Plângere contravenţională. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1318/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1318/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚ CIVILĂ Nr. 1318

Ședința publică de la 05.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător M. S.

Grefier - V. O.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind plângerea contravențională formulată de petentul D. V. V. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N. România S.A., împotriva procesului verbal de contravenție . 15 nr._/13.01.2015, dresat de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 Noul Cod de procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, precum și faptul că în cauză au fost depuse relațiile solicitate de instanță, intimatei filele (41-43 din dosar). De asemenea, se mai învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de către intimată, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă instanța ia act de probele propuse de părți și analizează admisibilitatea administrătii lor.

Instanța în conformitate dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă rap. la art. 258, art. 260 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri atât pentru petent cât și pentru intimată, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, ia act că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat în cauză, apreciază cauza în stare de judecată, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile reține cauza spre soluționare și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:.

I N S T A NȚ A:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28.01.2015 sub nr. _ , petentul D. V. V., CNP -_ domiciliat în mun. Călărași, ., ., jud. Călărași în contradictoriu cu intimata CNADNR - SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/13.01.2015 întocmit de C.N.A.D.N.R. București, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea acestuia.

În motivarea plângerii petentul arată că la data de 04.09.2014, ora 13,55 pe DN 1B km 24-785m Albești, jud. Prahova autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Menționează însă că autoturismul a fost vândut cu act de vânzare cumpărare la data de 10.05.2011, dată de când a fost scos din evidențele fiscale ale Primăriei ..

Mai arată că a înmânat un exemplar de pe actul de vânzare cumpărare noului proprietar, însă acesta nu s-a prezentat la sediul poliției pentru a-l înmatricula.

In dovedirea plângerii solicită proba cu înscrisuri, fiind atașate la dosar la file 4-10 din dosar.

Plângerea nu este motivată în drept.

În baza dispozițiilor art. 201 C.p.civ la data de 30.01.2015 s-a dispus comunicarea cererii si înscrisurilor către intimată, cu obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare.

La data de 13.02.2015 intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării intimata a arătat că la data de 04.09.2014, pe DN1B km 24+785, pe raza localității Albești, jud. Prahova, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului V. V. D., cu sediul în jud. Călărași, com. Jegălia, . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care la data de 13.01.2015, a fost întocmit procesul verbal de contravenție . 15, nr._ de C.N.A.D.N.R. prin subunitatea acesteia C.S.T.R-I.- CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România începând cu data de 1 iulie 2002, a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România,aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin 2 și 3 din OG 15/2002 în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat în baza de date furnizate MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor. De asemenea procesul verbal conține mențiunea expresă că a fost generat si semnat electronic de către agentul constatator M. V., cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.

În drept: OG 2/2001, OG 15/2002, Lg. 455/2001, Ordinul MTI 769/2010.

In susținerea întâmpinării intimata a propus proba cu înscrisuri fiind atașate la dosar la filele 16-17 din dosar.

Intimata a solicitat judecarea cauzei si în lipsă.

La data de 18.02.2015 instanța a dispus comunicarea întâmpinării către petent, conform adresei de la fila 18, iar la data de 05.03.2015 petentul a formulat răspuns la întâmpinare, aflat la fila 20 - 21 din dosar.

Prin rezoluția judecătorului din data de 05.03.2015 s-a dispus fixarea primului termen de judecată, cu citarea părților la data de 07.04.2015.

În ședința publică din data de 07.04.2015, instanța a constatat că la dosar nu există dovada comunicării procesului verbal de contravenție, motiv pentru care a dispus efectuarea unei adrese către intimată pentru a comunica modalitatea în care s-a făcut comunicarea către petent a procesului verbal . 15, nr._/13.01.2015.

La data de 27.04.2015 au fost depuse relațiile solicitate de instanță, intimatei CNADNR - Cestrin.

În ședința publică din 05.05.2015 instanța în conformitate dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă rap. la art. 258, art. 260 Cod procedură civilă, a încuviințat probele propuse de părți în următoarea modalitate: pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru intimat a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt: prin procesul verbal de contravenție . 15, nr._ dresat la data de 13.01.2015 de intimata C.N.A.D.N.R. București, petentul D. V. V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru contravenția prevăzută de art.8 al.1 din OG 15/2002, respectiv pentru faptul că la data de 04.09.2014, pe DN1B km 24+785, pe raza localității Albești, jud. Prahova, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului V. V. D., cu domiciliul în jud. Călărași, . surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care la data de 13.01.2015, a fost întocmit procesul verbal de contravenție . 15, nr._ de C.N.A.D.N.R. prin subunitatea acesteia C.S.T.R-I.- CESTRIN.

Având în vedere faptul că în data de 16.02.2015 prin Decizia nr. 6/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, motivat în data de 25.03.2015, statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”, va admite cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale, va admite plângerea contravențională formulată de petent și va dispune anularea procesului verbal mai sus menționat.

Astfel, s-a reținut din examinarea dispozițiilor art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455/2001 rezultă că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.

Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, fapt enunțat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001, potrivit căruia "Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în forma electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice".

În plus, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, republicată, "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".

Or, procesul-verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ, deci act de drept public, nefiind un înscris sub semnătură privată.

Mai mult, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că prevederile ordonanței nu se referă la semnarea electronică a proceselor-verbale contravenționale de către agenții constatatori.

Nicio dispoziție a Legii nr. 455/2001 nu reglementează posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției sau unui alt înscris autentic, iar din ansamblul dispozițiilor legii se desprinde concluzia că aceasta este aplicabilă numai raporturilor juridice de drept privat.

În aceste condiții, dispozițiile Legii nr. 455/2001 nu sunt incidente în materia contravențiilor sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

Cât privește contravenția prevăzută de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, constând în fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care poate fi constatată și prin mijloace tehnice omologate, acestora le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, act normativ care, prin dispozițiile art. 17, obligă la semnarea proceselor-verbale contravenționale, sub sancțiunea nulității absolute.

Or, procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților, nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie prin intermediul serviciilor poștale, astfel încât nu se poate susține că aceste înscrisuri purtând semnătura electronică a agentului constatator ar îndeplini condițiile de legalitate instituite, sub sancțiunea nulității absolute, prin dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Față de această situație, se apreciază că, odată ce informațiile sunt create și certificate prin semnătură electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic, astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienți.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. V. V., CNP -_ domiciliat în mun. Călărași, ., ., . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata C.N.A.D.R. S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, la data de 13.01.2015.

Dispune anularea procesului verbal mai sus menționat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi 05.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUD. S. M. V. O.

Red.SM

Tehnored.VO

Ex.5/05.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1318/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI