Plângere contravenţională. Sentința nr. 3066/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3066/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 3066/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3066/2015
Ședința publică de la 13 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE-N. L. P.
GREFIER-Ș. J.
Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petentul Ș. I., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.05.2015, întocmit de intimatul I.P.J.CĂLĂRAȘI-BIROUL RUTIER.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petent av.N. S., în temeiul împuternicirii avocațiale nr.318/2015 și martora din acte N. F.-C., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei, după care:
Conform art.321 C.pr.civ. instanța procedează la audierea martorei din acte N. F.-C., declarația dată fiind tehnoredactată și atașată la fila 34 din dosar.
La interpelarea instanței, av.N. S., pentru petent, precizează că nu mai are alte probe de administrat în cauză.
Conform art. 244 și 392 C.pr.civ. socotindu-se lămurită, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Av.N. S., pentru petent, lasă la aprecierea instanței pronunțarea hotărârii față de probele administrate în cauză.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept instanța, conform art. 394 C.pr.civ., dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015 sub nr._, petentul Ș. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 03.05.2015. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea constând în avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 03.05.2015, în jurul orei 19.00 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. Călărași, iar la intersecția cu . a întâlnit indicatorul „OPRIRE” a oprit, s-a asigurat, a acordat prioritate autoturismului cu nr. de înmatriculare_, i-a acordat prioritate și apoi și-a continuat deplasarea.
A mai arătat că a fost oprit ulterior de un echipaj al poliției rutiere care l-a sancționat pe motiv că nu ar fi acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .
În drept a invocat dispozițiile art. 31 din OG 2/2001.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martora menționată în procesul-verbal. A atașat la cerere copii certificate de pe exemplarul 2 al procesului-verbal atacat, cartea sa de identitate și dovada de circulație . nr._.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal întocmit.
În motivarea întâmpinării, intimatul reluat descrierea faptei contravenționale din procesul-verbal, temeiurile de drept în baza cărora a fost constatată contravenția și procedura de constatare. A arătat că fapta nu a fost înregistrată video și că procesul-verbal îndeplinește toate cerințele de legalitate prev. de art. 16-17 din OG 2/2001.
În privința sancțiunii aplicate, intimatul a arătat că nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertismentul, având în vedere că agentul constatator a aplicat sancțiunea minimă prevăzută de lege.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
În susținerea temeiniciei procesului-verbal atacat, a solicitat audierea martorei N. F.-C..
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul din 13.10.2015 instanța a audiat martora menționată în procesul-verbal atacat.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 03.05.2015 s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției constând în încălcarea prev. de art. 57 alin. 2 din O.G. 195/2002, faptă sancționată de art. 100 alin. 3 lit. c din O.U.G. 195/2002. Pentru a reține săvârșirea contravenției, agentul constatator a consemnat că la data de 03.05.2015, orele 18.55 petentul a condus autoturismul marca MERCEDES cu nr. de înmatriculare_ pe . pătruns în intersecția cu str. . a respecta semnificația indicatorului OPRIRE, determinând autoturismul marca HYUNDAY cu nr. de înmatriculare_ să efectueze manevre de evitare pentru a nu-l acroșa.
Pentru contravenția constatată, i-a fost aplicată petentului sancțiunea principală constând în 4 puncte amendă în valoare de 390 lei, sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile și a fost luată măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere.
Petentul a semnat procesul-verbal în care s-a consemnat că acesta nu are obiecțiuni.
Declarația martorei N. F.-C. audiată în cauză (f.34) confirmă pe deplin situația de fapt consemnată în procesul-verbal.
Mai mult decât atât, din declarația martorei se reține că agentul constatator care a constatat contravenția se afla în imediata apropiere a locului săvârșirii contravenției.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Verificând din oficiu procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 03.05.2015 sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că acesta este legal întocmit, respectând prevederile art. 16-17 din OG 2/2001, art. 109 din OG 195/2002 și art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin HG 1391/2006.
De asemenea, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde cu prevederile legale indicate pentru încadrarea juridică a acesteia, iar sancțiunile aplicate au fost stabilite în conformitate cu textele legale indicate în procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale.
Analizând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanța reține că petentul, cu toate că a contestat faptul că a săvârșit contravenția imputată, nu a prezentat nicio probă concludentă în sprijinul afirmațiilor sale.
Mai mult decât atât, declarația martorei audiate în cauză confirmă aspectele de fapt consemnate în procesul-verbal atacat.
Pentru considerentele anterior menționate, instanța constată că procesul-verbal este legal întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de agentul constatator.
Cu privire la individualizarea sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal, conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.” Din formularea textului de lege rezultă că instanța, după ce a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal are posibilitatea ca, în funcție de criteriile prevăzute de lege, să reindividualizeze sancțiunile aplicate.
Pentru a reindividualiza sancțiunile aplicate, instanța trebuie să țină cont de criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, care statuează „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, dar și de cele prev. de art. 5 alin. 5 și 6 din OG 2/2001, conform cărora „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.”
Aplicând la cauza de față, instanța reține cu titlu preliminar că agentul constatator a avut în vedere principiile anterior menționate la întocmirea procesului-verbal și, pe cale de consecință, a aplicat sancțiunea minimă prevăzută de lege pentru fapta reținută.
Din probatoriul analizat, se constată că petentul nu a dovedit, iar instanța nu a identificat nicio împrejurare de natură a conduce la concluzia că fapta de a nu acorda prioritate de trecere unui autovehicul care circula pe drumul cu prioritate, în împrejurările concrete în care a fost săvârșită de petent, ar fi lipsită de pericolul social vizat de norma legală de sancționare.
În aceste condiții, sancțiunile aplicate, constând în amendă, alături de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă determinată, sunt de natură a constitui un avertisment la adresa petentului, pentru a îl determina pe acesta să respecte regulile de circulație, evitând astfel consecințele pe care le poate avea față de ceilalți participanți la traficul rutier repetarea unei fapte precum cea pentru care petentul a fost sancționat.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 03.05.2015 a fost legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile au fost legal aplicate și temeinic individualizate și, pe cale de consecință, urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul Ș. I., CNP-_, domiciliat în Călărași, ., jud.Călărași, în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași, CUI_.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 03.05.2015.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, la 13.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L. P. Ș. J.
Red. N.L.P.
Tehnored.Ș.J.
Ex.5/azi 03.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3065/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3096/2015.... → |
|---|








