Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3741/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3741/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 3741/2015

ROMÂNIA

JUDECATORIA CĂLĂRAȘI- JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3741

Ședința publică din data de 7 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – S. O.

GREFIER - V. N.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către reclamanta P. comunei D.- prin primar în contradictoriu cu pârâtul Z. V. având ca obiect înlocuirea amendă muncă.

La apelul nominal, au lipsă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: - pricina are ca obiect înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității; - stadiul procesului: cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării; în cauză a fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, prevăzut de art. 420 alin. (1) C.pr.civ.; - procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării/cererii de perimare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, reclamanta P. D., prin primar, a chemat în judecată pe pârâtul Z. V. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună înlocuirea amnezii contravenționale cu muncă în folosul comunității.

În drept, reclamanta si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 39 al 1 pct.1 din Legea 352/2006.

La data de 04.05.2015 cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 al 1 pct. 2 N.c.p.c., pentru lipsa nejustificată a părților.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.

Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 04.05.2015 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta P. D. cu sediul în . în contradictoriu cu pârâtul Z. V., domiciliat în ..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică azi,07.12.2015.

P., GREFIER,

S. O. V. N.

Red. S.O.

Dact V.N.

Exemp. 4/28.12 .2015

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3741/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI