2015, ora 11, în vederea încheierii contractului de vânzare în formă autentică, însă acesta a refuzat nejustificat să se prezinte la data stabilită, deși reclamanta a procedat și la consemnarea prețului la CEC Bank Călărași.

În drept, au fost invocate art. 4, 6, 7, 9, 10 din Legea nr. 17/2014, art. 1179-1203, 1516, 1527, 1669, 1730-1734 C.civ.

La data de 19.08.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât contractul de arendă nu este semnat de pârât, nefiindu-i opozabile obligațiile respectivului contract; în ceea ce privește oferta de vânzare a terenului, la data de 28.05.2015 s-a formulat o nouă ofertă de vânzare, la valoarea de 30.000 lei, față de creșterea prețurilor în zonă, ofertă acceptată de numitul E. A. B., pârâtul având astfel posibilitatea să vândă imobilul la prețul cel mai mare oferit.

Pârâtul a mai precizat că avizul final nr. 1950/6.06.2015 nu a fost solicitat Direcției pentru Agricultură a Județului Călărași, comunicat și nici ridicat de către vânzătorul terenului, motiv pentru care este nul absolut.

În drept, a invocat art. 205 C.proc.civ.

În cauză instanța a administrat, la cererea ambelor părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse documentele care au stat la baza înregistrării ofertei de vânzare teren nr. 189/29.04.2015.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 29.04.2015, pârâtul N. M., prin împuternicit Ș. A., a depus la Primăria . afișarea ofertei de vânzare a terenului, cerere înregistrată sub nr. 189/29.04.2015 (fila 51), prin care a solicitat, în baza dispozițiilor Legii nr. 17/2014 afișarea ofertei de vânzare a terenului în suprafață de 1,4978 ha situat în extravilanul localității Independența, identificat cu număr cadastral_, la prețul de 35.947 lei, respectiv 24.000 lei/ha.

Prin comunicarea de acceptare a ofertei nr. 252/27.05.2015 reclamanta, în calitate de arendaș, a acceptat oferta de vânzare făcută de pârât, la prețul solicitat de acesta (fila 8).

De asemenea, instanța mai reține că, prin notificarea nr. 97/17.06.2015 transmisă pârâtului prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta i-a solicitat acestuia să se prezinte la data de 25.06.2015, ora 11.00, la sediul notarului public în vederea încheierii contractului de vânzare pentru suprafața de 1,4978 ha teren agricol.

Între reclamantă, în calitate de arendaș, și pârât, în calitate de arendator, s-a încheiat la data de 14.12.2012 contractul de arendare nr. 292 (fila 6) având ca obiect suprafața de 1,5 ha situată în localitatea P., tarlaua 67, .> Instanța va înlătura susținerile pârâtului privind inexistența acestui contract de arendare, având în vedere că, prin oferta de vânzare nr. 189/29.04.2015 pârâtul, prin împuternicit, indică drept preemptor arendașul ., dacă pârâtul nu ar fi recunoscut existența contractului de arendare și a obligațiilor ce decurg din acesta, nu ar fi arătat în cererea de publicare a ofertei existența arendașului.

Conform art. 4 alin.1 din Legea nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.

De asemenea, art. 6 alin.1 din același act normativ prevede că: Prin derogare de la art. 1.730 și următoarele din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, vânzătorul înregistrează, la primăria din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul, o cerere prin care solicită afișarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, în vederea aducerii acesteia la cunoștința preemptorilor.

Instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 17/2014, în sensul că reclamanta I. S. SRL, în calitate de arendaș, și-a manifestat în scris intenția de cumpărare, a comunicat acceptarea ofertei vânzătorului și a înregistrat-o la sediul primăriei unde aceasta a fost și afișată, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Totodată, la dosar s-a depus și recipisa de consemnare nr._/1 din data de 30.06.2015 emisă de CEC Bank – Sucursala Călărași cu suma de 35.947,2 lei.

Potrivit art.1730 al.1 „în condițiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempțiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun”, iar conform art. 1849 C.civ., arendașul are drept de preempțiune cu privire la bunurile agricole arendate, care se exercită potrivit art. 1730-1739.

Instanța apreciază că acceptarea de către reclamantă a ofertei de vânzare publicată de pârâtul N. M. echivalează cu încheierea între părți a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul extravilan în suprafață de 1,4978 ha, pârâtul fiind obligat să respecte dreptul de preempțiune al reclamantei și să încheie cu aceasta contractul de vânzare-cumpărare a imobilului menționat.

Susținerile pârâtului cu privire la dreptul său de a vinde la prețul cel mai mare nu pot fi reținute de instanță, atât timp cât art. 7 din Legea nr. 17/2014 prevede condițiile în care vânzătorul poate modifica prețul din ofertă: în cazul în care, în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 6 alin. (2), un preemptor de rang inferior oferă un preț superior celui din oferta de vânzare sau celui oferit de ceilalți preemptori de rang superior lui care acceptă oferta, vânzătorul poate relua procedura, cu înregistrarea ofertei de vânzare cu acest preț, cu preemptorii de rang superior.

Or, deși un singur preemptor acceptase prima ofertă de vânzare în termenul de 30 de zile, pârâtul a făcut o nouă ofertă de vânzare, modificând prețul solicitat inițial, încălcând caracterul irevocabil al ofertei. Pârâtul avea posibilitatea să vândă imobilul la prețul cel mai mare oferit în situația în care mai mulți preemptori acceptau oferta de vânzare nr. 189/29.04.2015 și ofereau un preț mai mare decât cel solicitat.

Sunt nefondate și susținerile pârâtului privind nelegalitatea avizului final nr. 1950/6.06.2015, întrucât art. 3 alin.3 din Legea nr. 17/2014 prevede că Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil, iar pârâtul nu indică ce dispoziție legală a fost încălcată la emiterea avizului de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cum a fost vătămat de această încălcare.

Având în vedere aceste considerente instanța apreciază că acțiunea reclamantei Independența S. SRL împotriva pârâtului N. M. este întemeiată, urmând ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărător, și pârât, în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul – teren extravilan în suprafață de 1,4978 ha, situat pe raza comunei Independența, jud. Călărași, în tarlaua 67, . cartea funciară nr._ a localității Independența, pentru prețul de 35.947 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., având J_ și CUI RO17840649, cu sediul în comuna A. O., .. Călărași, împotriva pârâtului N. M., CNP_, domiciliat în sat Vișinii, ., ..

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărător, și pârât, în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul – teren extravilan în suprafață de 1,4978 ha, situat pe raza comunei Independența, jud. Călărași, în tarlaua 67, . cartea funciară nr._ a localității Independența, pentru prețul de 35.947 lei, achitat integral la data de 30.06.2015 cu recipisa de consemnare CEC Bank - Sucursala Călărași nr._/1/30.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, 30.10.2015.

Președinte, Grefier,

T. C. A. Ș. E.

Red. TCA/Dact ȘE/Exemp. 4/24.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3337/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI