Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1516/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1516/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 19900/300/2014
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1516
Ședința publică din data de 20.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. O.
Grefier – G. V.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A. prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal nr._ din 07.12.2010 intimatei C. JENIȚA, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, învederându-se faptul că petenta nu și-a exprimat poziția procesuală față de excepția lipsei calității procesual active a petentei R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A., după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesual active a petentei.
INSTANȚ A
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin adresa nr._/28.08.2014, petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A., cu sediul în București, .. 1, sector 1, CUI_, a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, aplicată intimatei C. JENIȚA, CNP_, domiciliată în ., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 02.04.2015 sub nr._ .
În motivarea cererii petenta precizează că, întrucât procesul verbal nr._ din 07.12.2010 nu a fost contestat, a fost înaintat spre executare silită către Primăria comunei D., jud. Călărași.
Având în vedere că executarea silită a intimatei nu a fost posibilă, Primăria comunei D., jud. Călărași, a procedat la declararea stării de insolvabilitate pe numele intimatei și a înaintat dosarul petentei în vederea sesizării instanței competente în scopul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Prin sentința civilă nr. 937/28.01.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei Judecătoriei Călărași unde a fost primită la data de 02.04.2015.
Intimata nu a formulat întâmpinare și, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
În cauză, s-a efectuat referatul de anchetă socială nr. 7929/17.04.2015 de către Primăria comunei D..
Instanța, din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A.
Analizând actele dosarului în soluționarea excepției lipsei calității procesual active a petentei R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A., instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată),în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Potrivit art.32 C.p.c., o condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam). Calitatea procesuală conform art.36 C.p.c. presupune identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Din art.9 alin.3 C.p.c. reiese că exercitarea acțiunii având ca obiect înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, se face de către organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul.
Or, în cauză instanța de judecată a fost sesizată de către R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A. și nu de . – unitatea administrativ-teritorială, în a cărui rază teritorială domiciliază contravenienta C. Jenița..
Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția lipsei calității procesual active a petentei R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A și pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A., în contradictoriu cu intimata C. JENIȚA
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesual active a petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A. și pe cale de consecință:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată petenta R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT BUCUREȘTI – R.A. cu sediul în București, .. 1, sector 1, în contradictoriu cu intimata C. JENIȚA, domiciliată în ., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică, azi 20.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. V. V. G.
Red. O.V.
Tehnored. V.G.
Expl. 5/ 18.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1550/2015.... | Sechestru asigurător. Sentința nr. 1418/2015. Judecătoria... → |
|---|








