Plângere contravenţională. Sentința nr. 3046/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3046/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 3046/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 3046/2015

Ședința publică din 09.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A. T.

Grefier E. Ș.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul P. V., în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, împotriva procesului verbal ., nr._.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat: petentul, personal asistat de av. N. S. conform delegației avocațiale . nr._ și martorul, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apărătorul petentului, având cuvântul, precizează că are martorul prezent.

Conform art. 321 N.c.p.c instanța procedează la audierea martorului prezent, sub prestare de jurământ, declarația dată fiind consemnată în proces verbal ce s-a atașat la dosar.

Apărătorul petentului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.

În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale și anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce întrucât au dovedit că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, care a fost aplicată de un agent de la postul de poliție Unirea, fără ca acesta să aibă competență teritorială în . vedere cazierul bogat al petentului, ar fi fost absurd să depășească o mașină de poliție într-o zonă cu depășirea interzisă. P. și că poliția dispus în mod nelegal reținerea permisului, în condițiile în care ar fi trebuit să dispună suspendarea dreptului de a conduce.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 11.06.2015, sub nr._, contestatorul P. V. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ încheiat de intimata I. Călărași la data de 29.05.2015.

În motivare petentul a arătat, în esență, că la data sancționării a fost oprit de un echipaj de poliție pe care îl depășise după terminarea marcajului longitudinal continuu și care circula foarte încet.

Contestatorul a mai precizat că nu se face vinovat de contravenția reținută, acesta fiind motivul pentru care a refuzat semnarea procesului-verbal, întrucât depășirea a realizat-o în condiții regulamentare și de siguranță.

În drept a fost indicat art. 31 din OG nr. 2/2001.

La cerere au fost anexate, în copie, carte de identitate și procesul-verbal contestat.

La data de 26.06.2015 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea sancțiunilor aplicate, cu motivarea că actul contestat îndeplinește condițiile de fond prevăzute de lege, învederând că fapta nu a fost înregistrată cu aparatul radar.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea martorului propus de petent - Ș. C..

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/29.05.2015 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 487,5 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 120 al.1 lit.i din HG 1391/2006, reținându-se că la aceeași dată, în timp ce conducea auto marca L. cu nr_ din direcția Fetești către Călărași, a efectuat manevra de depășire a mai multor autoturisme încălcând marcajul continuu simplu ce desparte sensurile de mers, cu toate că în spatele acestuia rula autospeciala MAI_, iar la pornirea semnalelor luminoase acesta și-a continuat deplasarea.

Prin același proces-verbal s-a reținut și permisul de conducere al petentului.

La rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat: „nu este de acord și refuză semnarea procesului-verbal de contravenție. Martorii identificați nu au dorit semnarea procesului-verbal”

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Prin proces echitabil trebuie înțeleasă o procedură în cadrul căreia contestatorul să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Din declarația martorului Ș. C. audiat în cauză, care se afla cu petentul în autoturism la momentul sancționării, instanța reține că petentul a efectuat manevra de depășire au unui autoturism de poliție în condițiile în care marcajul longitudinal era discontinuu, iar martorul nu a observat vreun indicator care să interzică depășirea în zonă.

Având în vedere că procesul verbal nu este susținut de niciun alt mijloc de probă, instanța constată că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde realității, din probatoriul administrat reieșind faptul că petentul nu a nesocotit dispozițiile legale privind depășirea.

Față de cele expuse, nu poate fi reținută în sarcina petentului contravenția prevăzută de art. 120 al.1 lit.i din HG 1391/2006, în condițiile în care martorul a relatat că în locul depășirii marcajul longitudinal era discontinuu.

În consecință, temeinicia actului de sancționare a fost infirmată în cursul dezbaterilor astfel încât nu poate fi atrasă răspunderea contravențională a petentului, care raportat la principiul legalitățiidedus din art.1 și 5 din O.G. nr.2/2001, trebuie dovedită în mod temeinic, printr-un proces-verbal care să cuprindă împrejurări ce corespund realității obiective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul P. V., CNP_, domiciliat în Călărași, ..3, ., ., în contradictoriu cu intimata I. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași.

Anulează procesul-verbal . nr._ încheiat de intimată în data de 29.05.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, 09.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. C. A. Ș. E.

Red. TCA

Dact. ȘE/5 ex. 28.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3046/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI