Plângere contravenţională. Sentința nr. 2342/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2342/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 2342/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2342
Ședința publică de la 25 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier G. V.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta C. G. T. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 21.04.2015 și în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța având în vedere că în plângerea contravențională formulată proba testimonială a fost solicitată generic prin neindicarea numelui și prenumelui martorilor, ceea ce echivalează cu lipsa acestora, în temeiul art.254 alin.1 C.p.c. constată petenta decăzută din proba testimonială.
Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisuri solicitată de către părți, o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează ca atare, în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, că intimata a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra prezentei cauze civile:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, petenta C. G. T., domiciliată în ., ., județul Călărași, legitimată cu C.I. . nr._, CNP_, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași - Biroul Rutier, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.05.2015 de către agentul constatator C. E. din cadrul I.P.J. Călărași - Biroul Rutier, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 145 alin.1 lit.h din H.G. 1391/2006 R cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 100 alin.3 lit. d din OUG 195/2002/R,
În motivarea plângerii, petenta arată că în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ prin localitate, din direcția 5 Călărași către Volna, a fost oprită pentru control de către un echipaj de poliție care i-a comunicat că la intersecția dintre . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii prin loc special amenajat.
Petenta mai arată că a circulat regulamentar și că a acordat prioritate, după caz, pietonilor angajați în traversarea străzii, iar acuzația agentului de poliție este
nefondată .
Astfel, petenta invocă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, deoarece în momentul în care a fost oprită în trafic, cunoscând legislația în materie, am solicitat agentului constatator să îi prezinte materialele doveditoare, dar a fost refuzată, motivat de faptul că nu este în măsura să verifice aceste lucruri.
Deși a adus la cunoștință agentului constatator acest lucru și a solicitat să îi fie arătată fotografia care să ateste cele consemnate în procesul verbal, petenta arată că a fost tratată cu indiferență de către acesta.
Petenta invocă nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție, întrucât potrivit art. 16 alin. 6 din O.G.R. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, procesul verbal de contravenție trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu o . mențiuni, in caz contrar acesta este lipsit de efectele sale
firești, în sensul că “procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și
instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de
identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale
contravenientului descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și
locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot
servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;
indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare
producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de
ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta
prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea”.
În temeiul acestei prevederi legale, petenta precizează că din conținutul procesului verbal de contravenție lipsesc datele de identificare privitoare la ocupația și locul de munca ale contravenientului, date prevăzute a fi menționate
obligatoriu de către agentul constatator.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin.7 din O.G. nr. 2/2001, la rubrica obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare a făcut referire la faptul că nu se pune problema să nu fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii prin loc special amenajat, dar acestea nu au fost consemnate, ci din contra s-a menționat că nu are obiecțiuni de formulat, profitându-se de lipsa ei de experiență în astfel de situații.
Față de modul de întocmire a procesului verbal de contravenție, în conformitate cu disp. art. 17 din O.G. nr. 2/2001 invocă nulitatea absolută a
procesului verbal de contravenție.
În fapt, procesul verbal de contravenție are un evident caracter șicanatoriu
deoarece a încercat să arate agentului constatator faptul că nu a procedat corect,
astfel încât consideră că procesul verbal a fost întocmit dintr-un exces de zel.
Petenta apreciază că deplasarea s-a făcut în condiții legale, că în momentul în care a fost oprit circula cu viteza legală în localitate și că nu au existat persoane angajate în traversarea străzii, lucru care poate fi confirmat și de persoanele care se aflau în mașină la momentul respectiv, motiv pentru care nu se impunea sancționarea sa.
Față de acest considerente, petenta solicită ca în temeiul art. 11 alin. l din
O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravenției să se constate nul procesul verbal de contravenție, deplasarea fiind făcută în condiții de legalitate.
Având în vedere împrejurările faptei, precum și a faptului că nu a mai fost
sancționată, solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție și a punctelor cu care a fost sancționată, cu exonerarea de la plata amenzii contravenționale, precum și anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere.
În dovedirea acțiunii, petenta a depus copia certificată a procesului verbal . nr._/l5.05.2015 și a C.I. .
În conformitate cu dispozițiile art. 206 C.proc.civ., s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, aceasta fiind sancționată contravențional pentru fapta de a nu fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în mod regulamentar în traversare.
Apreciază intimatul că procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 3 lit. b, sancțiunea principală a amenzii atrăgând, în mod corelativ și sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile.
Consideră intimatul că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.
În susținerea întâmpinării este propusă proba cu înscrisuri, fiind atașat cazierul contravențional al petentei.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
Se solicită de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.
În conformitate cu dispozițiile art. 206 alin.1 C.proc.civ. întâmpinarea a fost comunicată petentei, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea respectivei comunicări.
Întrucât petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare, s-a fixat primul termen de judecată la data de 25.08.2015, cu citarea părților.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Verificând, prioritar, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută, ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România – Hotărârea din 04.10.2007).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că fapta constatată personal de agentul constatator, este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța consideră că situația de fapt reținută de către agentul constatator corespunde realității.
Instanța, având în vedere că în plângerea contravențională formulată proba testimonială a fost solicitată generic prin neindicarea numelui și prenumelui martorilor, ceea ce echivalează cu lipsa acestora, în temeiul art.254 alin.1 C.p.c. a constatat petenta decăzută din proba testimonială.
Prin urmare, simpla negare a petentei, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului, nu este suficientă, atât timp cât, nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Referitor la lipa eventualelor obiecțiuni din cuprinsul procesului-verbal, la nemenționarea ocupației și locului de muncă al contravenientei, instanța reține că acestea ar atrage eventual nulitatea relativă a procesului-verbal, în condițiile unei vătămări ce nu ar putea fi remediată într-o altă manieră, dar petenta nu a precizat care ar fi respectiva vătămare.
Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 34 din OG 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. G. T. împotriva procesului-verbal . procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, dresat de intimatul I.P.J. CĂLĂRAȘI la data de 15.05.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. G. T., domiciliată în ., ., județul Călărași,împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, dresat de intimatul I.P.J. CĂLĂRAȘI la data de 15.05.2015.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică de la 25.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. V. G.
Red. A.I.
Tehnored. V.G.
Expl. 5/ 10 .09.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2375/2015.... → |
|---|








