Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1429/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1429/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 1429/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1429
Ședința publică de la 12 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – N. L.-P.
GREFIER - Ș. J.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de creditoarea . de SMDA INSOLVENCY SPRL, împotriva debitorului I. V., având ca obiect emitere ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:
Instanța, având în vedere faptul că se solicită emiterea ordonanței de plată pentru obligații rezultate din facturi scadente începând cu 04.07.2011, precum și disp. art. art. 201 din Legea 71/2011 și art. 3 și art. 12 din Decretul 167/1958, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 1/2014 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, invocă din oficiu și pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune pentru obligațiile de plată scadente înainte de 04.07.2011, urmând să se pronunțe prin hotărâre asupra acestei excepții.
Pe fondul cauzei, în baza art. 258 C.pr.civ., admite proba cu înscrisurile propusă de creditoare și analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015, sub nr._, creditoarea S.C. U. S.A a chemat în judecată pe debitorul C. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească termen de plată și să fie somat debitorul să plătească suma totală de 1.324,91 lei, compusă din 1073,36 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și suma de 251,55 lei, penalități de întârziere calculate conform contractului, precum și la plata în continuare a penalităților de întârziere.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 23.11.2007 a încheiat cu debitorul contractul pentru furnizarea de servicii publice de salubrizare pentru agenți economici înregistrat sub nr.1390, pentru Punctul de lucru din loc. Călărași, cu sediul în Călărași, ..1.
Creditoarea mai arată că în baza clauzelor contractuale, a prestat debitorului servicii de salubritate pentru care a emis facturi fiscale evidențiate și comunicate, iar conform art. 3 (2) din contract, a calculat penalități «egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen».
A susținut că creanța invocată este certă, lichidă și exigibilă potrivit art. 662 (2) C., în sensul că este certă când existența ei rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, potrivit alin. (3), creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit alin. (4), creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
De asemenea, a susținut că întrucât există un contract asumat de către cele două părți, acesta constituie dovada raportului juridic, precum și a existenței creanței în conținutul acestui raport, astfel încât facturile emise în temeiul contractului menționat susțin proba certitudinii creanței. A mai arătat că același contract de prestări servicii semnat și parafat de ambele părți și facturile emise pentru perioada 15.10._14, necontestate de către debitor sub aspectul sumelor de plată și al scadenței înscrise pe acestea, face dovada îndeplinirii caracterelor cert, lichid și exigibil al creanței, urmând ca debitoarea să facă dovada îndeplinirii obligației contractuale de plată a contravalorii facturilor emise.
În drept: prevederile art. 1013 și următoarele din C..
În dovedirea cererii sale, creditoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie: decizia nr.158/20.01.2015, încheierea de ședință din 30 oct. 2014 pronunțată de Tribunalul V., decizia nr.4672 din 22.10.2013, încheierea din 03.10.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentința civilă nr.3273/2012 pronunțată de Tribunalul V., contractul încheiat între părți nr.1390/23.11.2007 (f.18-22), fișă client (f.21), somație emisă conform art. 1014 C.pr.civ. (f.23-24) și dovadă comunicare (f.24), fișă calul penalități (f.25), facturi (f.26-57).
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
Pârâtul debitor, legal citată cu mențiunile prev. de art. 358 C.pr.civ. și 1018 alin. 3 C.pr.civ., nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată stabilit în cauză. Procedura de comunicare și citare s-a realizat prin depunerea la cutia poștală.
La termenul din 12.05.2015, instanța, pe baza datei scadenței facturilor, a datei introducerii cererii și a dispozițiilor Decretului 167/1958 aplicabile în cauză față de data scadenței facturii, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al creditoarei pentru recuperarea valorii facturilor scadente înainte de data de 04.07.2011 și a accesoriilor (penalități la aceste valori).
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune al creditoarei de a solicita obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor scadente înainte de 01.10.2011, conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
Raportul juridic dedus judecății se desfășoară în temeiul contractului nr. 1390/23.11.2007.
Facturile scadente în perioada 15.10.2010 – 04.07.2011 au fost emise în executarea acestui contract pentru serviciile prestate de reclamantă în lunile septembrie 2010 – mai 2011 și au ajuns la scadență înainte de data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod civil.
Cererea de față a fost depusă la oficiul poștal la data de 30.03.2015.
La soluționarea excepției prescripției, instanța va avea în vedere faptul că obiectul contractului îl constituie prestarea continuă a unor servicii de colectare a gunoiului și perceperea lunară a taxelor și tarifelor aferente acestor servicii, astfel încât legea aplicabilă contractului este dreptul comun în materie, respectiv Codul civil.
Având în vedere că respectivele servicii au fost prestate în baza contractului în anii 2010-2011, înainte de . Codului civil actual, în conformitate cu prevederile art. 201 din Legea 71/2011, „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.” Astfel, spre deosebire de sistemul instituit de Codul civil actual, conform reglementării prescripției în sistemul Codului civil 1864 și al Decretului 167/1958, prescripția era o instituție de ordine publică care intervenea de drept, iar partea în favoarea căreia se împlinea termenul de prescripție nu putea renunța la prescripție decât, eventual, prin novarea obligației naturale rămase în urma împlinirii prescripției. De asemenea, conform vechii reglementări, instanța era obligată să invoce din oficiu prescripția, pe cale de excepție, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 1/2014 pronunțată în recurs în interesul legii.
Întrucât dreptul la perceperea contravalorii serviciilor de colectare a gunoiului invocat de reclamant are natura unui drept de creanță, regulile și termenele aplicabile prescripției în cauza de față sunt cele cuprinse în Decretul 167/1958, care în art. 3 stabilește că termenul general de prescripție este de 3 ani, iar pentru situația unor contracte cu executare succesivă precum cel dedus judecății în cauza de față, în art. 12 din același act normativ se prevede că „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.”
Astfel, deoarece potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție pentru plata de către debitoare a valorii facturilor menționate anterior a început să curgă la data scadenței fiecărei facturi, dată la care s-a născut dreptul creditoarei de a cere executarea obligației, rezultă că la 3 ani de la scadență termenul de prescripție s-a împlinit pentru executarea creanțelor reprezentate de valorile menționate în facturi și penalitățile la aceste valori calculate conform contractului.
Față de motivele expuse, instanța urmează să admită excepția prescripției în privința sumelor rezultate din facturile scadente în perioada 15.10.2010 – 04.07.2011 și a penalităților calculate la valoarea acestor facturi și să respingă ca efect al intervenirii prescripției extinctive cererea de emitere a ordonanței de plată în privința acestor sume.
Întrucât a admis excepția prescripției pentru o parte dintre facturile invocate, instanța urmează să se pronunțe pe fondul cauzei asupra sumelor din celelalte facturi invocate și a penalităților contractuale la aceste sume.
Analizând fondul cauzei pe baza probelor administrate și a poziției procesuale a părților, instanța reține următoarele:
Între creditoare, în calitate de prestator și debitoare, în calitate de consumator, a fost încheiat la data de 21.11.2007 Contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru asociații de proprietari/locatari nr. 860, prin care creditoarea s-a angajat să presteze către debitoare servicii publice de salubrizare pentru un număr de 4 persoane. Contractul a fost însușit prin semnare de către ambele părți.
Referitor la plata serviciilor furnizate, conform art. 3 pct. 1 și 2 din contract, creditoarea avea dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor, corespunzător tarifului aprobat de autoritățile administrației publice locale, determinat în conformitate cu normele metodologice elaborate și aprobate de A.N.R.S.C. și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare în cazul neachitării facturilor la termen.
Corelativ, debitoarea avea obligația, conform art. 6 pct. 2, să achite la termenele stabilite obligațiile de plată, în conformitate cu prevederile contractului de prestare a activității de colectare a deșeurilor.
Conform art. 9 pct. 1 și 2 din contract, facturarea se face lunar, în baza prețurilor și tarifelor aprobate și a cantităților efective determinate sau estimate, iar factura trebuia să cuprindă elementele de identificare ale fiecărui utilizator, cantitățile facturate, prețul/tariful aplicat, inclusiv baza legală.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 10 pct. 1, teza II din contract, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturii, data predării facturii, în cazul în care este transmisă prin delegat, iar conform art. 15 pct. 4, refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator urma a fi comunicat acestuia în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Data scadenței trebuia să fie înscrisă în factură.
În conformitate cu prevederile contractuale, creditoarea a emis facturi către debitoare pentru serviciile prestate.
Pentru niciuna dintre facturi, creditoarea nu a făcut dovada comunicării către debitor, fie prin semnare pe unul din exemplarele facturii, fie în alt mod prevăzut de lege sau de convenția părților.
De asemenea, nu există dovada comunicării debitului prin intermediul somației prev. de art. 1014 C.pr.civ., întrucât din menținea „EXPIRAT TERMENUL DE PĂSTRARE” existentă în dovada de comunicare rezultă că înscrisul a fost returnat creditoarei fără a fi înmânat debitoarei.
În concluzie, din înscrisurile depuse de creditoare la dosarul cauzei nu rezultă cu certitudine că creditoarea ar fi adus la cunoștința debitoarei cuantumul creanței constând în contravaloarea serviciilor prestate.
Întrucât procedura de citare a debitoarei în cauza de față a fost îndeplinită prin afișare, nu se poate considera că pe această cale debitoarea a luat cunoștință de cuantumul creanțelor invocate de creditoare.
Având în vedere clauzele contractuale menționate anterior, instanța constată că debitul rezultat din fiecare factură pe baza cantităților efective de deșeuri ridicate și a prețurilor practicate nu putea stabilit doar prin cunoașterea clauzelor contractului, fiind necesar ca cel puțin aceste elemente să fie comunicate debitoarei.
Astfel, pentru ca debitoarea să-și însușească expres sau tacit cuantumul creanței reprezentate de valoarea fiecărei facturi emise de creditoare, era necesar ca creditoarea să-i comunice aceste facturi sau să-i aducă la cunoștință valoarea acestora pe altă cale.
În concluzie, instanța constată că, nefăcându-se dovada faptului că debitoarea a cunoscut valoarea creanțelor, nu se poate reține faptul că aceasta și-a însușit tacit facturile emise de creditoare prin necontestarea valorii acestora. De asemenea, instanța constată că creditoarea nu a făcut dovada însușirii exprese a acestor facturi, fie prin semnare pe un exemplar al facturii, fie prin înscris separat.
În drept, instanța va examina prezenta cauză prin raportare la prevederile art. 1013 (actual 1014 ca urmare a renumerotării) și urm. din C.pr.civ., care reglementează procedura specială a ordonanței de plată.
Cu titlu preliminar, instanța reține că procedura ordonanței de plată (prin care au fost unificate procedurile speciale ale ordonanței de plată și somației de plată existente în reglementarea anterioară actualului cod de procedură civilă) a fost instituită în scopul de a asigura o cale procedurală rapidă pentru satisfacerea unor creanțe certe, lichide și exigibile constând în plata unor sume de bani care sunt necontestate și necontestabile de către debitor. Întrucât această procedură este una specială, destinată unor situații limitate, regulile derogatorii de la dreptul comun aplicabile trebuie interpretate strict, pentru a nu extinde aplicarea lor la situații juridice neavute în vedere de legiuitor la instituirea procedurii.
Potrivit art. 1013 alin. 1 (actual 1014 ca urmare a renumerotării) C.pr.civ., „Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”
Textul legal stabilește două condiții de admisibilitate a ordonanței de plată, una privitoare la raportul juridic obligațional, care privește existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, și a doua cu caracter formal, și anume ca respectiva creanță să fie constatată printr-un înscris care să fie însușit de debitor în condițiile prevăzute de lege.
Cerințele speciale de admisibilitate ale procedurii somației de plată trebuie întrunite în mod cumulativ.
Conform art. 1020 C.pr.civ., caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se determină exclusiv pe baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților în fața instanței, nefiind permis un alt mijloc de probă în această procedură.
Având în vedere aspectele reținute la descrierea situației de fapt, precum și faptul că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în fața instanței pentru a da explicații sau lămuriri, instanța constată că în cauza de față creditoarea nu a făcut proba faptului că debitoarea are cunoștință de existența sau cuantumul datoriei, și cu atât mai puțin a recunoașterii acesteia prin înscris însușit expres sau tacit de debitor, astfel cum cere procedura specială a ordonanței de plată.
Întrucât, astfel cum s-a menționat anterior, este imposibil să se calculeze valoarea creanței invocate de creditoare doar pe baza prevederilor contractuale, iar creditoarea nu a adus nicio dovadă cu privire la existența unui înscris însușit de debitor care să cuprindă celelalte elemente de calcul (cantitatea și prețul), instanța constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale ale procedurii speciale a ordonanței de plată, respectiv aceea ca creanța invocată de reclamanta creditoare, astfel cum rezultă din înscrisurile însușite de pârâta debitoare, să fie lichidă.
Având în vedere faptul că nu există dovada comunicării citației direct către debitor, ci doar a îndeplinirii procedurii de citare prin afișare, ceea ce constituie o ficțiune a legii pentru îndeplinirea condițiilor procedurale de judecare a cauzei, dar nu conferă certitudinea că debitorul are cunoștință de pretențiile creditoarei, în cauză nu se poate face aplicarea disp. art. 1018 alin. 3 C.pr.civ., pentru a se considera nedepunerea întâmpinării drept o recunoaștere deplină a pretențiilor creditoarei.
Față de motivele expuse pe fondul cauzei, instanța urmează a respinge cererea creditoarei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu pentru pretențiile rezultate din facturile scadente în perioada 15.10.2010 – 04.07.2011.
Respinge cererea având ca obiect emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. U. S.A. reprezentată de SMDA INSOLVENCY SPRL, cu sediul social în București, ., nr. ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București J_, CUI_, atribut fiscal-RO, cont bancar IBAN nr. RO25FNNBOO_ROO1, împotriva debitoarei I. V., CNP-_, domiciliată în Călărași, ., jud.Călărași, ca efect al intervenirii prescripției extinctive pentru pretențiile rezultate din facturile scadente în perioada 15.10.2010 – 04.07.2011 și ca neîntemeiată pentru pretențiile rezultate din celelalte facturi.
Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței.
Cererea se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L. P. Ș. J.
Red. N.L.P.
Tehnored.Ș.J.
Ex.5/25.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1318/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
