Pretenţii. Sentința nr. 3103/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3103/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 3103/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3103

Ședința publică din data de 14.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. V.

Grefier – V. G.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții M. D. și MICLEUȘ E., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, învederându-se prezența la dosar a cererii de renunțare la judecată formulară de către reclamantă, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra cereri de renunțare la judecată formulată de reclamantă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

  1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2015 sub nr._ reclamanta .., cu sediul în Ploiești, ., ., cod unic de înregistrare R_, înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J/_, cont bancar RO53RNCB_0001 deschis la BCR Ploiești, a chemat în judecată pe pârâții M. D., CNP_, domiciliat în ., ., nr.34, jud. Călărași și MICLEUȘ E., CNP_, domiciliată în comuna B., ., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la plata următoarelor sume de bani: 244,68 lei reprezentând c/val marfă livrată și 198,19 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 40,00 lei.

În motivare reclamanta arată că în baza raporturilor comerciale și-a îndeplinit obligația asumată, aceea de a livra mărfuri în condițiile stabilite cu pârâtele, precizează că acestea nu și-au executat principala obligație asumată prin contract anume aceea de a achita factura, acest fapt atrăgând calcularea, potrivit prevederilor contractuale a unor penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și respectiv 3% începând cu a 31-a zi de întârziere.

Mai arată reclamanta că această creanță este certă, lichidă și exigibilă, iar pârâtele nu au formulat obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea facturii, aceasta echivalând cu o acceptare tacită a acesteia.

Deși a întreprins demersurile necesare pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă prin invitație la mediere, părțile invitate nu au transmis prin nici-unul din mijloacele indicate în invitație confirmare pentru acceptarea medierii conform procesului verbal întocmit de biroul mediator.

Totodată, conform prevederilor art.7.4 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat, părțile contractante au convenit ca în cazul neîndeplinirii în termen a obligației de plată debitorul să achite în afară de suma datorată, penalități pentru fiecare zi de întârziere. Astfel, părțile au anticipat echivalentul prejudiciului executării cu întârziere a obligațiilor prevăzând în contract o clauză penală în acord cu prevederile art. 1538 C civil.

Reclamanta apreciază că între cei doi pârâți, respectiv M. D. în calitate de debitor principal și MICLEUȘ E. în calitate de fideiusor, există solidaritate,conform art.10 alin.2 din contract raportat la art.2280C civil, aceasta fiind notificată odată cu debitorul principal pentru soluționarea amiabilă a litigiului.

În dovedire au fost depuse copii de pe următoarele înscrisuri: calcul penalități până la 21.06.2015 (fila 7), contract de vânzare-cumpărare nr._/08.04.2014 (fila 8), factura fiscală (fila 10 din dosar ), notificări, confirmări de primire, certificat constatator nr._/01.07.2015 (f. 15-16) ,practică judiciară (f.17-23).

În drept a invocat dispozițiile. art. 1516, 1530, 2280, 2300 C. civil.

Pârâții, deși li s-au comunicat acțiunea, nu au formulat întâmpinare, motiv pentru care instanța a fixat termen de judecată în data de 14.10.2015.

La data de 28.09.2015 reclamanta a depus cererea de renunțare la acțiune întrucât pârâții au achitat debitul datorat (înscris – fila 35).

Față de disp. art.406 alin.4 C.p.c., cererea de renunțare a fost comunicată pârâților în data de 22.09.2015 cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală față de aceasta (filele 40 și 41). Pârâții nu a răspuns până la termenul acordat din data de 14.10.2015, astfel că instanța îl consideră acord tacit la renunțare.

Potrivit art.406 alin.1 C.p.c. reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Prin urmare, în temeiul art.406 alin.1 C.p.c., având în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii, având în vedere manifestarea sa de voință în acest sens, aptă să produsă efecte juridice, exprimată în scris la data de 28.09.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

Ia act de renunțarea reclamantei .., cu sediul în Ploiești, ., ., la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții M. D., domiciliat în ., ., nr.34, jud. Călărași și MICLEUȘ E., domiciliată în comuna B., ..

Cu drept de recurs, în 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14.10.2015.

P., GREFIER,

O. V. V. G.

Red.O.V.

Tehnored. V.G.

Ex. 4 /06.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3103/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI